Am vizitat Veneţia acum câţiva ani buni.
În august, oraşul este fascinant, scăldat de lumina şi căldura verii. Însă nu chiar aşa pe cum mi-as fi dorit eu să îl descopăr…
Încă visez să descopăr o Veneţie misterioasă, printre ceţurile zilelor de februarie, in perioada celebrului carnaval. Să o văd împodobită, deghizată, ascunsă pe sub măşti, voaluri şi culori, cu mii şi mii de identităţi ascunse. Însă mereu aceeaşi. Veneţia cea pregătită pentru carnaval.
Şi iată că tocmai am descoperit-o, într-un preview inedit, pentru câteva ore, într-o seară toridă, în oaza veneţiană de lângă Piaţa Victorie, la Nailspa by Cătălina, la lansarea Venice – colecţia de toamnă OPI.
15 SHADES OF VENICE
Căci OPI ne invită, toamna aceasta, să descoperim misterul şi farmecul Veneţiei în 15 nuanţe diferite, ispirate de eleganţa somptuasă şi splendoarea grandioasă a oraşului plutitor din lagună.
Rafinat şi romantic, nu-i aşa?
Haide să descoperim împreună Veneţia – oraşul şi colecţia de lacuri pe unghii pe care a el a inspirat-o.
Cu gondola pe canale.
O plimbare romantica si unica pe canalele care ţin loc de străduţe, făcând legătura între diversele cartiere şi vile veneţiene.
O plimbare cu gondola şi cu gondolierul aferent, care poate îţi va şi fredona o melodie veche italiană.
O plimbare pe care nu ai cum sa o ratezi, odata ajunsă in Venetia!
#My Gondola or Yours?
Este o invitaţie la un tur imaginar prin oraşul de printre ape, pe care OPI Venice ne-o face prin noua nuanţă de ojă, cenuşiu-cărbune. Aproape neagră…, dar… nu tocmai. Exact asemenea nopţii veneţiene din timpul carnavalului, când întunericul este străfulgerat de luminile misterioase ale torţelor. Iar umbrele se strecoară pe străduţele întortocheate.
Basilica San Marco
Am spus-o şi o susţin: efectiv nu ai cum să vezi Italia şi să nu te îndrăgosteşti de bisericile ei!
În lista mea personală sunt multe biserici superbe admirate prin Italia (fie că este vorba de Roma, Milano, Verona, Siena, Florenţa ori Pisa). Iar Basilica San Marco este una dintre ele, cu stâlpii săi din marmură multicoloră şi cu mozaicurile impresionante care o îmbracă.
Te sfătuiesc să ieşi în piaţă şi să stai măcar 10 minute să o admiri şi de afară, într-o mini-pauză revigorantă de gelato.
#Oja Gelato On My Mind de la OPI este o delicioasă nuanţă de albastru-mentă, precum o îngheţată specifică Italiei, răcoritoare, într-o zi de primăvară.
Piata San Marco
Încă un simbol al Veneţiei, alături de canalele pline de gondole. Oriunde ai merge şi orice ai vizita prin Veneţia, drumurile tale nu au cum să nu treacă sau să nu se intersecteze prin celebra Piaţa San Marco.
Dar neapărat încearcă să ajungi aici, măcar o dată, şi dimineaţa, la prima oră, când poţi să îţi iei micul dejun şi cafeaua la unul dintre restaurantele de pe margine, admirând spectacolul uman şi pe cel arhitectural.
Ori revino în piaţă la ceas de seară, când invazia de turişti a dispărut. Soarele a dispărut şi el în spatele faţadelor cărămizii scăldate de ape. Iar piaţa ţi se deschide, măreaţă, numai ţie şi porumbeilor care işi fac aici veacul.
#Worth a Pretty Penne este nuanţa de roşu-arămiu din colectia Venice de la OPI, strălucitoare şi scânteietoare precum dalele din Piaţa San Marco în lumina portocalie a apusului.
Palatul Dogilor
Chiar lângă Bazilica San Marco, Palatul Dogilor este încă o atracţie turistică importantă şi clădire care va încânta atât ochiul unui expert în arhitectură, cât şi privirile romanticilor sau ale celor atraşi de locuri misterioase.
Palazzo Ducale este oprirea necesară după ce ai trecut de celebra Punte a Suspinelor, un binecunoscut simbol venetian cu conotatii triste, amestecand suferinta si dorinta de libertate a celor care, pe vremuri, o traversau inspre Palatul Dogilor dinspre inchisoarea unde erau întemniţaţi.
#Purple Palazzo Pants.
Nu, nu trebuie să porţi vreo uniformă specială pentru Palat, ci, poate, doar să îţi etalezi pe unghii această nuanţă non-conformistă, roz-mov-lila din colecţia Venice de la OPI. Pentru un look demn de un palat al dogilor italieni.
Un tur cu vaporetto pe Grand Canal
Eu, una, după ce m-am lăsat pierdută pe străduţele întortocheate, în plimbarea mea de o zi prin Veneţia, am hotărât să iau un vapotetto şi să mă plimb, înainte de apus, şi pe Grand Canal.
Este varianta alternativă pentru un pod ori un autobuz clasic, cu care poţi ajunge via aqua între diversele părţi ale oraşului sau într-un tur de oraş.
#Amore At The Grand Canal.
Despre oja de la OPI Venice este vorba, nu despre vreun scenariu de film de la Hollywood 🙂 “Amore” este o nuanţă flamboaiantă de roşu, cu o textură foarte bogată, cum numai o poveste cu iz veneţian poate fi.
Insula Murano si sticlarii cei măiaştri
Coboară din vaporetto pe Insula Murano şi lasă-te vrăjită de un spectacol unic: cel al sticlarilor celebrii din Insula Murano, suflând sticla topită prin ţevile lor subţiri, până ce sfera de sticlă topită devine, ascultătoare, ca prin vrajă, o vază, un peşte sau un abajur.
#Un spectacol în sine este şi nuanţa de piersică A Great Opera-tunity de la OPI Venice. Nu îmi plac mie în mod special aceste tonuri piersicii, însă, ce să mai, se potrivesc de minune unei seri speciale în Italia.
În loc de încheiere?
Admiră panorama asupra orasului de pe Campanilla
Încheie-ţi turul prin Veneţia cu un suspin de admiraţie şi o privire de ansamblu aruncată de sus, de pe acoperişul Bazilicii San Marco. Ori, dacă vrei să cuprinzi cu privirea şi Bazilica, nu doar piaţa, urcă în ascensor în vârful Campanilei, al turnului-clopotniţă din faţa bisericii.
Un loc unic, pentru un moment unic!
Căci şi admirată de sus, bătrâna Veneţie rămâne cu totul şi cu totul specială, împrumutând parcă din albastrul apelor care îi scaldă temeliile. Mereu pregătită şi gătită de serbări şi distracţie.
#Nu întâmplător, Venice The Party? – nuanţa de albastru metalic de la OPI Venice – surprinde parcă întreaga chintesenţă a oraşului. Întregul său suflet care stă sub imperiul transparent şi sub reflexele albastre şi adânci ale apelor lagunei.
Ciao, Venezia! Ti amo!