Quote

Interior design – 2024 trends

Vești super pentru toți devoratorii de trends – noutăți, culori și linii en vogue în design interior pentru anul 2024… întregul ton s-a dat la Paris Design Week, în septembrie.
Așadar, ce se poarta anul viitor? Mobilier cu linii curbate, combinații de lemn cu piatră sau metal și materiale cu texturi pufoase, toate în nuanțe inspirate din natură.

Paris Design Week este evenimentul statement din Europa, unde se trasează trendurile pentru anul ce urmează, iar Maison & Objet este fără doar și poate locul unde specialiștii în design interior au fost prezenți pentru a afla cum va arăta casa anului 2024.

Alexa Rădulescu, Managerul Infinity for Home, dezvăluie care sunt tendințele în ceea ce privește zona de mobilier, decorațiuni, tapițerii, cromatică, aflate la Paris Design Week și le împărtășește celor care își doresc să facă un upgrade în locuința lor, în concordanță cu noile linii din zona deco.
Întrebată care este cel mai important trend de design interior pentru anul viitor, Alexa a subliniat:

„Anul următor trendul în design și amenajare mizează pe forme simple, clasice și culori care îndulcesc și, aș putea spune, încălzesc spațiul. Lemnul și piatra vor fi elemente statement, combinate cu tapițerii texturate și fine, și ne vom întoarce la formele curbate, dar bine definite, îmbinate cu texturi cât mai aproape de natural, precum stofe, țesături, piele, boucle, bumbac.
De asemenea, monocromia va fi unul dintre elementele în trend anul următor, indiferent de ceea ce ne alegem din paleta de culori.

Se va pune foarte mult accent pe linii curbe, aș spune că va fi «back to basic» din perspectiva design-ului mobilierului, trend pe care îl regăsiți și pentru obiectele din portofoliul Infinity for Home, spre exemplu pentru canapeaua Lisabona sau fotoliul Rona”.

În plus, Alexa Rădulescu, spune că, dacă 2024 ar fi o paleta de culori, aceasta s-ar putea numi „back to nature”.
„Deși încă se utilizează culorile de accent, ele sunt inspirate din nuanțele pe care le regăsim în natură: verde închis, arămiu, portocaliu–arămiu, sunt culorile cel mai des utilizate. Din paleta non-culorilor avem: crem, bej, cappuccino, maro-uri, brun, alb ivoire, alb, negru”.

Îmbinările de lemn cu texturi calde, pufoase, vor triumfa anul următor
Întrebată cum s-au prezentat piesele de mobilier descoperite la Paris Design Week, managerul Infinity for Home a detaliat:
„Anul viitor ne întoarcem către natură și se va pune accent pe forme atipice, am observat că tendința de a folosi linii curbe pentru piesele de mobilier va fi mai accentuată în 2024. Nu va fi, de exemplu, surprinzător, să regăsim la un loc elemente din stilul country, îmbinate cu piese de mobilier minimaliste, la care se vor adăuga piesele de decor interior în stilul boho.

Din punct de vedere al structurilor, lemnul și nuanțele naturale lemnoase vor reprezenta trendul. Regăsim variante de lemn vopsit negru, pentru scaune cu ratan sau mese cu picior riflat, precum modelul Boavista sau modelul Baleri din gama Infinity for Home.

Piatra naturală, în combinație cu lemnul și metalul, este de asemenea de luat în considerare când vorbim despre mobilier. Am remarcat și îmbinările de lemn cu texturi calde, pufoase (stofe, boucle, catifea, ratan), elementele care vor triumfa anul următor, cum ar fi scaunul Qatar din portofoliul nostru”.

„În 2024 vom avea mai puțină culoare, mai multă formă și textură”
Nu putem să nu trecem în revistă materialele și texturile care fac diferența în 2024, din zona deco, unde managerul mărturisește:

„Dacă vorbim despre decorarea casei: lenjerii, perne, pături, accesorii soft, aici paleta este tot în culori naturale, «down to earth», iar materialele folosite sunt inuri, bumbacuri, lână. Se va pune accent pe un stil ușor boho, dar și simplu, modern, elegant. Texturile și materialele readuc zona aceasta de cozy, chiar și pentru casele mai moderne.

Covoarele realizate din bumbac și lână, monocromatice, sunt și ele în trend. Dacă ar fi să subliniez o caracteristică pentru întreagă zona deco, anul viitor avem mai puțină culoare, mai multă formă și textură, iar un exemplu relevant din portofoliul nostru ar fi covorul Dehli.

Dacă ne referim la decorațiuni soft, aici lâna, bumbacul, inul sunt texturile la care să ne raportăm. Și pe acestea le regăsim, în mare parte, în culori neutre, cel mult un verde închis, verde, albastru marin, arămiu, portocaliu stins, maro, iar un exemplu ar putea fi modelul de pătură Nova Stone.

Iar dacă ne referim la tapițerii pentru piesele de mobilier, canapea, fotolii, paturi, foarte puțin a fost utilizată catifeaua. Ea se păstrează însă ca trend pentru zona mai luxury, unde va fi încă foarte prezentă, în culori pastelate. Cel mai mult în trend vor fi texturile precum: stofele, boucle-ul, bumbacul sau texturile similare inului și bumbacului.

Se poartă orice tip de textură soft, există materiale speciale care imită moliciunea și finețea catifelei, dar reprezintă altă categorie de material textil, mult mai texturat și foarte în trend în 2024”, adaugă Managerul Infinity for Home.
Cristalurile cu modele elegante, opulente, dar și bibelourile vor fi în mare vogă in 2024.

Nici secțiunea de obiecte de decor nu a fost trecută cu vederea de Alexa, aceasta mărturisind că elementele must-have, propuse în cadrul Maison & Objet Paris sunt cu adevărat inedite.

„Aici am avut cea mai plăcută surpriză, deoarece cristalurile și ceramicele sunt în mare vogă. Vor fi foarte la modă decorațiunile din sticlă în forme atipice, iar când vorbim despre cristaluri, accentul se pune pe modele clasice, elegante, dar opulente.

Dacă ar fi să discutăm exclusiv de servirea mesei, cristalurile stil baroc, cu detalii aurii sau florale sunt în tendințe. Acestea te vor face să te simți ca la palatul regal, iar paleta este extrem de variată: de la paharele de apă, șampanie, carafe, cupe, suporturi de lumânare, totul va fi strălucitor, luxuriant.
O surpriză pentru mine a fost faptul că au revenit la modă bibelourile. Știu că, în cultura noastră, au fost destul de folosite genul acesta de decorațiuni și poate le considerăm kitchs, însă 2024 aduce în lumina reflectoarelor decorațiuni din ceramică în stilul clasic, îmbinate cu dantelărie, detalii florale, culori foarte pastelate de accent. În acest caz, parcă m-am întors în timp și am redescoperit cât de prețioase sunt aceste obiecte decorative.

Paleta de culori utilizată pentru aceste elemente, este: alb, crem, bej, monocrom, foarte rar diverse obiecte vor avea doar culorile clasice pastel – verde, roz pudră, teme florale în general”, adaugă Alexa Rădulescu.

Iar trendul care a fost un element inedit pentru Managerul Infinity for Home din gama de propuneri, este reprezentat de elementele Pop-Art.

„Nu pot să spun că nu am fost surprinsă de stilul Pop-Art în decorațiuni, iar aici nu cred că vor exista limite în ceea ce privește creativitatea. Sunt colecții întregi de obiecte decorative, dar practice, superbe, în combinații de culori foarte îndrăznețe și puternice: albastru, roșu, galben, verde.
Acolo unde mobilierul va fi inspirat din elemente naturale, se va completa cu decorațiunile statement. De la Pop-Art la clasic, totul este la modă”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *