LA FIȘIORI DE MOROȘENI
Să tot fie 10 ani de când am fost ultima dată în Maramureș. Pe atunci am ajuns trecând dinspre Moldova, prin Pasul Prislop – cea mai înaltă și spectaculoasă trecătoare din Carpații Orientali, plină, la sfârșit de mai, de brândușe mov, jucăușe printre peticele de zăpadă. Întâmplarea face ca anul acesta să revin pe plaiurile maramureșene fix în aceeași perioadă ca data trecută, însă pe un cu totul alt traseu. Și cu o cu totul altă poveste.
CUM AJUNGI ÎN MARAMUREȘ
Dacă până acum am fost pe cont propriu, cu mașina, acum am decis să merg într-un tur organizat și m-am lăsat pe mâinile specialiștilor într-ale turismului românesc de la SCORILO, care m-au încântat cu un circuit #mândruderomânia.
Nu-i bai că nu ai știut de plecarea de acum, de pe 11-14 mai! Află că următoarele excursii de anul acesta organizate de Scorilo în Maramu sunt pentru 6 – 9 iulie, respectiv 14 – 17 septembrie, durează 4 zile (transport cu autocar, cazare și demipensiune) și costă 575 lei de persoană. Cu siguranță vei rămâne cu amintiri de neuitat și te vei distra pe cinste, ca și mine; căci orice tur cu Costin (aka Costin Ion Corboianu de la Scorilo) stă sub sloganul Călătorii și Veselii! 😉
Dar unde mi-e capul? Nicio călătorie în Maramu nu poate începe fără muzică de ceteraș. Așa că, înainte de a-ți povesti despre traseu, haide să intrăm în atmosfera desprinsă din alte timpuri și de pe alte tărâmuri:
Și, da, îți garantez că după o vizită în Maramureș o să înțelegi perfect de ce și cum devii mai bogat sufletește: ai admirat locuri rupte parcă din basme și legende străvechi; ai ascultat o muzică veselă de-ți trezește cheful de petrecut, dansat și băut o horincă adevărată; te-ai plimbat pe ulițele unor liniștite sate tradiționale, care te poartă în atmosfera secolelor trecute; și, mai presus de orice, ai cunoscut oameni veseli și frumoși!
TRASEUL
Buuuun. Și acum să detaliem ce trebuie neapărat să vezi și să faci când mergi în Maramureș. Sau, mai bine, haide să îți spun exact ce am văzut și vizitat eu în vacanța 100% românească pusă la cale lungă de Scorilo.
PRIMA ZI
Plecat-am joi din București, cu noaptea și buna dispoziție în cap.
După Valea Oltului și Mănăstirea Cozia îmi clătesc ochii și sufletul cu frumusețile din centrul vechi al Sibiului.
Apoi, prin Ardeal, via Maramu, prin Bistrița Năsăud.
Prima oprire, la ceas de seară, este la Muzeul Țarancii Române din Dragomirești.
După care cobor direct în Poienile fermecate ale Izei și într-o altă lume. O lume liniștită, plină de muzica specifică zonei, cu ceterași în straie populare și cu voie bună, care ne-au întâmpinat când am ajuns la Pensiunea Domnița. Cină tradițională – cu ciorbă dreasă cu smântănâ, sarmale și gogoși calde – a șters orice urmă de oboseală.
…Asta în cazul în care nu vei nimeri fix în mijlocul unei nunți în sat, așa cum mi s-a întâmplat mie data trecută, când am stat în Ruscova, un sat aproape de granița cu Ucraina. Am constatat cu gura căscată de uimire și încântare că mirii vin la biserică în straie populare, pe cai împodobiți cu ciucuri roșii. Și tot alaiul este îmbrăcat în veșminte brodate, apretate și frumos colorate, de se-ntoarce soarele după ele.
Cazarea se face fie la pensiunea Domnița, fie în case tradiționale, cum am optat eu: o casă veche învelită în lemnt, cu tufe de liliac la poarta, cu piese originale, cu cergi, sobe din teracotă, ștergare brodate și picturi pe pereți. Pe scurt, un spectacol în sine, ce te poartă în alt timp și alte timpuri, mai blânde, mai așezate.
A DOUA ZI
Lumina caldă a zorilor mă surprinde pe ulițele satului, alergând găinile matinale, alungând ceața de pe dealurile și pădurile din jur și admirând spectaculoasele porți specifice zonei, dantelate și sculptate în lemn.
O zi plină: Mănăstirea Bârsana, cu complexul de biserici cu turn înalt din lemn și construcții tradiționale ce-ți fură privirile.
Apoi vizită în Sighetul Marmației, cu centrul vechi și Memorialul Durerii, cu ale sale triste povești ale închisorilor comuniste; o istorie neînvățată la școală, însă simțită din plin când ajungi acolo.
M-am întristat puțin? Apăi Cimitirul Vesel de la Săpânța sigur mă înveselește din plin.
Este un loc unicat în lume, în care moartea și trecerea de cealaltă parte sunt tratate cu umor: cruci din lemn, vopsite într-un albastru strălucitor, poartă versuri pe post de epitaf și spun povești haioase despre viața și personalitatea celui plecat.
Mici exemple de umor albastru de Săpânța:
“Sub această cruce grea
Zace biata soacră-mea
Trei zile de mai trăia
Zăceam eu şi cetea ea.
Voi care treceţi păaici
Încercaţi să n-o treziţi
Că acasă dacă vine
Iarăi cu gura pă mine.”
Sau:
“Eu aici mă odihnesc
Şi Pop Toader mă numesc
Drag mia fost clănitaru
Şi ţuica din paharu
Cîtm trăit pă pămînt
Tot la asta mam gîndit
Să am ce bea şi a mînca
Din clanitar a cînta
Dar am avut şi năcaz
Că văduv am rămas
Şi vă cînt de veselie
Nu vă cînt aşa ca mie”.
Ce atitudine neobișnuită și optimistă! O lecție despre viață, moarte, artă și hazul de necaz. E musai să ajungi acolo ca să nu te mai simți trist sau melancolic într-un cimitir.
Spre apus admir pitoreasca Biserica de lemn de pe dealul din Budesti – Joseni, încă o comoară din România prinsă în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Cina și seara folclorica prelungită la Domnița, în Pienile Izei, cu dans și joc de sfârâie ochinșilii gazdelor și, mai ales, ale turiștilor.
A TREIA ZI
Încă o zi extraordinară:
Pe mâncate urdă și slană și băute lapte cu miere și cafea, plecăm spre Vișeu, să prindem mocănița-“măcănița” de ora 9.
Cum ce e mocănița? E trenul ăla mic și vechi, de scoate abur negru pe nas și pufnituri mai ceva decât un zmeu nărăvaș și care străbate valea Vaserului, pe un drum ce-ți taie respirația. Cale ferată îngustă, vagoane vechi, locomotivă “adăpată” cu lemne și apă, un peisaj de basm, cu păduri verzi și un râu învolburat, toate compensează cu vârf și îndesat zdruncinăturile și târâtul ca melcul prin anumite zone.
O călătorie dus-întors costă 39 lei și durează aproximativ 4 ore jumătate cu tot cu pauza de masă, de aer curat și de admirat natura.
Înapoi în Vișeu și îmbarcarea în autocar, spre prima stație, cu peronul pe partea dreaptă:
telescaunul din Borșa, până în vârf, pe Munții Rodnei și apoi o drumeție de o oră până la Cascada Cailor.
Legenda spune că o herghelie de cai fost încolțită pe culmile munților de fiarele pădurii. Și așa rău i-au hăituit, că bieții cai au ajuns pe buza prăpastiei și au căzut în hău. Iar acum, pe acel versant, se varsă cu vuiet, parcă direct din cer, o cascadă înaltă, de toată frumusețea.
Drumul pâna acolo e lin și ușor de făcut, merită să mergi până aproape, să o admiri, ba chiar și să cobori ultima bucată de drum (cam abrupt), până la poalele ei. E singurul loc unde ne plouă zdravăn. Mocănește. Ca la munce…
Așa că se cere niște horincă, să ne dregem. Și seara se lasă iar cu bucate bune, ceterași, păhăruțe fără număr, cântece și distracție până spre zori.
A PATRA ZI
Orice dimineață de duminică nu ar putea începe altfel decât cu o oprire la biserică. Stau aici de 2 zile pline ochi de vizite și drumeții, așa că de abia azi văd, pentru prima dată, Biserica de lemn din Poienile Izei,
“Cuvioasa Paraschiva” – și ea parte din patrimoniul UNESCO. E datată de pe la 1.600 (dar gurile specialiste spun, după tehnica de construcție, că e mai veche) și stă cocoțată pe un deal, lăsându-mă să îi descopăr energiile bune și superbele picturi în culori vii, despre care se spune că ar fi influențat viziunea despre Iad și Rai a altor picturi celebre, cele de la Voroneț.
Un drum de întoarcere frumos, obositor și plin de noi vizite:
La Năsăud se pregătește o paradă de proporții, ce urmează a fi omologată de Cartea Recordurilor – cea mai mare adunare în costume populare din lume, cu peste 10.000 de români în straie mândre.
Vizită la casa memoriala Liviu Rebreanu, în satul său natal, Prislop pe acea vreme.
Urmează apoi dealurile verzi ale Bistriței.
Târgul Mureș și Cetatea sa.
Cetatea medievală a Sighișoarei, cu turnurile, străzile sale pietruite și culorile sale magice.
La bună revedere, Maramureș, plai cu flori, cu tradiții păstrate cu sfințenie și cu moroșeni blânzi, veseli și frumoși. Cu siguranță plec mai bogată de fiecare dată când te vizitez! Pe data viitoare.
One thought on “De ce devii mai bogat după ce vizitezi Maramureșul”