Quote

Un proiect social de suflet, Only The Brave

Andrea Bocelli şi Renzo Rosso și-au unit forțele prin organizaţiile lor de caritate pentru a reconstrui o școală care nu mai este funcţională după cutremurul ce a lovit Italia vara trecută.

„Este o provocare cu care ne confruntăm cu entuziasm”, a comentat Maestrul Bocelli. „Cu siguranță ne vom îndeplini obiectivele datorită experienței pe care am dobândit-o în domeniul «construcţiilor didactice»” . Fundația Andrea Bocelli a realizat deja cinci construcţii școlare în primii săi cinci ani de activitate.

Proiectul pentru realizarea liceului “Giacomo Leopardi” din Sarnano (Macerata) a fost deja finalizat, iar lucrările de construcție vor începe în zilele următoare, în colaborare cu birourile Extraordinary Commissioner for Reconstruction. Școala va fi dată în folosință „la cheie” către administrația locală.

Fundația Andrea Bocelli și Fundația Only The Brave împărtășesc misiunea de a duce la bun sfârșit proiecte concrete de solidaritate la nivel internațional și şi-au stabilit obiectivul de a readuce la normalitate vieţile şi viitorulmultor tineri din Sarnano, un sat medieval bogat în patrimoniu artistic ce a fost grav afectat de cutremurul de anul trecut.

„Sunt foarte fericit să lucrez cu Andrea la acest proiect”, declară Renzo Rosso. „Voiam să ajutăm zonele afectate, până când împreună am hotărât să mergem direct în satele lovite de cutremur, pentru a înțelege nevoile lor reale. Filosofia noastră este să urmărim toate inițiativele pe care le susținem de la început până la sfârșit, garantând pentru respectarea termenelor de finalizare și a investițiilor, cum am procedat și în Veneția pentru restaurarea Podului Rialto.”

Municipalitatea din Sarnano a cerut cu insistență (și a obținut) ca majoritatea populației să rămână să locuiască aici, făcând eforturi considerabile pentru a asigura continuarea activităților obișnuite.
Primarul comunității din Sarnano, Franco Ceregioli, spune:
„Aș dori să le mulțumesc personal și în numele tuturor cetățenilor din Sarnano, Maestrului Andrea Bocelli și lui Renzo Rosso și fundațiilor conduse de ei, pentru acest gest extraordinar de apropriere și solidaritate, care după un an dificil și plin de probleme le va permite copiilor să meargă la cursuri în mod normal, într-o clădire nouă și sigură.”

Fundaţia Andrea Bocelli a luat fiinţă ȋn iulie 2011, scopul său fiind de a ajuta oamenii care suferă din cauza sărăciei şi marginalizării sociale, promovând şi susţinând proiecte internaţionale care pot favoriza depăşirea unor astfel de bariere.

Contul pentru a contribui prin donaţii la reconstrucția şcolii din Sarnano:
IT27 P033 5901 6001 0000 0139 761
Către Fundația Only The Brave

Fundaţia Only the Brave a fost ȋnfiinţată ȋn 2008, fiind o organizaţie non-profit ce are misiunea de a lupta ȋmpotriva inegalităţilor sociale şi care contribuie la dezvoltarea sustenabilă a oamenilor mai puţin favorizaţi din ȋntreaga lume.
Criteriile principale pentru alegerea proiectelor sunt: inovarea, sustenabilitatea şi impactul social direct. Până acum, Fundaţia a investit ȋn mai mult de 170 de proiecte sociale, ȋmbunătăţind viaţa a peste 180.000 de oameni.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *