Quote

Zestrea românească s-a întors acasă în seara colindelor de la Ateneu

ținute Zestrea by Liliana Țuroiu

ținute Zestrea by Liliana Țuroiu

În prag de Crăciun, în cadrul somptuos al Ateneului Român a avut loc impresionanta expoziție de costum și fotografie “Zestrea by Liliana Țuroiu”, revenită în țară după amplul său periplu expozițional prin marile capitale europene. După vernisaj, cele 56 de membre ale corului Filarmonicii „George Enescu” au urcat pe scena pentru a susține concertul anual de colinde, purtând, în premieră, ținute semnate de artistul plastic Liliana Ţuroiu.

ZESTREA ROMÂNEASCĂ – ACASĂ, ÎN SEARA COLINDELOR

Vernisajul “Zestrea” desfășurat la Ateneu a fost deschis de discursurile oficiale ale d-lui. Radu Boroianu – Președintele Institutului Cultural Roman și d-lui Andrei Dimitriu – Directorul General al Filarmonicii George Enescu. Dl. Profesor Cristian-Robert Velescu, cel ce semnează prefaţa albumului de artă și costum “Zestrea”, Președinte al Senatului Universităţii Naţionale de Arte din București, a susţinut o alocuţiune despre acest proiect cultural.
Momentul a fost urmat de o interpretare a capella de excepție, sustinută de membre ale corului Filarmonicii, îmbrăcate în rochii creații Liliana Țuroiu.

Au fost prezenți iubitori ai tradițiilor românești de valoare, personalități marcante din lumea culturii și muzicii, oficialități, vedete, parteneri de prestigiu, reprezentați ai presei, precum Monica Davidescu, Maestrul Gheorghe Zamfir, Lia Doru-Trandafir (Castelul Bran), Cristina Liberis (Secretar General I.C.R.), Claudia Firez (Terapia – o companie SUN PHARMA), familia Niculescu (fondatorii brandului românesc Jidvei), Bibiana Stănciulov (patroana Topoloveni – Sonimpex), artista Ioana Ardelean, Diana Comănici (Smart Factor), Camelia Grecu (Dir. Gen. Adjunct Elcomex Agroindustrial), Jennifer-Ann Niculescu (Dir. General Casa de Bijuterii Micri), Cristian Ioniță (fondator Micri), Cătălin Mahu (proprietar restaurantele LaMama), Ana Barton, actrița Alexandra Velniciuc, Anca Serea, actrița Maria Buză, Daniela Palade Teodorescu (redactor șef Avantaje), Alexandra Calafeteanu, scriitoarea Elena Dumitru, Constantin Ilie (Wella România), Lucian Diaconu (manager Business Texim).

Creatoarea Liliana Țuroiu a dovedit încă o dată că piesele din expoziția de costum “Zestrea” sunt purtate, în România și oriunde în lume, cu ocazii speciale, cele 60 de exponate ce au umplut spațiul somptuos al Ateneului prelungindu-se firesc în mijlocul invitaților, care, într-un număr impresionant, au purtat cu mândrie ținute Zestrea.

Cei prezenți au admirat straiele “Zestrea” și impresionantele bijuterii “Dacika”, pe care Casa de Bijuterii Micri le-a creat pornind de la străvechi simboluri geto-dace. Și s-au delectat cu gusturi autentic românești de excepție, cu sprijinul partenerilor Jidvei, Elcomex, Topoloveni și restaurantele La Mama.
Zestrea românească și-a dezvăluit, o dată în plus, bogățiile: vinurile premium multi-premiate Jidvei, delicioasele canapé-uri realizate de specialiștii La Mama din brânzeturile rafinate și naturale de capră LactiIQ, fabricate în Dobrogea, ca și deserturi speciale pe bază de brânză de capră LactIQ și renumitele dulcețuri eco Topoloveni.

„ZESTREA” S-A REÎNTORS ACASĂ!

Adevărată promotoare a turismului şi simbolurilor româneşti, creatoarea Liliana Ţuroiu – artist plastic și Lector Universitar Doctor în cadrul Departamentului de Modă al Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti – a sprijinit întotdeana cultura românească, atât prin colecțiile și expoziţiile sale de artă şi costum contemporan, cât şi prin numeroase conferinţe susţinute în cadrul unor prestigioase instituţii academice românești și internaționale.

“Sunt deosebit de onorată că expoziția „Zestrea”, susținută la Ateneul Român chiar în seara mult așteptatului concert anual de colinde al Filarmonicii George Enescu, vine, la sfârșit de an și într-un cadru atât de festiv, ca o încununare naturală a periplului cultural și a palmaresului expozițional internațional al colecției”, declară creatoarea Liliana Țuroiu.

În colecţia „Zestrea”, piesele vestimentare tradiționale românești sunt surse de inspiraţie pentru broderii moderne, utilizate în creaţii vestimentare contemporane, îmbinând măiestria materialelor preţioase, precum dantelă, tul, catifea şi mătase metalizată cu cea a broderiilor elaborate, de inspiraţie medievală. „Zestrea by Liliana Ţuroiu” este mai mult decât o colecţie de veşminte: este un proiect cultural de promovare a identităţii naţionale, cu un puternic caracter educaţional, intercultural şi adresat celor preocupaţi de tradiţie, valori autentice şi modă. Proiectul cuprinde atât colecţia vestimentară modernă, inspirată din costumul tradiţional românesc, cât şi un album de artă şi costum, ale cărui fotografii au fost realizate în Castelul Bran.

Ateneul Român este, de altfel, încă un loc de prestigiu și plin de simboluri istorice, arhitectonice și culturale, așa cum au fost toate spațiile în care colecția “Zestrea by Liliana Țuroiu” a fost expusă, încă de la lansare:
Palatul Schönbrunn, Sala Palmenhaus, Viena
Galeria de Artă Institutul Cultural Român din Roma – Accademia di Romania
Sala Wagram, Paris, Franța
Pavilionul Național al României din Milano – expoziția universală ExpoMilano
Castelul Bran– în Camera de Muzică a Reginei Maria
Muzeul Naţional al Castelului Peleş– în Camera de Aur din Pelișor, unde este depusă inima Reginei Maria
Cetatea Făgărașului– în Sala Tronului
Palatul Bragadiru – în cadrul Galei International Wine Contest Bucharest
Palatul Cesianu-Racoviță, în Galeria de Artă Artmark, București, în cadrul Licitației de Valori Tradiționale Românești
Castelul Bethlen-Haller, Jidvei
Castelul Jaegerhof și Sala Schumann a Muzeului de Artă, Dusseldorf, Germania – în cadrul evenimentelor jubiliare dedicate celor 150 de ani de Regalitate în România, organizate de Institutul Cultural Român și Asociaţia Culturală Româno-Germană Atheneum
Teatreo Thalia, Lisabona, Portugalia – cu ocazia evenimentelor culturale organizate de către Ambasada României în Portugalia cu ocazia Zilei Naționale a României
Galeria de Artă a Institutului Cultural Român, Lisabona, Portugalia – expoziție organizată de Ziua României de către Institutul Cultural Român

PARTENERI DE PRESTIGIU

Un astfel de proiect de prestigiu nu putea aduna în jurul său decât parteneri de renume, exclusiv companii românești cu tradiție. Pe lângă Ateneu, Institutul Cultural Român și Castelul Bran, parteneri încă de la început ai proiectului „Zestrea”, menționam:
JIDVEI, cu cele 3 crame și vinurile celebre de origine controlată de pe Valea Târnavelor, distinse în ultimii ani cu peste 150 de medalii în cadrul celor mai prestigioase concursuri de profil din lume, se numără astăzi printre cei mai importanți producători de vinuri din România și din Europa. Compania se mândrește cu vinuri nobile, precum gamele Castel, Tezaur, cupajele Mysterium sau colecția exclusivistă recomandată de proprietar, Ana și Maria. Premiate și extrem de apreciate în țară și peste hotare sunt și spumantele sale efervescente și rafinate – Romantine, Jidvei și Mărgăritar.

TERAPIA – o companie SUN PHARMA este cel mai longeviv brand farmaceutic din România și cea mai importantă companie de medicamente generice şi produse OTC. Înfiinţată în 1921, operează sub denumirea Terapia – o companie SUN PHARMA din martie 2015, când a anunţat finalizarea procesului de asociere formală cu Ranbaxy, devenind astfel a cincea cea mai mare companie de medicamente generice şi produse specializate din lume, cu prezenţă în peste 100 de pieţe emergente şi în 6 pieţe din Europa de Vest. Terapia exportă astăzi medicamente în 34 de ţări şi produce anual 80 de milioane cutii de medicamente, având 47 facilităţi de producţie pe 6 continente şi produse comercializate în peste 150 de ţări.

CASA DE BIJUTERII MICRI este prima casa de bijuterii cu o traditie de peste un sfert de secol în România, aflată pe Calea Victoriei – una dintre arterele pline de istorie, arhitectură veche și stil ale Bucureștiului. La 25 de ani de la inaugurarea primului magazin privat de bijuterii de lux din România, în 1991, Micri s-a reinventat, toamna aceasta, lansând primul brand propriu, de inspiratie geto-dacă: Dacika. Colecția reuneste piese din aur și argint, fie emailate, fie îmbogățite cu pietre prețioase, cu o simbolistică străveche puternică, așa cum este lupul dacic, considerat dintotdeauna protectorul dacilor și al urmasilor acestora.

ELCOMEX AGROINDUSTRIAL este un jucător important pe piața de produse lactate natural 100% din lapte de capră, sub brandul lactIQ: laptele de capră, iaurtul și iaurtul de băut, clasic sau BIFIDUS, sana, kefir, lapte bătut, rulourile natur sau cele cu diferite condimente, platou de brânzeturi și brânză aerată, recomandate de BIO ROMĂNIA drept 100% NATURALE (lapte natural de capră de origine controlată, fără conservanți sau alți aditivi). „Laptele de capră, numit încă din Antichitate elixirul alb și renumit ca tratament, antiinflamator și stimulent al sistemului imunitar, se digeră ușor și este recomandat chiar și în alimentația sugarilor, datorită structurii sale chimice, asemanatoare cu a laptelui matern.“, spune dna. Camelia Grecu, Director General Adjunct.

TOPOLOVENI – SONIMPEX, Furnizor al Casei Regale a României, este un brand românesc multiplu premiat cu „Superior Taste Award” de Institutul pentru Gust şi Calitate Bruxelles. Brandul a devenit celebru pentru magiunurile eco. Cel de prune – un produs ce respectă rețeta de acum 101 ani, cu “Indicaţie Geografică Protejată” conferită de Uniunea Europeana, dovadă a autenticității, calității și tradiționalității sale – a câștigat și o Stea de Aur la Great Taste Awards 2015, cea mai mare competiţie internaţională pentru produse alimentare şi băuturi, cu juriu format din chefi cu stele Michelin, jurnalişti de specialitate şi retaileri. Compania are în portofoliu și brandul Topoloveana: zacuscă, bulion, dulcețuri premium din fructe, legume și petale de flori, produsele fiind 100% naturale, fără zahăr adăugat ori conservanți.

LA MAMA. Răsfăț culinar și bucătărie citadină, restaurantele La Mama oferă, de 17 ani, tuturor iubitorilor de mâncare gustoasă porții delicioase, ca la mama acasă, în cele 6 locații din inima istorică a Bucureștiului și în cele 2 din Constanța. “Visam la vremurile când mă aștepta mâncarea aburindă pe masă, caldă și gustoasă. În visele mele mâncam la mama. Așa s-a născut ideea La Mama. Din necesitate, din dor, din foame. Mama pune întotdeauna foarte bun în mâncare. Mama nu se supară că mănânc mult. Întotdeauna la mama mă simt bine. Pentru că este altceva”, dezvăluie Cătălin Mahu, owner-ul restaurantelor La Mama.

SMART FACTOR este o companie tânără și foarte dinamică, ce însumează pasiunea propriului capital uman pentru tehnologia informației, soluții de securitate și servicii profesionale cu valoare adăugată. Filosofia sa de business este să inoveze și să furnizeze tehnologii și soluții de securitate de generație viitoare cu ajutorul partenerilor și în beneficiul clienților.

BANCA COMERCIALĂ FEROVIARĂ – bancă universală cu capital privat integral românesc – sprijină, încă de la lansarea din 2009, mediul de afaceri autohton printr-o gamă largă de produse şi servicii special dezvoltate pentru a răspunde cât mai bine necesităţilor clienţilor. Rețeaua de unități teritoriale a Băncii Comerciale Feroviara are 15 sucursale și agenții localizate în cele mai importante 11 orașe ale țării: București, Arad, Baia Mare, Cluj, Sibiu, Timișoara, Brașov, Târgu Mureș, Craiova, Oradea, Constanța

GUARD ONE, cu o experienta de peste 15 ani în industria de securitate și protectie, oferă pieței românești un pachet integrat de servicii de securitate: consultanță de securitate, evaluări de risc, asigurarea securității unor evenimente sau servicii private pentru situații de urgență. Calitatea serviciilor oferite de Guard One este certificată de portofoliul de peste 10.000 de clienți – companii private, instituții de stat sau persoane fizice. „Dacă misiunea Guard One este aceea de a proteja ființa umană în întregul său univers, individual, familie, afaceri și comunitate, atunci, credem noi, este de datoria noastră morală să susținem și protejăm și tradițiile românești.”

FEDERAȚIA ROMÂNĂ DE OINĂ. Avram Iancu, Take Ionescu, Nicolae Iorga, Demonstene Botez, Creangă, I.L. Caragiale, Spiru Haret, Ispirescu, Sadoveanu sunt doar câteva personalități marcante care au îndrăgit oina, un sport complex și complet, în care se regăsesc trăirile poporului nostru, parte a culturii și sportului românești. Prin campania „Iubesc Oina”, Federația Română de Oină a adus împreună, pentru a promova acest sport național românesc, personalități precum Octavian Bellu, Gabriela Szabo, Elisabeta Lipa, Alina Dumitru, Mugur Isarescu, Gheorghe Turda, Marian Drăgulescu, Nicoleta Grasu, Alin Petrache, Aurelian Temișan ori Silvia Dumitrescu. În ultima perioadă, oina a fost apreciată și la nivel internațional, prin diversele activități de promovare din Japonia, Indonezia, Germania, Serbia, Polonia, Lituania, Portugalia, Spania ori Italia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *