Quote

Toamna se numara bobocii la Gymboland

Copiii adoră să petreacă timp cu jucăriile lor, să coloreze, să-i urmărească pe adulți și chiar să-i imite. Dar toate aceste activități își pierd farmecul atunci când părinții nu le sunt în preajmă. Apropierea de părinte este echivalentă cu întoarcerea la zona de confort de fiecare dată când explorarea lumii nu decurge așa cum era planificat de cel mic. Cu cât copilul explorează mai mult lumea și socializează, cu atât independența de părinte scade, iar cel mic învața să se joace liber cu cei de vârsta sa.

Cei de la Gymboland au analizat fiecare etapă a dezvoltarii. Au vazut copii crescand sub ochii lor și au devenit mai buni cu fiecare moment și fiecare lecție învățată de cel mic. Toate locatiile Gymboland urmează o filosofie focusată pe încurajarea independenței copilului, pe creșterea încrederii și dezvoltarea abilităților sale sociale.

Gymboland a
făurit o lume potrivită pentru fiecare moment al vieții copilului tău. La vârsta de un an și ceva, niciun copil mic nu poate să stea mai mult de 15 minute fără părintți, dar limita poate să fie extinsă cu fiecare lună ce trece.

Au amenajat locul cu jucăriile și instrumentele potrivite pentru acest ,,ritual” al devenirii, pentru fiecare copil și fiecare tip de personalitate. Un copil încântat de jucăriile sale este mai puțin probabil să-și caute părinții. Fiecare obiectiv al nostru este atins nu doar prin mijlocirea jucăriilor, ci și prin atenția și grija acordată de echipa Gymboland.

Locațiile Gymboland dispun și de tehnologie modernă, atât de benefică și de prezența în viața adulților. Aici, părinții își pot finaliza în liniște proiectele sau pot socializa cu alți părinți, acompaniați fiind de o ceașcă de cafea sau ceai. Și tot grație tehnologiei, copiii cunosc realitatea în care trăiesc, se adapteaza la ea și pășesc hotărâți spre o lume care-i așteaptă cu brațele deschise.

La Gymboland sunt bile de burete în felurite culori, tobogane, straie de prințese, zâne-bune, polițiști și doctori. Prăjituri sănătoase și proaspete, cărucioare de cumpărături și bucătării în miniatură, care le facilitează copiilor accesul în lumea celor mari. Și tot aici este spațiul acela perfect pentru sărbătorit zile de naștere cu cei mai simpatici amici și personaje de poveste, care îndeplinesc dorințe și pictează copiii pe față.

Personalul Gymboland din toate cele opt locații este extrem de bine pregătit, pentru că fiecare activitate și interactiune cu copiii să fie fructificate în dezvoltarea lor armonioasa și să fie mereu în siguranță când zburdă pe acest tărâm de vis al copilăriei fericite.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *