Gallery

Un verde infinit şi proaspăt

Imaginează-ţi Parisul primăvara.
Cu grădinile sale chic.
Pline de pomi împovăraţi de flori albe şi de arbuşti exotici înfloriţi.
Cu iarba lor proaspătă şi băncile discrete, ascunse în invazia verde de frunze nou-înmugurite.
Sena curge năvalnic, veşnic îndrăgostită, veşnic tânjind să ude picioarele turnului Eiffel cu apele sale, înveselite de soarele de primăvara.
Natura a înnebunit şi s-a dezlănţuit, verde, întinerită şi plină de senzualitate, după un somn îndelungat.

O explozie de spontaneitate, de graţie, de frumuseţe pariziană, atemporală, de un clasic nedemodabil.

Acestea au fost senzaţiile şi impresiile care m-au învăluit într-o zi de noiembrie, în Bucureşti, în magazinul Douglas Băneasa.
Unde, cu emoţie, am descoperit, pe covorul… verde, un parfum superb şi rafinament.
Prezentat acum în premieră şi în România, de către o veche şi dragă cunoştinţă, Ana Maria Isip, deja une vraie parisienne.

CARVEN LE PARFUM.
Must-have-ul acestui sezon!
Un parfum care aduce primăvara pe pielea ta, din prima clipă a pulverizării.
Te pune în valoare.
Şi îţi scoate în evidenţă stilul şi personalitate, într-un mod spectaculos!

Valurile luminoase şi diafane ale notelor de vârf şi ale celor de mijloc mi s-au succedat seducător: neroli, flori de mandarin, zambilă albă, iasomie, ylang ylang.
Iar, pe final, Le Parfum m-a învăluit cu o armonie perfectă şi preţioasă de note lemnoase.

Prospeţime.
Rafinament.
Charm et chic a la francaise:
Le Parfum de Carven.

One thought on “Un verde infinit şi proaspăt

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *