Ghandruk, Landrugk, Birethanti, Sarangkot, Ghorepani, Tadapani, Himalpani, Poon Hill.
Numele astea ciudate sună exact precum cele din “Stăpânul Inelelor”. Îmi şi imaginez de ce: sunt nume de pe tărâmuri la fel de S.F. şi cu peisaje la fel de incredibile precum cele din celebrul film! 🙂
Sunt nume de pe plaiurile nepalezo-himalaiene spre care plecăm din oraşul cel mai apropiat, Pokhara, către trekkingul de 4 zile de pomină ce vor urma.

Pentru trekking, ideal este să nu te întorci pe acelaşi drum de venire, adică să alegi, cum am făcut şi noi, traseul spectaculos Naya Pul/Birethanti – Ulieri – Ghorepani/Poon Hill – Ghandruk şi înapoi prin Phedi – Naya Pul. Trekkingul este fezabil şi în 4 zile, dacă eşti gata să mergi chiar şi 10-12 ore în a ziua 3.

TRASEUL DE TREKKING DE 5 ZILE, POSIBIL DE FĂCUT ŞI ÎN 4 ZILE:
Ziua 1 – Naya Pul – Birethanti – Tikkedunga – Ulleri. 5-6 ore
Ziua 2 – până la Ghorepani (2.874m). 6-7 ore
Ziua 3 – Răsăritul pe Poon Hill. Înapoi în Ghorepani si seara în Ghandruk. minim 8-9 ore.
Ziua 4 – Ghandruk către Landruk şi apoi se coboară către Pothana. Un traseu cu o panoramă extraordinară, de aproximativ 7 ore.
Ziua 5 – Pothana – Dhampus – Phedi şi înapoi în Pokhara.
Trekkingul se poate face în 4 zile mergând din Ghandruk direct în Birethanti – Maya Pul.

Poţi să urmăreşti traseul nostru, Millenium Trek, sau să îţi alegi traseul dorit de pe harta Annapurna.

Iar aici găseşti albumele de călătorie.

TREKKING PÂNĂ LA 3.210 M, LA POALELE ANNAPURNEI
ZIUA 1:
Cu gura până la urechi, deşi ştim ce ne aşteaptă, ne îmbarcăm, echipate până în dinţi, cu câte 2 rucsaci burduşiti de căciulă.
Noi, patru turiste ameţite.
Ghidul Deepack aka 2Pack.
Şi cei doi cărăuşi uscaţi de-a dreptul, care, nu ştiu cum, dar ne vor căra rucsacii, timp de 4 zile, în coşurile împletite pe care şi le prind cu o bandă lată de frunte. Mă felicit din nou că mi-am luat la mine doar strictul necesar. Iar jumătate din bagaj oricum îl voi căra eu, aşa că nu mă mai simt chiar atât de prost.

Coborâm la Naya Pul din maşina condusă de Raj-Schumi şi ne luăm rucsacii şi picioarele la spinare.
La revedere, civilizaţie.
Himalaya, here we come!

Traseul merge în sus.
Continuă pe o potecă tot mai sus. Şi apoi – şi mai sus, şi mai abrupt, printre sătucuri răzleţe, copaci şi terase verzi de orez.
Căldura parcă muşcă din mine deja de la 9 dimineaţa.
Am 1,5 l de apă, o ciocolăţică Rom (care după prima oră este deja lichidă) şi nelipsitele Eugenii ale lui G. (deja topite).
Variante, de luat de la dughenele multicolore întâlnite în drum: nelipsitul şi tradiţionalul Dal Bhat (mâncare tradiţională nepaleză: orez fiert cu supă, legume şi ce s-o mai găsi), Momo (un fel de colţunaşi din cocă fiartă, umpluţi cu legume sau carne tocata), Cola, bere Everest sau ceai cu lămâie.

Singurele care ne menţin fresh sunt pârâurile şi cascadele pe care le tot traversăm, umbra copacilor şi gândul că mâine seară vom fi deja la Ghorepani, cu Annapurna Sud şi Annapurna I (unul dintre optimiari) în faţa ochilor.

Spre seară ajungem la Ulleri, satul în care poposim la Meera Tea House – o căbăniţa albastră şi stabilită în pantă, asemenea tuturor celor ce vor urma.
Avem ceai fierbinte cu ghimbir şi miere (în timp ce gazda noastră, un nepalez mic şi slab, e bine aghezmuit cu ceva tărie himalaiană). Camere duble, plăpumi groase şi, neaşteptat, chiar şi toaletă şi duş, rece, evident, dar cu acces direct din cameră.

Toată noaptea plouă cu spume. Rupere de nori inspirată de vreo legendă a unui manole localnic.
Râuri şi fluvii şi diluvii curg pe poteca abruptă din faţa cabanei. Simţim că vom fi luate de viituri şi duse la vale, în hău, cu tot cu căbăniţa care se mişca din toate încheieturile, sub valurile nebuneşti de apă cerească.
Ne închinăm, scuipăm în sân şi sperăm ca măcar una dintre milioanele de zeităţi hinduse să îşi întoarcă privirile către noi.

###
ZIUA 2
Distrusă de nesomn, dar cu nerăbdarea lipită de tălpi, ies la răsărit să văd urmările potopului de peste noapte.
În prag rămân fără cuvinte: pe cerul absolut senin, printre deluleţele verzi de 4.000m din jur, se profilează creştetul plin de zăpadă al unui uriaş stâncos.
– Namaste, îmi face colosul cu ochiul, sclipind în soare.
– Namaste & multumesc – Dhanybhad, sau cum s-o spune pre limba voastră, a munţilor înzăpeziţi, îi fac şi eu cu ochiul înapoi, respirând cu toţi porii aerul şi frumuseţea care mă înconjoară.

###
LECŢII DE VIAŢĂ LA ÎNĂLȚIME
Cărăuşii sunt fresh încă de la prima oră a dimineţii, gata înhămaţi la coşurile lor împletite, pline cu bagajele noastre (câte 10-15 kg în fiecare coş legat de cap).
Au zâmbetul pe buze, mici glume la purtător şi sunt tot timpul extrem de atenţi şi binevoitori cu noi.
Într-o scurtă pauză de băut apă (care, pe măsură ce urcăm pe traseu, crește de la 0,6EU – 1EU la 2EU sticla de 0,5l), deducem, din gesturile lor, o frântură de conversaţie.
Cel mai mic, Kessab, îi arată lui Hom găurile din tălpile adidaşilor lui gri şi uzaţi şi arată spre cer, puţin îngrijorat de ploaia de azi-noapte.
Îmi dau lacrimile instantaneu. Cu cei 10USD pe care îi va lua de la fiecare dintre noi nu îşi va putea cumpăra nici măcar nişte ghete mai de Doamne ajută (nici din Phokara, nici măcar din Kathmandu, oricât de ieftin ar fi acolo echipamentul special de munte).

Aflu de la Deepack că al nostru Kessab are 32 de ani şi un copil mic, născut cu probleme la inimă, deci el, practic, munceşte în vreo 4 locuri pentru a strânge bani ca să îşi opereze bebeluşul.
Hom, celălalt cărăuș, are 45 de ani; este plin de fibră ca un biciclist de performanţă, cu coloana perfect dreaptă, în ciuda celor 25 de ani de când e cărăuş pentru a-şi ţine cei doi copii în şcoală şi, apoi, în facultate. În Nepal şcoala e contra-cost după clasa a 7-a, dar băieţii lui Hom i-au răsplătit cu vârf şi îndesat investiţia şi sacrificiile: unul este inginer electronist, iar celălalt va deveni medic în doi ani.
E fericit, deşi stă cu soţia în singura cameră rămasă intactă după cutremurul din 25 aprilie.
Jos pălăria, Oameni! Tot respectul meu profund.
Nu mai am cuvinte. Am doar un nod în gât şi sunt foarte supărată pe mine şi pe toate micile şi meschinele mele motive de enervare şi de nemulţumire urbană.

###
Pe nesimţite, ajungem seara în Ghorepani.
La 2.875m, unde la Sunny Hotel ne întâmpină o mare ceaţă şi camere purtând nume de sportivi perfromanţi – numele campionilor și vârfurilor din sporturile lor, numele echivalente cu Everestul în lumea sportului. Au inclusiv camera Nadia Comăneci, evident!
Stăm la poveşti şi la o bere Everest în jurul sobei din restaurant. Dar întunericul şi ceaţa densă ne fac, brusc, cea mai mare surpriză, în miez de noapte:
Ne lasă să zărim, uriaşe, neverosimile şi neverosimil de sus, două vârfuri cu frunţile înzăpezite, sprijinite în cer şi luminate de lună.
Namaste, Annapurna! Pe mâine în zori.

###
Despre ultimele două zile de trekking până la Ghorepani voi povesti maine