Quote

Mese îmbelșugate și condimentate

Vin Sărbătorile!
Vor sfârâi tigăile, vor dudui cuptoarele, se vor răspândi aromele! Vom umple mesele, ne vom aduna în jurul lor și ne vom bucura de încă un Craciun și un An Nou, nădăjduim mai bun…

Pe noi, românii, nu ne întrece nimeni când e vorba de bucate gustoase, iar preparatelor noastre tradiționale li s-a dus vestea în lume că sunt fără îndoială chiar cele mai bune! Și pe cât ne place să le pregătim, pe atât ne place să le și împărțim cu cei dragi.

Gospodinele sunt deja în fierbere: au început să adune ingrediente, să facă schimburi de rețete și liste de meniuri. Și chiar și secretul cel mai bine păzit, de Sărbători e împărtășit. Ce dă la mâncare o inconfundabilă savoare? Am investigat și finalizat ancheta: o linguriță sau un cub de Vegeta!

Cine a mai pomenit Crăciun fără salată boeuf?
Sau cine a mai pomenit salată boeuf fără carne de vită?! Prima taină e descoperită: în apa în care fierbe carnea adaugă și un cub sau chiar două de Vegeta Cub Vită. Astfel, carnea din salată va fi de două ori mai aromată!

Și pentru că nu ne place risipa, și pentru că suntem inventivi, dacă tot ne-a rămas apa în care s-a fiert carnea, de ce n-am face și o supă, numai bună de consumat după un Crăciun mult prea îmbelșugat. Mai adaugi doi morcovi, un păstârnac și-o rădăcina de patrunjel, o jumătate de țelină și niște tăiței, presari niște pătrunjel verde tocat și uite cum și supă ai preparat! Dar dacă vrei tu neapărat ca supa să fie de găină, garantat că nimeni n-o să te rețină. Crede-ne, tot aia e rețeta, folosește și la ea Vegeta. Vegeta Cub Găină pentru supa cea mai fină!

Un alt preparat de-a dreptul adorat este piftia. Deși în mod tradițional se prepară din carne de porc, pentru cei care se țin mai la distanță de colesterol, variantele preferate sunt puiul și curcanul. Pentru un plus de gust, adaugă la fierberea cărnii si Vegeta universal, combinația perfectă de legume și condimente. De altfel, cu Vegeta Cub Legume poți îmbunătăți absolut orice preparat, indiferent de tipul de carne folosit. Așa că merge și în compoziția pentru sarmale, și în cea pentru chifteluțe. Și merge de minune chiar și la friptura înăbușită, la cuptor.

Poate că nu este cel mai festiv și potrivit preparat de Sărăatori, dar cu siguranță va fi apreciat de cei cărora le place să petreacă timp în aer liber și iarna. Pentru că o porție de gulaș după o porție de distracție în zăpadă, după drumeții sau coborâri la ski, o să pice cum nu se poate mai bine.

Vrei rețeta? E a ta!
Ai nevoie de: 1,5 kg pulpă de porc, trei linguri de ulei, patru cepe, două căpățâni de usturoi, o conservă de roșii cuburi, o linguriță de pastă de ardei iute, trei lingurițe de boia dulce, piper, Vegeta Cub Gulaș.

Cum se prepară
Carnea se taie cuburi. Într-un ceaun (de preferință) se pune uleiul și când este încins se pune carnea la prăjit. Se vor întoarce bucățile pe toate părțile, pentru a se rumeni uniform. Când bucățile sunt prăjite, se adaugă ceapa și usturoiul tocate și se presară sare. După ce ceapa s-a înmuiat un pic, se adaugă piperul și boiaua dulce, iar după câteva minute roșiile cuburi și pasta de ardei iute.

Separat, se pune la fiert un litru de apă în care se vor dizolva 5-6 cuburi de Vegeta Gulaș. Această „supă” se toarnă în ceaun peste carne, se dă focul mic, se acoperă cu un capac și se lasă să fiarbă domol. Pe măsură ce scade sosul format, se verifică dacă a fiert carnea și – dacă nu – se mai adaugă treptat apă. Gulașul este gata atunci când carnea este bine fiartă. Se servește cu mămăliguță caldă.

Spune, te-am ademenit?! Să ai Crăciun fericit!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *