Gallery

De-aş capta vibraţiile pământului şi sufletul peşterilor într-o imagine…

În timpul unei ture – neprogramate şi neaşteptat de palpitante – de off-road prin munţii patriei, weekend-ul trecut, am facut un popas de 1 ora la Peştera Ialomicioara.

Peştera.
Ne-a primit lungă, îngustă, descendentă.
Am tot coborât la trepte până mi-am simţit propria greutate dublându-se.
Probabil că este fix reversul fenomenului din spatiul extraterestru, unde greutatea îţi dispare, în lipsa atracţiei gravitaţionale.
Aici, coborâtă mai aproape de centrul Pământului, picioarele îmi deveniseră greoaie, de plumb topit.

Am fost de nenumarate ori în peşteri, mai ales în copilărie.
Am descoperit, pe rând, Peştera Muierilor şi vecina sa, Polovragi, din Gorj.
Scărişoara şi gheţarul din pântecele sale. Dâmbovicioara.
Peştera Urşilor din Bihor, cu celebrele şi înspăimântătoarele fosile de urşi.

În mod particular, am fost de muuulte ori în Peştera Ialomicioarei.
Pe vremea când campam cu ai mei în Padina – valea alăturată.
Iar picioarele ne purtau de aici, zi de zi, pe diverse trasee montane superbe: spre Babele, Omu, Caraiman, Turnul Mic, Cocora spre Piatra Arsă, Zănoaga, Şeaua Strugă, Vârful cu Dor…

Dintotdeauna mi-au plăcut peşterile.
Şi atat! Nimic special.
Asta până acum.

Când m-am simţit fascinată de acest peisaj amplu, ciudat, nepământean.
Sau, mai exact, sub-pământean:
Cu stalagmite în loc de copaci si stalactite în loc de flori căţărătoare.
Nu înconjurată de munţi, ci înconjurată de munte, la propriu!
Cu bălţi lăptoase şi stânci lucioase sub picioare, în loc de iarbă.
Cu altare, coloane şi orgi din calcar în faţa ochilor, sculptate şi migălite de scurgerea secolelor şi a picăturilor de apă.

Am simtit pentru prima dată, intens, vibratiile pământului. Vitalitatea.
Şuierul mut, venit parcă direct din interiorul meu, ca dintr-un ceainic dat in clocot.

Pietrele – dantelate, strunjite, rotunjite, vâscoase sub mâzga de calcar dizolvat – nu mi-au părut niciodată, până acum, moi, fierbinţi, aproape maleabile.

Da, până acum!
Când le-am revăzut cu alti ochi, cu altă stare de agregare a sufletului.
Aerul avea consistenţă. Îl simţeam în nări, ca pe o pâclă.
Şi, totusi, niciodata nu am respirat atât de profund.
Până acum…

Aş fi vrut să pot capta tot-tot într-un receptacul; într-un recipient-minune…
Şi, pentru prima dată, am regretat că nu ştiu să pictez.
Şi că nu am o cameră mai bună, cu care să pot face poze superbe. Ca să pot strânge şi lua întreaga frumuseţe şi magie a locului cu mine. Şi să ţi le dăruiesc şi ţie, pe blog.
Aşa cum artiştii şi fotografii profesionişti o pot face:

(surse foto: wikipedia şi national geographic)

Am iesit din peşteră copleşită.
Fără nicio legătură cu starea mea de spirit, afară se întunecase din plin. Întunericul acela compact, care se lasă toamna între munţi, special parcă pentru a lăsa mai vizibil spectacolul cerului înstelat.
Tot grupul meu o luase cu mult inainte, iute de picior. Sau plictisit.

Am privit, gânditoare, peste umărul drept, spre versantul împădurit cu brazi negri.
Exact în punctul unde cerul atingea brazii a răsărit mut, ireal, un fir de lună nouă, brodată cu roz.
Şi atunci am înţeles cât de inutile îmi erau întrebările!

Călugărul care ferecase Peştera în urma mea m-a depăsit brusc prin stânga.
Apariţie fantomatică:
sutană, barbă neagră, o căciulă circulară din blană neagră şi… o lanternă.
Mi-a dat bineţe (desi eu stiam că bineţe se dă numai dimineaţa).
Şi, mergând la 30 de paşi înaintea mea, m-a călăuzit tacit, întors cu spatele la mine, pe grohotiş, până la Schit.
Apoi calugărul nostru a virat brusc la stânga, pe podeţ. Şi dus a fost!
Nu tu “la revedere”, nu tu opaiţ, nu tu secrete dezvăluite si cuvinte revelatoare, nu tu “mergi cu bine, fiica mea”!

Fix in faţa mea se vedeau, orbitoare, farurile masinilor de off-road care mă aşteptau parcate lângă Schit.
Nu, nu intarziasem decât 10 minute, m-au liniştit toţi.
Serios? Iar mie mi se păruse că reveneam după o veşnicie…

Valuri de hohote de râs – de râs adevărat, sănătos! – mi-au inundat sufletul.
Da, probabil ca Realitatea are o formă atât de simplă.
Mult prea simplă!
Încât, de multe ori, nu mai ştim să o vedem.
O recunoastem doar când ia cele mai ciudate forme:
de suprarealism, de fantasmă, de dadaism extrem.
Ca o ploaie rece peste obraz, care ne face să deschidem, în sfârşit, ochii.
Sau ca o imagine superbă, în care am strâns întreaga energie şi magie a unui loc. Aşa cum credeau cei din triburi că, stând să li se facă poze, li se răpeşte sufletul. Şi le rămâne prizonier – în aparatul foto, în poză, în eternitate.

Ehehe, ce scenariu de film suprarealist ar fi ieşit din toata incursiunea asta a mea ciudată în peşteră!
Le dădeam clasa lui Dali, lui Tristan Tzara si rusului ăluia, Tarkovsky si filmului său „Călăuza” 🙂
Ce photo-shooting, cu poze care închid în ele amintiri vii, aş fi putut să îţi ofer, dacă ştiam mai bine să fac poze!
Căci, până la urmă, 1 imagine chiar grăieşte mai bine şi mai profund decât 1.000 de cuvinte meşteşugite.
Şi, oricât aş vrea eu, tot nu reuşesc să îţi redau, în cuvinte, pe blog, toate frumuseţile şi senzaţiile din călătoriile mele prin ţară şi prin lume.

Aşa că, atunci când am dat pe Instagram și Facebook peste hashtag-ul oficial #TFB9Lumia930 şi am aflat, astfel, despre o tabără foto dedicată bloggerilor, Powered By Lumia 930, am făcut exact precum căţelul nerăbdător din reclamă: “Plimbare?!”, “Tabără? Poze?”.
Răspunsul la nevoia mea, tocmai exprimată, de a mă perfecţiona în fotografiere, tocmai ce venise singur, neaşteptat, instantaneu. Ca un indicator necesar, care îţi arată direcţia corectă prin pădure!

“Lumea este o carte.
Iar cei care nu călătoresc nu pot citi decât o pagină din ea” (Sfantul Augustin).
Iar cei care nu îşi (tran)spun poveştile şi în imagini nu spun decât o frântură din acea poveste.
Călătoreşte şi tu cât mai mult, deci!
Vizitează, mereu când ai sau când îţi faci timp, cele mai inedite colţuri din ţară, cele mai pitoreşti locuri din lume…
Şi nu uita ca, vizitându-le, să le prinzi şi să le imortalizezi sufletul şi vitalitatea într-o poză. Un gest simplu, care te va îmbogăţi mai mult decât orice avere!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *