Quote

Un pierde vară si povestea lui – de neratat in cinematografe, din 21 septembrie

Dacă si tu te numeri, ca mine, printre melancolicii care simt ca au pierdut vara, ori ca au lăsat-o sa le scape printre degete si inca se cred in data de 40 august, ei bine, vesti bune, prietene: nu suntem nicidecum niște pierde vara, ci doar visători iremediabili. Si o porție de râs si de haz ne va remonta intotdeauna. Asa ca nu avem cum sa ratăm CEA MAI AȘTEPTATĂ COMEDIE A TOAMNEI: POVESTEA UNUI PIERDE VARA.

O comedie savuroasă, ce are PREMIERA PE 21 SEPTEMBRIE ÎN CINEMATOGRAFELE DIN ROMÂNIA si pe care eu, ca o norocoasă ce sunt, tocmai am văzut-o in avanpremieră, la Gala Oficiala de la Cinema Pro.

Distribuția este savuroasa: Alexandru Papadopol, Nicoleta Lefter și Crina Semciuc în rolurile principale – trei actori care imi plac mult!

Iar subiectul este bestial si cu mult umor la purtator: un bărbat la 40 de ani prins între atracția către tinere și posibilitatea unei relații mature și un București luminos.

Sunt doar câteva dintre atributele comediei “Povestea unui pierde-vară”, regizată de Paul Negoescu. Realizatorii succesului de box-office din 2016 “Două lozuri” revin din 21 septembrie în cinematografe și promit o porție sănătoasă de zâmbete și bună dispoziție.

Actorii și regizorul care spun “Povestea unui pierde-vară” în această toamnă vor pleca și într-un turneu național prin 17 orase din țară. Filmul va avea proiecții în rețeaua Cinema City.  Pe 17 septembrie va avea loc o proiecție la Brașov și Sfântul Gheorghe, pe 18 septembrie la Brăila și Galați, pe 19 la București iar pe 20 septembrie la Constanța si Suceava.

Echipa care a lucrat la “Povestea unui pierde-vară” ajunge vineri, 21 septembrie, la Botoșani, dar si la Muzeul Țăranului din București. Pe 22 septembrie arădenii și timișorenii șe întâlnesc cu Alexandru Papadopol și Paul Negoescu, iar pe 23 septembrie actorii si regizorul vor fi în fața publicului de la Cluj.

Turneul de promovare al comediei “Povestea unui pierde-vară” continua pe 24 septembrie la Iași, 25 la Râmnicu Vâlcea și Pitești, 26 la Ploiești, iar pe 28 septembrie are loc întâlnirea cu cinefilii din Piatra Neamț.

Filmul este distribuit de Ro Image 2000 iar trailer-ul oficial al filmului poate fi urmarit pe youtube:

Detalii despre producție pot fi accesate și pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/povesteaunuipierdevara/.

Parteneri media sunt Pro FM, Adevărul Holding, OK!Magazine si eva.ro
www.roimage.ro

In fiecare zi poate fi vara. Important este sa nu fim pierde vara. Hai la film. O sa iti placa taaaare!!!
 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *