Un centru medical, un boutique şi un SPA, la un loc?
Întrebarea asta mi-ai pus-o, aflând despre noul SPA deschis în Bucureşti.
De abia după ce i-am călcat pragul, în seara deschiderii oficiale, în superba vilă de la Şosea – din Bulevardul Aviatorilor nr. 23 – am înţeles că da, este posibil!
Că ştiinţa, profesionalismul şi frumuseţea se pot reuni sub un singur acoperiş şi sub un singur nume.
Draga mea, te invit să descoperim împreună secretele Boutique Medical SPA!
Tehnologia viitorului şi frumuseţea s-au împletit în acest spaţiu, într-un nano ritual de zeiţă, special şi personalizat pentru fiecare dintre noi!
Paşii ritualului mi-au fost ghidaţi încă din prima clipă, la lansare, de către gazdele evenimentului, Diana Dumitrescu şi Vladimir Drăghia.
Şi, apoi, când am testat noile tehnologii, de către experienţa doamnei doctor Artemisia Nicolau Gorea, consultant anti-aging şi fondatoarea Boutique Medical Spa.
FORLLE’D. NANOTEHNOLOGIA. ŞI PRODUSELE COSMETICE CU UN PREMIUL NOBEL ÎN SPATE.
În decorul vintage, rafinat, neobaroc al boutique-SPAului, am descoperit secretele celor mai avansate tratamente anti-aging.
Doamna dr. Valentina Zabolotniaia, doctor dermatolog – specializat în estetică, expert beauty, trainer internaţional şi consultant Forlle’d ne-a vorbit despre brandul nou intrat pe piaţa noastră la evenimentul de lansare.
Forlle’d – produsele japoneze de lux folosite în cadrul Boutique Medical Spa – au la bază o tehnologie al cărei patent a fost premiat Nobel.
Specialiștii din laboratoarele Forlle’d au reuşit o performanță fără precedent și au dezvoltat molecule de acid hialuronic de numai 5 nanometri lățime la un nivel înalt de ionizare.
Extrem de mici, acestea pătrund cu uşurinţă în profunzimea tenului formând de abia acolo lanţuri de nano-particule, ce asigură o hidratarea pielii.
Mult mai eficientă astfel. Şi de mai lungă durată.
În plus, această tehnologie cosmetică avansată oferă, atunci când este utilizată de specialiști calificaţi, rezultate vizibile încă de la prima ședință.
Datorită dimensiunilor NANO și a combinației speciale de ingrediente active, pielea este hidratată în profunzime, ridurile sunt reduse, iar pielea – regenerată, mai elastică, mai fermă.
Pot spune că am simţit la propriu pe pielea mea efectele acestui tratament pe bază de nanotehnologie, care sună a Sience-Fiction, dar este numai ştiinţă pură:
Pielea mea arăta mult mai luminoasă şi efectiv întinerită la numai câteva ore după ce dna doctor Nicolau Gorea mi-a făcut tratamentul de curăţare şi hidratare, cu produsele Forlle’d adecvate nevoilor tenului meu.
Complimentele le-am savurat imediat.
Seara, când o nouă cunoştinţă mi-a dat cu 10 ani mai puţin decât vârsta mea.
Iar săptămâna următoare, la coafor, când hair-stylista m-a întrebat ce fond de ten folosesc, căci pielea arată impecabil.
Şi, da, chiar nu purtam fond de ten. Îmi dădusem numai dimineaţa cu crema hrănitoare Hyalogy, P-effect Nourishing Cream de la Forlle’d.
Mai rar să te bucuri de un efect atât de vizibil!
100% ştiinţă!
Fiind creat de către o echipă de doctori pasionaţi de estetică şi sănătate, Boutique Medical Spa oferă o abordare medicală integrată, cu accent pe fiecare aspect al sănătăţii şi frumuseţii, cu rezultate sigure.
Aparatura de ultimă generaţie, din branduri de renume mondial, aşa cum sunt aparatele LPG şi tehnologiile brevetate îmbina frumuseţea, sănătatea şi relaxarea.
Pentru fiecare clientă în parte.
O combinaţie excelentă de ingrediente atât de necesare când vrem să ne relaxăm şi, în acelaşi timp, să beneficiem de un tratament de înfrumuseţare şi să arătăm excelent.
În condiţiile în care alergătura şi stresul cotidian se resimt în stilul nostru de viaţă, pe faţă, pe pielea întregului corp şi în întregul nostru organism!
Nimic nu este întâmplător ori lăsat la voia întâmplării!
Doamna doctor Artemisia Nicolau Gorea, consultant anti-aging şi fondatoarea Boutique Medical Spa, mi-a dezvăluit ideea care a stat la baza acestui spaţiu special al frumuseţii:
„Ne dorim ca fiecare femeie care ne trece pragul să se simtă la spa tratată ca o zeiţă, însă o zeiţă contemporană, educată şi open-minded. Care ştie să se folosească de progresul medical, ştiinţific şi tehnologic pentru a-şi satisface cât mai bine nevoile în materie de estetică, anti-aging şi înfrumuseţare”.
Află şi tu toate detaliile şi fii la curent cu cele mai noi informaţii de pe boutiquemed.ro şi de pe pagina sa de facebook.