Quote

Ghid de sanătate pe vreme de Covid

De câteva luni, noi nu mai suntem noi. Viața noastră nu mai curge după aceleași reguli, iar oamenii sunt nevoiți să se schimbe. La nivel planetar, oamenii s-au ciocnit de o nouă provocare – un virus fulgerător, care ne-a modificat cursul existenței. COVID -19 este pe buzele tuturor. Motiv de teamă și de distanțare socială.
Izolați la domiciliu de aproape 4 săptămâni, românii caută soluții. Caută idei care să îi ajute sa treaca peste boală, care să le întărească corpul și mintea. Cum poți face ca să te ferești de boala, ca să te menții puternic? Iată câteva sfaturi înțelepte de la Acad. Prof. Dr. Adrian Restian.

Cum ne ferim de Covid?
“În primul rând, noi ar trebui să ne ferim de bolnavi și de suspecți, să ne ferim de zonele aglomerate, să nu stăm foarte aproape unul de altul, să respectăm condițiile de igienă, să ne spălăm foarte bine pe mâini și așa mai departe. Ar trebui să avem mai multă grija de corpul nostru, pentru că apariția bolii depinde nu numai de contactul cu virusul, ci și de rezistența imunitară a organismului nostru.”, punctează dr Restian.

Îngrijirea atentă a organismului nostru

“E nevoie să facem tot posibilul pentru a întări capacitatea de apărare imunitară a organismului nostru. De ce? Pentru că organismul nostru dispune de o mulțime de mecanisme de apărare, iar unul dintre cele mai importante este sistemul imunitar. Acesta este un paznic foarte vigilent, care apără organismul de orice structură străină care atentează la integritatea noastră. În primul rând, el are niște mecanisme înnăscute, care depistează și elimină imediat orice corp străin care intră în organism, indiferent dacă este vorba de virusuri, de microbi sau de celule canceroase, pe care le depistează și le omoară. Dar pe lângă mijloacele nespecifice, sistemul imunitar mai dispune și de niște mijloace specifice pentru că el sintetizează, când vine în contact cu un virus, niște anticorpi specifici contra virusului respectiv. Pentru a putea stabili diagnosticul bolii, se poate determina prin niște teste speciale, prezența virusului sau prezența anticorpilor pe care i-a sintetizat organismul care a venit în contact cu virusul respectiv. “, completează academicianul.
Azi, îmbolnăvirea nu depinde doar de contactul cu virusul, ci și de capacitatea sistemului imunitar de a-l distruge, de a nu-i permite să intre și să se înmulțească în celulele noastre. Spre deosebire de microbi care se înmulțesc în afara celulelor, virusurile se înmulțesc în celulele noastre, chiar pe seama mecanismelor noastre genetice.

Solutii pentru un sistem imunitar mai puternic si mai alert
Mecanismele de apărare imunitară au nevoie de anumite condiții și de anumite substanțe plastice și energetice ca sa poata funcționa normal. E bine sa nu uitam că, organismul uman nu funcționază foarte bine la orice temperatură. Omul se simte bine între 18 și să spunem 30 de grade Celsius. Totodata, azi, știm că răceala sau stresul pot reactiva anumite virusuri, așa cum ar fi herpesul, care stau latente în organismul nostru. “De aceea, dacă vrem să prevenim coronavirusul, ar trebui să ne ferim de stres și de răceală. Să ne îmbrăcăm corespunzător, să ne ferim de umezeală și de oboseală. Ar trebui să ne odihnim suficient, să facem mișcare și să consumăm mai multe lichide, mai multă apă și mai multe ceaiuri. Deoarece după cum spun unii autori, în viroze, odihna și hidratarea sunt cele mai la îndemână mijloace de prevenire și tratament.”, subliniază doctorul Restian.
Ce suplimente si vitamine ne sunt de folos?
Substanțele plastice și energetice necesare? Le putem bifa prin intermediul alimentelor. Organismul uman are nevoie de peste 50 de nutrienți pentru a putea funcționa normal, de o serie de aminoacizi și de o serie de vitamine, pe care nu le poate sintetiza singur. De asemenea, el are nevoie de o serie de elemente minerale și de oligoelemente, pe care nu le poate obține întotdeauna din alimentația curentă.
Totodata, putem conta pe substante naturale care stimuleaza sistemul imunitar. Cateva exemple? Turmericul, Gheara-mâței, Astragalus, Usturoiul negru, Ghimbirul, Echinaceea, Propolis, Lemn dulce. Un supliment alimentar în care le gasești pe toate este Antidot Forte de la Medicinas.

Produsul Antidot Forte contine plante cu efect de cresterea imunitatii, cu efect antiviral, efect antibacterian, efect antifungic. Plantele continute sunt armonizate ca si efecte si cantitati pentru a asigura eficienta aproape oricarui factor care ne poate scadea imunitatea sau chiar imbolnavi.

Ingrediente continute de Antidot Forte sunt :
• Ghimbir – proprietati antiasmatice, elibereaza plamanii de secretii. Efect antivomitiv, antigripal, adjuvant in indigestii. Efect sudorific, ajuta sa scada temperatura corpului. Folosit in afectiuni ale aparatului digestiv, reumatism, afectiuni pulmonare, boli febrile, nevralgii.
• Lemn-dulce – Fluidizează secrețiile traheobronhice și faringiene, are acțiune diuretică, antispasmodică (combate spasmele), antiinflamatoare și antiulceroasă.
• Frunze de măslin – Eficient în cazul virozelor. Un studiu condus de cercetătorii de la Clinica Robert Lyons din Budapesta, au arătat efectul pozitiv al extractului de frunze de măslin în cazul mai multor infecţii, printre care: viroze, laringită, herpes, infecţii ale pielii, pneumonie şi stomatită.
• Gențiană – Stimulează intens secrețiile salivare și gastrice; este antihelmintică (combate viermii intestinali); coleretic-colagogă (contribuie la contractia vezicii biliare si ajuta la evacuarea bilei in duoden ), antimalarică, antipiretică (actiune de scadere a febrei, temperaturii ridicate in corp).
• Turmeric – Considerat cel mai puternic antiinflamator natural si un antioxidant eficient. Are si proprietati antiseptice ( previn sau combat infectiile ) si antibacterian. Cercetări actuale sugerează posible efecte pozitive si in multe alte afectiuni.
• Echinaceea – are efect imunomodulator, adica stimuleaza imunitatea. Este folosită datorită capacității sale de a mobiliza leucocitele (globule able din sange care intervin in infectii si sintetizeaza anticorpi) si de activare a fagocitozei ( fagocitele inglobeaza si digera bacteriile si alte corpuri straine din organism)
• Drojdie seleniată – hepatoprotectoare, reface flora intestinala care este o componenta importanta a sistemului imunitar. Are proprietăţi remineralizante, vitaminizante, antitoxice, antianemice, tonice, antidepresive, de scadere a colesterolului şi hepatoprotectoare. Conține 16 aminoacizi (dintre care unii sunt esentiali adica organismul are nevoie de ei dar nu ii poate produce singur), toate vitaminele din complexul de vitamine B, vitaminele D, H, E, enzime, minerale : calciu, fosfor, magneziu, potasiu, fier, seleniu și crom, proteine, lipide și glucide – oligoelemente indispensabile vieții.
• Fructe de soc – au actiune antivirala (inhibarea in vitro a replicarii HVS-1, virusul herpetic), antioxidanta puternica prin continutul ridicat de antociani.
• Vitamina C naturala – corpul uman nu sintetizeaza si nu poate sa faca depozite de vitamina C. De aceea trebuie asigurat un aport continuu din alimente si suplimente alimentare naturale. Contribuie la consolidarea sistemului imunitar, accelereaza vindecarea in cazul multor afectiuni, scurteaza perioada de convalescenta dupa interventii chirurgicale sau afectiuni mai grave. Totdata este necesara pentru sinteza colagenului adica mentine elasticitatea pielii, a vaselor de sange si sanatatea oaselor si articulatiilor.
• Calendula sau Galbenele – au multe proprietati printre care cele mai importante sunt actiunea antiinflamatorie, de vindecare rapida a ranilor, antispastica, bactericida, antivirala.
• Usturoi negru – recunoscut ca si mijloc preventiv impotriva bolilor contagioase (boli care se pot transmite de la un om la altul ), unul din cele mai eficiente antibiotice naturale. Inhiba calcifierile din vasele de sange la pacientii cu colesterolul ridicat. Fata de usturoiul obisnuit, usturoiul negru este mai bogat in Bacilus – care stimuleaza productia de enzime (compusi care dirijeaza procesele de sinteza, descompunere si degradare, accelereaza reactiile chimice din celule) si endofite – grup de bacterii si alte microorganisme care traiesc si in flora intestinala a oamenilor si care distrug agentii patogeni care pot imbolnavi organismul.
• Astragalus – planta adaptogena (ajuta organismul sa se adapteze la diverse provocari, sa-si regleze procesele interne si sa-si recapete echilibrul in situatiile stresante.) cu actiune antioxidanta, imunomodulatoare, antiinflamatoare, antivirala – eficienta in anihilarea virusului Herpes simplex.
• Gheara-mâței – bogata in alcaloizi (saruri sau baze cu efect de alcalinizare ) cu efect antiinflamator, protector si stimulant al sistemului imunitar.
• Cimbru – planta cu actiune tonica, antibacteriana, antivirala, antifungica, antiparazitara, carminativa (actiune de calmare a durerilor abdominale si favorizarea eliminarii gazelor intestinale) si antalgica (capabila sa atenueze sau sa suprime durerea).
• Propolis – are efect de stimulare a factorilor imunologici fara a afecta flora bacteriana normala. Consumul intern de propolis are ca rezultat o crestere a rezistentei generale a organismului fata de boala. Propolisul este definit ca substanta de tip “modificator al raspunsului biologic”. Are proprietati antimicrobiene, antiinflamatoare si anestezice. In multe cazuri tratamentul cu propolis in afectiuni ORL poate depasi eficacitatea altor tratamente sau medicamente cunoscute.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *