Gallery

Sindromul inimii zdrobite şi al ţevii sparte

Care erau sansele ca tocmai ieri, în plină despartire de ex-boyfriend-ul meu, să primesc un email me-mo-ra-bil.
Cu un subject pe măsură, de m-a cuprins toată jalea şi tristeţea:
„Sindromul inimii zdrobite”.
Pe bune, zi şi tu, care erau sansele?!

Era o invitatie de la un medic, bun prieten, la un congres al… sufletelor oblojite. O chestie mişto, de altfel, despre nebănuitele căi prin care percepţiile noastre, sufletul, problemele lui, agitaţiile lui metafizice se reflectă imediat în latura noastra fizică.

Si, că tot a venit vorba de fizică, cum stateam eu aseara, linistită-n casă, aud un susur dubios de izvor.
– Halloweenu’ s-a dus deja, deci nu de acolo se aude!,
îmi spun în gând, alungându-mi şi ultima brumă de calm.
Mă ridic din pat şi mă îndrept val-vârtej către baie. Când, în baie, ce sa vezi? Val am zis? Apa ţâşnea în valuri din peretele meu, mai ceva decât din Fontana di Trevi!

„Acum câţiva ani, când primii medici şi psihologi şi-au pus întrebarea dacă nu cumva suferinţele psihice atacă, literalmente, inima, ei au fost întâmpinaţi cu zâmbete îngăduitoare”.

Păi da, cred si eu, au râs toti de s-au… întrecut pe ei!
Ce treabă are conjunctura cu Prefectura?
(În fine, inima cu ţeava, în cazul de faţă.)
Ce legatură este între sufletul meu hărşâit, proaspăt rănit de-o despărţire şi pe care abia-abia încerc să-l oblojesc si… ţeava sparta? Pe care de o oră o tot bandajez cu cârpe, ameninţându-o (inutil) cu un patent roşu şi cu o şurubelniţă (?!).

“Însă de atunci şi până astăzi, psihocardiologia, disciplina medicală specializată în efectele patologice produse de tristeţe şi de stresul psiho-social asupra inimii, a prins contur şi a câştigat teren. Au ieşit de sub tipar manuale voluminoase.
Iar în tot mai multe spitale din Occident, lucrează mână în mâna cardiologi, specialişti în psihosomatică şi psihologi.”

OK!
Cu patentul roşu înţeleg cât de cât cam cum stă treaba!
Dar ce naiba caută o şurubelniţă în mâna mea?
Si cu ce mă ajută ea?
E o teava S.P.A.R.T.A., la naiba! Gă-u-riii-tăăăă!

O bormaşină, un târnăcop sau un lasou ar fi la fel de inutile.
Da, recunosc, nu ar fi la fel de trendy ca şurubelniţa în cruce pe care am înhăţat-o aiurea din trusa de scule.

Sincer, nu aş putea spune de la ce s-a inundat mai abitir baia:
De la jetul de apă rece de izvor, izvorât de undeva, din perete, din spatele bazinului?
Sau de la lacrimile mele de crocodil albastru?

Căci e inutil să mentionez că fix acum, în cel mai nepotrivit şi mai… inundat moment, mi-au năvălit în cap, una peste alta, toate nefericirile.
Tot of-ul.
Toate flashback-urile roz cu picăţele şi inimioare.
Toate becurile care-mi zăceau, arse, în lustră.
Evident, fix ACUM!
Şi iată cum, dupa tura iniţiala de nervi şi înjurături de mama focului, am început să mă jelesc cu vorbe.

“Această nouă orientare medicală, psihocardiologia, are la baza constatarea că tristeţea şi durerile sufletului au suficientă putere pentru a provoca o paralizie a unor porţiuni din miocard.”
Pe bune?!? Inima? Da’ ţeava? Cu ţeava ce-aţi avut?

– Ce să fac?
În primul şi în primul rând, să respir adânc.(Expir mai lung decât inspir, mereu dă roade!)
Să nu mă pierd cu firea!
Să pun mâna pe telefon şi să-l sun pe un nene instalator.
(Da, dom’le, cealaltă mână, evident! Nu aia în care deja ţin patentul, surubelniţa şi un pahar magenta din plastic, lipit de perete, ca să colectez şiroiul de apă).

Dar e trecut 12 jumatate noaptea.
Deci, practic, e deja mâine!
Şi chiar nu-mi permit să-mi sun, ca nebuna, prietenii la ora asta pentru nimicuri ca astea. Să-i deranjez ca să le cer recomandări şi numere de Meşteri-Manole-instalatori-pricepuţi? I mean he-lloooo!

– OK, keep calm!
Aş putea posta întrebarea pe facebook.
Sau o poză cu ţeava spartă pe Instagram.
Sau să caut pe net un forum.

Poate mai sunt cetăţeni normali, aşa, ca mine. Care poate că au stat şi ei şi s-au jelit vreodată în miez de noapte. Şi, ghinion, li s-a spart şi o ţeava-n casă, tot cam p-atunci. Şi, poate-poate, ei ştiu să mă sfătuiască ce să fac…
– Ei, dar hai, să nu divaghez în ipoteze aiurea, să fiu practică!

Buuuun.
Să zicem că fac rost de numărul unui instalator, cu o recomandare.
Şi, după ce-am făcut rost, ce fac cu ele?
Mă apuc să sun instalatori necunoscuţi la ora asta?
Ca să mă dea în toate cele şi să-mi închidă binevoitori telefonul în nas?
Hai să fim rezonabili şi să rămânem cu capetele pe pământ! În fine, cu picioarele…

Că (acum, între noi fie vorba!) şi dacă, prin absurdul absurdului, aş da, totusi, cu telefonul peste vreun instalator mai înţelegător… Ce i-as putea eu explica, în starea de nervi şi de ignoranţă crasă în care mă aflu?!

Scenariile pro şi contra mi se perindă prin cap muuult mai rapid decât imi curg lacrimile pe faţă.
Mă şi văd perorându-mi speech-ul, într-un dialog elaborat şi doct:
– Bună seara!
– …..
– Dom’le’, uite care e treba: ceva în perete a făcut bum. Şi apa, multă, ţâşneşte tare. Şi pic-pic la început. Dar apoi, băltoacă, stai să vezi!
– Aţi încercat să opriţi alimentarea?
– …..aaaa??!!?
– Adică aţi închis robinetul de acces, ca să nu mai vină apă pe ţeavă?
– Aaaaa, dar siiigur, că doar nu-s tâmpită, dăăăă! Am bătut cu patentu’ într-un surub enorm ataşat la ceva metalic.
Da’ apa a explodat şi mai rău. În toate directiile odată.
Aşa, ca artificiile de 4 iulie.
– Care e treba cu 4 iulie? E 4 dimineaţa. Suntem în 23 noiembrie. Vine Crăciunul, domnişoară.
– Pai ce, nu stiti, ca-n filmul ăla omonim cu Tom Cruz…
– …..
– Poftim? Ce e aia omonim?!
…etc.

Ce să mai lungesc vorba inutil:
„Când tristeţea, stările conflictuale, frustrarea, furia sau melancolia durează săptămâni şi luni, ele nu mai înseamnă pentru organism decât un singur lucru – stres. Şi, mai exact, stres în varianta sa nesănătoasă, cronică: sindromul inimii zdrobite.”
Nu-i de glumă! Face bum, domle’, ce crezi! Cât să mai reziste şi ea?!

– Şi, totuşi…, mi-am spus, reculegându-mă de prin băltoaca de gânduri, cugetări şi inundări.
Da, e 12 noapte. Şi… ce dacă?
Pe mine m-ar deranja dacă prietenele mele m-ar suna în miez de noapte?
Nu, nu m-ar dearanja deloc. Ba din contră!
Aş fi oricând dispusă să îmi ajut prietenii cu drag. Indiferent ce probleme fizico-metafizice, serioase, grave sau aparent aiurite ar avea.

Că doar prietenul adevărat la nevoie se cunoşte, nu?
Aşa că, în loc să stau inutil şi aiurită-n drum, făcând 50%-50% cu şurubelniţa şi patentul sau întrebând publicul virtual, de ce să nu pun, totuşi, mâna pe telefon? Şi să îmi sun un prieten bun? Ca să-mi spun of-ul meu inundat şi depresiv. Şi să cer UN SFAT şi O ALINARE.

În loc de concluzie:
Atenţie, se sparg ţevi!
Aşa, şi? Nu dispera!

Lucruri naşpa se mai întâmplă în viaţă, asta e realitatea.
Important este să îşi păstrezi optimismul, să faci haz de necaz şi să treci peste greutăţi.

E lucru dovedit ştiinţific că orice şut în spate te propagă cu 3 paşi înainte. Ceea ce nu e un lucru rău deloc!
E un fel de 2 în 1: te ajută şi să avansezi, şi îţi face şi masaj alticelulitic!

Ce fac eu, când mă învăluie tristeţea mai ceva decât ceaţa de pe Everet? Şi ce te sfătuiesc şi pe tine să faci?
În primul şi în primul rând nu te închide în tine.
Şi NU STA SINGUR sau SINGURĂ!
(E greşeală fatală, care nu-ţi aduce decât jale şi nu face decât să îţi amplifice starea de tristeţe!)

Eu ies!
Cât mai mult. Cu persoane cu care am preocupări şi hobby-uri în comun.

Ţine-ţi şi tu un jurnal, oricât de simplu şi la obiect. Important este să îţi notezi în el trăirile şi gândurile.
Odată puse pe hârtie, nemernicele alea mohorâte şi pline de tristeţe şi depresie se vor separa imediat de gândurile frumoase, constructive.
Se vor da în fapt!
Vor ieşi la suprafaţă, mai rapid decât se separă uleiul de ylang-ylang picurat în apa de trandafiri.

Plimbă-te prin locuri frumoase.
Pe mine una, locurile superbe mă inspiră maxim. Mă îmbogăţesc. Mă umplu de energie şi de trăiri pozitive.

Ce mai fac eu?
Învăţ! Tot timpul!

Învaţă şi tu să priveşti… altfel. Şi să ze bucuri de mărunţişurile superbe de care suntem înconjuraţi la fiecare pas.

Învaţă să asculţi şi să te laşi ascultat(ă).

Învaţă să “pui degetul pe rană”. Căci, până nu ştii de unde vine problema, nu o vei putea depăşi.
Ţi se urcă sângele-n cap, vezi roşu în faţa ochilor sau îţi vine să urli?
Nu te îngrozi, este doar… furie!
Ai un nod în gât? Îţi simţi des stomacul strâns? Ţi se înnoadă lacrimile-n barbă?
Asta-i tristeţe-n în toată regula, my dear!
Simţi că îti fuge pământul de sub picioare?
Anxietate scrie sub talpa ta!
Analizează ce îţi vine să faci în momentul în care ai stările astea şi… reformulează-ţi în minte situaţia. Dar într-o abordare pozitivă, de data asta. Îţi vei reconfigura, astfel, în bine, şi reacţia. Şi raportarea la realitate!

Citeşte cărţi de dezvoltare personală şi sfaturi ale unor nume mari. Te vor ajuta enorm învăţăturile lui Dalai Lama sau Osho pentru îmbunătăţirea stării de spirit, ori tratatele lui Goleman despre inteligenţa emoţională!
Nu trebuie să mă crezi pe cuvânt, convinge-te singur(ă)!

Şi lista mea personală de tips&tricks folosite anti-tristeţe continuă:
Ascult muzică bună.

Socializez cu oameni veseli, căci veselia e molipsitoare.

Uite, bea şi tu zilnic cu prietenii un ceai, un vin (fiert ori ba) sau o cafea bună. Au efecte benefice recunoscute pentru trup şi suflet – şi ceaiul, şi vinul, şi cafeaua… da’ mai ales prietenii. 😉

Caută comunităţi de oameni cu interese comune cu tine.
Cu oameni care, da, au fost şi ei răniţi din dragoste.
Întreabă-i cum au reuşit să depăşească momentele cele mai dificile. Eu am învătat mereu din experienţa altora.

Nu-ţi garantez că toţi, absolut toţi aceşti paşi vor funcţiona şi la tine atât de bine cum funcţionează la mine.
Ce îţi pot garanta, însă, este că TU şi numai tu eşti prima persoană care te ajută.
Degeaba fac cei din jur orice ca să îţi dea o mână de ajutor. E cazul ca tu să faci primul pas, să te deschizi, să începi să faci ceva pentru tine, ca să schimbi ceva.

Altfel spus: deschide-ţi sufletul!
Şi lasă emoţiile negative să iasă şi să dispară.
Căci emoţiile negative pot fi fatale.
Iar lucrurile bune tocmai îţi bat la uşa. Unde? La usa sufletului! Fă-le deci loc să intre!
Da, da, fix acum, în timp ce citeşti articolul ăsta, scris pentru SuperBlog 2014. Vezi? Deja zâmbeşti. Primul pas a fost făcut! 🙂

5 thoughts on “Sindromul inimii zdrobite şi al ţevii sparte

    • lookadmin says:

      Pai tocmai de asta am zis si eu sa facem haz de necaz! Ca asa trecem intotdeauna peste orice problema. Si orice greutate am aveam, devine totul mai usor daca am apucat sa zambim 🙂 Nu-i asa?

  1. Sufletul este ca un pahar. Se umple. Pentru ca lucrurile bune sa intre, mai intai trebuie sa-l golesti de cele care s-au adunat si care, de multe ori sunt emotiile negative acumulate in timp. Foarte frumos articolul, felicitari 🙂

    • lookadmin says:

      Foarte frumos spus, dragă Silvia! Ai mare dreptate! Să ne deschidem sufletul – este cea mai simplă şi mai eficientă “terapie” anti-tristeţe, anti stări tensionate, anti emoţii negative.
      Mulţumesc pentru aprecieri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *