Quote

Flower Show: Hortus Florshow România – 5-8 mai, București

Și tu vrei să aflii totul despre flori și plante ornamentale, pomi? Ești pasionat de viticultură, viță de vie, soiuri de struguri și vinuri? Vrei să fii informat despre legumele cele mai cele? Atunci este clar că trebuie să ne vedem la Zilele Horticulturii Bucureștene – Hortus FlorShow România 2022.

UNDE?
Suntem așteptați la cea de a XIX-a editie a Zilelor Horticulturii Bucureștene, eveniment organizat anual de Facultatea de Horticultură, în campusul Agronomie-Herăstrău, al Universitatatii de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (adresa exactă este Bd. Mărăști, nr.59).

CÂND?
în perioada 5-8 mai 2022.

CE?
Cel mai frumos eveniment al primăverii vă conduce într-o călătorie în lumea horticulturii prin conferințe, ateliere, expoziții și demonstrații în aer liber. Veți avea ocazia să participați și la prezentările hibrid organizate pe cele mai actuale teme din horticultură.

Împreună cu partenerii organizatorii își propun an de an să inspire vizitatorii să trăiască o viață mai prietenoasă cu mediul înconjurător, ecologică și sănătoasă, prin soluțiile de reciclare și de compostare a deșeurilor alimentare și vegetale și prin prezentarea celor mai bune soluții și produse horticole pentru casă și grădină.
Vizitatorii vor putea achiziționa direct de la producători pomi și arbuști fructiferi, flori, plante ornamentale, semințe, răsaduri de legume și flori, unelte, utilaje, accesorii pentru horticultură și produse agricole tradiționale.

Până ne vedem la FlorShow, te las în compania încântătoare și de-a dreptul terapeutică a unei senzaționale colecții de flori:


PROGRAMUL

Programul Zilele Horticulturii Bucureștene 2022 este disponibil AICI.

Ediția din acest an a evenimentului Zilele Horticulturii Bucureștene se desfășoară sub simbolul bujorului, pentru a susține în continuare inițiativa proclamării oficiale a Bujorului ca Floare Națională a României.
Începând de joi, 5 mai, haide în această călătorie extraordinară în lumea horticulturii în Bd. Mărăști, nr.59, București, Sector 1, între orele 10:00-18:00.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *