Gallery

Zestrea românească la Artmark

Două piese vestimentare de excepție din colecția “Zestrea by Liliana Țuroiu”, inspirate de straiele domnițelor de altădată, ne poartă zilele acestea prin istoria și valorile autentice românești, pe parcursul unei expoziţii de excepție în somptuosul Palat Cesianu-Racoviță, la Artmark.
Expoziția se va finaliza cu Licitaţia de Valori Tradiţionale organizată în seara de 27 septembrie, ora 20, la sediul Galeriei de Artă Artmark din București, str. C. A. Rosetti nr. 5.

colectia Zestrea licitata la Artmark

colectia Zestrea licitata la Artmark

“ZESTREA” CA ARTĂ
După seria amplă de evenimente expoziţionale din Italia, Franţa, Austria, Germania şi România, colecția “Zestrea” semnată Liliana Țuroiu s-a transformat dintr-un proiect personal de modă într-un curent cultural cu implicaţii transformative, conceput pentru susținerea valorilor autentice românești in randul publicului larg, un proiect amplu mediatizat şi premiat avand deja recunoaştere internaţională.

Și iată că, luna aceasta, designer-ul Liliana Ţuroiu – Lector Universitar Doctor în cadrul Departamentului de Modă al Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti și Galeria de Artă Artmark ne lansează încă o invitație inedită: să ne întoarcem în timp. Să ne întoarcem la adevăratele valori tradiţionale românești, să ne lăsam fermecați, o dată în plus, de folclor, să purtam cu mândrie simbolurile istorice și culturale ale ţării noastre și să respectăm ia populară ca pe ceva sfânt.

O rochie unicat și o ie de excepție din colecţia “Zestrea”, îmbinând măiestria straielor medievale cu materiale preţioase, precum dantelă, tul, catifea ori mătase, dar şi cu broderii elaborate, vor fi licitate pe 27 septembrie la prestigioasa Galerie de Artă Artmark, în cadrul Licitaţiei de Valori Tradiţionale românești.
În această a VI-a ediție a Licitatiei de Valori Tradiționale inițiată de Artmark au fost selectate, în total, 208 loturi – articole vestimentare tradiționale românești, picturi cu tematică, obiecte decorative artizanale –, tema și amploarea licitației datorându-se interesului tot mai crescut al publicului față de valorile românești autentice și de dorința de a achiziționa obiecte de acest gen.

“Liliana Turoiu își îmbogățește Zestrea cu elemente ce țin de tradiția recurgerii la rădăcini, atunci când e vorba de exprimarea sentimentelor legate de identitatea națională”, mentiona Doina Berchina, jurnalist și promotor de modă.
Ca un adevărat ambasador al valorilor noastre autentice, creatoarea Liliana Ţuroiu a promovat întotdeauna cultura românească prin colecțiile sale de modă, prin periplul expoziţiilor de artă şi costum contemporan. Ca şi prin numeroase conferinţe susţinute în cadrul unor prestigioase instituţii academic – așa cum este prelegerea “Romanian Traditional Blouse “IA” – Cultural Identity Passport”, susţinută anul trecut la Universitatea Sapienza Roma şi la Bucureşti, în cadrul congresului internaţional “Trans-Form in Art Education”.

CELE DOUĂ PIESE PREȚIOASE “ZESTREA” LICITATE LA ARTMARK

„Zestrea Lilianei Ţuroiu pare că vine din lada fermecată a Sfintei Vineri, din vechile basme populare, de dincolo de timp”, scria criticul și istoricul de artă Adina Nanu.
Cele două piese prețioase din colecția “Zestrea by Liliana Țuroiu” regăsite în licitația de valori tradiționale românești de la Artmark de pe 27 septembrie au un palmares expoziţional impresionant.

Ambele au fost expuse în locuri deosebite, încărcate de istorie:
la Muzeul Naţional Peleş – în Camera de Aur din Castelul Pelișor, unde se află inima Reginei Maria; la Castelul Bran – în Camera de Muzică a Reginei Maria; la Cetatea Făgărașului – în Sala Tronului; la Viena – în Palatul Schönbrunn, Sala Palmenhaus; la Roma – în Galeria de Artă a Institutului Cultural Român, Accademia di Romania; la Milano – în Pavilionul Național al României din cadrul expoziției universale ExpoMilano 2015.

Rochie din voal negru cu broderie – colecţia “Zestrea” by Liliana Ţuroiu
Rochie de ceremonie, unicat, realizată din voal negru cu aplicații din dantelă, catifea și piele, având inserţie din broderie cu motive tradiţionale românești. Broderia originală a fost recuperată și restaurată dintr-o fotă veche, provenind din zona Muscel Argeș.
“Departe de a fi numai amintiri ale trecutului care nu se mai întoarc, aceste preţioase bijuterii textile cu mărgele sau fir aurit continuă să-şi îndeplinească menirea artistică dintotdeauna, de semne ale ordinii universale, prefăcând fiecare rochie într-o apariţie de basm.”,afirma Adina Nanu despre piesele din colectia “Zestrea by Liliana Turoiu”.
Compoziția grafică a rochiei îi conferă monumentalitate, fiind creată pentru ocazii speciale, ușor adaptabilă oricărui tip de siluetă. Măsura S-M, preț de pornire 2.100EU.

Ie albă cu aplicaţii de dantelă neagră – colecţia “Zestrea” by Liliana Ţuroiu
O superbă bluză albă unicat, cu aplicaţii negre din dantelă, piele şi catifea, cu o linie elegantă şi confortabilă, inspirată din croiul iei româneşti tradiţionale.
“După o documentare de câţiva ani, mi-am ales câteva simboluri a căror forţă şi expresivitate plastică m-au atras în mod deosebit:pătratul reginei, pe care l-am descoperit întâmplător pe o ie foarte veche, discul, rombul, coloana ….”, declară creatoarea Liliana Ţuroiu.
De altfel, această piesă prezentată în licitația de la Artmark este emblematică pentru colecție, fiind remarcată de public în fotografia de pe afişele tuturor expoziţiilor naționale și internaționale ale colecţiei “Zestrea”. Măsura M-L, preț de pornire 450EU.

Ambele piese se licitează la Artmark la Licitația de Valori Tradiționale de pe 27 septembrie împreună cu catalogul de lux “Zestrea” ediţie limitată, având semnătura autorului, catalog ce prezintă întreaga colecţie într-un shooting de excepţie realizat la Castelul Bran.

„Liliana Ţuroiu este plastician şi creator de modă deopotrivă. O atare dublă competenţă conferă complexitate demersului său de designer şi, în planul semnificaţiei, relief şi adâncime creaţiilor sale… Fragmentele de broderie populară veche şi geometrica etajare a Coloanei [brâncușiene – n.r.] vin în întâmpinarea noastră din orizonturile succesive ale aceloraşi depărtări şi, deopotrivă, din aceeaşi adâncime insondabilă şi, de bună seamă, întunecată a timpului-mumă” – scria, atât de plastic, Prof. Univ. Dr. Cristian-R. Velescu.

Află toate noutăţile despre proiectul “Zestrea” de pe lilianaturoiustudio.com și zestrea-collection.com, ca şi de pe pagina defacebook.com/Liliana Turoiu Studio – Official.
Mai multe detalii despre Licitația de Valori Tradiționale din 27 septembrie găsești pe site-ul Galeriei de Artă Artmark.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *