Gallery

Stiai ca avem un restaurant dacic in Bucuresti?

Pot spune ca anul ăsta am păşit în vara printre starabostes si… pileales. Pileates, scuze! Bălba o fi ea de la vinul bun, dar analogia este cu siguranţă de la bucatele dacice delicioase pe care tocmai l-am degustat, în prag de vară, la La Bordei!

La chiolhanul regesc, cu preparate dacice și vinuri rafinate Domeniul Coroanei Segarcea – furnizor al Casei Regale a României – am fost serile trecute, la unicul restaurant dacic din București: La Bordei, exact lângă AFI Palace Cotroceni.
Şi mi-a demonstrat, o dată în plus, că este adevarat că asocierea felurilor de mancare cu vinurile este o adevarată știință…
Căci bucatele dacice unice și vinurile excepționale au fost combinația ideală pentru o seară perfectă de vară.

Într-o atmosferă destinsă, între prieteni, am făcut cunoștință cu preparatele dacice, pe care le poți degusta doar la unicul restaurant dacic La Bordei, dar și cu vinurile Domeniului Coroanei Segarcea. Un prilej potrivit pentru a ne întâlni din nou cu vinuri de elită și de a gusta pentru prima dată Învârtita Dacică și alte preparate sănătoase și gustoase, pregătite cu drag de chef-ul restaurantului La Bordei.

Virgil Profeanu, owner și designer al restaurantului La Bordei, ne-a împărtășit povestea restaurantului și câteva dintre secretele preparatelor care se servesc La Bordei. Iar Cristian Grigore, reprezentant al Domeniului Coroanei Segarcea și lector al cursului de sommelier Barmania, ne-a furnizat informații deosebit de interesante și utile privind asocierea potrivită dintre preparate și vinuri.

ŞI CE DE BUCATE DACICE AM MAI MÂNCAT.
ŞI CE DE VINURI AM MAI DEGUSTAT!

Festinul dacic a început cu servirea unui Platou Dacic, conținând mezelicuri dacice pregătite dupa rețete speciale și prin metode naturale, brânză și legume proaspete.
La acesta am asortat un vin alb, Prestige Pinot Gris, și unul rose, Minima Moralia, care întruchipează însăși plăcerea sezonului estival.

A urmat Învârtita Dacică. Nu, nu este vreun dans dacic, ci un preparat după o rețetă originală: o ruladă din ficăței gustoși înveliți într-o foaie de aluat crocant. Surpriza gustului derivă dintr-un sos special preparat din vin și miere, ușor condimentat.
Alături am servit două feluri de vin roșu, la alegere: Cabernet Sauvignon, selectat din gama Prestige, și Vardo, Puterea Voinței.

Desert? Da, va rog! Încheierea perfectă pentru o seară de vară a fost Comoara Pădurii, un preparat dacic dulce, ușor, care include în componența sa fructe de pădure, alune, frișcă și miere.

O seară frumoasă la La Bordei – cea mai plăcută şi relaxantă modalitate de a petrece timp de calitate, la aces început superb de vară. Pe terasa unui restaurant unic în București, La Bordei, degustând vinuri rafinate, albe, rose si rosii, răsfăţată cu o selecție delicioasă de preparate dacice sănătoase şi ascultând muzică bună…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *