Gallery

Scafandrul si fluturele (sau Evadarea si intoarcerea in noi)

E 31 DECEMBRIE.
Sfârşitul anului bate de zor la uşă. Şi-mi bate deja cu piciorul în prag. Căci este momentul în care eu şi, probabil, majoritatea dintre noi, începem să ne facem… un inventar.

Pe de-o parte O AUTOINTROSPECŢIE, complicată şi complexă, de sfârşit de an.
În care contorizam prin ce momente bune sau rele am trecut.
Câte lucruri am învăţat.
Câte ne-au ranit.
Câte ne-au făcut sa evoluam.
Cu câte persoane ne-au fuzionat mintile si sufletele.
Ce victorii si ce infrangeri am numărat în lupta cu noi înşine.

Şi, de cealaltă parte (a anului ce va să vină), O PROIECŢIE a dorinţelor şi a lucrurilor de făcut, mai des, mai cu temei, mai cu spor, mai cu entuziasm.

OPRINDU-MĂ ÎN MIJLOCUL GÂNDURILOR, astazi mi-a venit in minte o lista de repere de inventariere oarecum atipice.
Recunosc, dintotdeauna m-au atras romanele, filmele, liniile melodice, picturile, în fine, orice formă artistică ajungătoare direct la corason printr-un subiect aparent SF si înspăimântător – evadarea din limitele propriului corp.

De la “Hable con ella” (“Vorbeste cu ea”) a lui Almodovar la romanul autobiografic “Le Scaphandre et le Papillon” (“Scafandrul si fluturele”) al jurnalistului Jean-Dominique Bauby.
Sau la “Mar adentro” (“Marea Dinlăuntru”) – filmul premiat la Oscar lui Alejandro Amenábar, in care Javier Berdem joaca un rol senzational, bazat pe viata paraplegicului Ramón Sampedro.
Ori la filmele “Frida” şi “My left Foot” (“Piciorul meu stang”), poveştile autobiografice excepţionale şi cutremuratoare ale pictoriţei Frida Kahlo, respectiv cea a pictorului paralitic Christy Brown.

Ce au toate personajele de mai sus în comun?
SUNT OAMENI SPECIALI, PRINŞI PRIZONIERI ÎN PROPRIUL LOR CORP.
Acum nu lua şi tu în seamă primul detaliu care îţi sare în ochi. Da, e adevărat că eu, ca o adevărată visătoare ce sunt, am selectat numai exemple si cazuri extreme. Fie ca este vorba de personajul fictiv din “Hable con ella” sau de toti ceilalti, oameni cat de poate de reali, cu povesti cat se poate de incredibile.
Căci toti ne vorbesc, în egală măsură şi la fel de profund, de remarcabil, de incredibil, despre propriile noastre limite, pe care sta in puterea noastra sa ni le depasim!

AR FI ATÂT DE PĂCAT…
Aşa păcat sa ne mentinem la stadiul de fiinte incorsetate de lucrurile fizice din jurul nostru, de… “costumul de scafandru” din care nu putem atinge lumea, ci o putem doar privi, tulbure, ca printr-un hublou!
Atat de pacat sa ne lasam incorsetati de propriul corp ori prinsi in propriile limite!
Atat de pacat sa uitam ca putem evada. Ca putem gandi in afara cliseelor. Că ne putem lasa mintea sa zboare cu aripi multicolore si sa faca toate lucrurile superb de inutile, cum ar fi sa visam, sa inventam, sa ne reinventam, sa ne proiectam destine posibile.
Atat de pacat ar fi….


NU. NU MI-AM PROPUS sa vorbesc aici doar despre frumoasa balerina intrată intr-o coma profunda, din care este trezita de pasiunea infirmierului sau, in “Hable con ella”.


Sau despre Frida Kahlo, pictorita mexicana care si-a trait intreaga viata in niste dureri atroce si a pictat dintr-un corp pur si simplu sfaramat în urma unui accident de trmavai.


Despre Christy Brown – irlandezul care, suferind de la nastere de o forma de paralizie si crezut retardat de propria familie, invata sa se exprime pictand cu degetele de la picior si reuseste sa devina pictor si scriitor cu un succes enorm. Povestea artistului irlandez a reusit sa ne traga doua palme benefice peste ochii mintii prin cartea sa de memorii, “My left Foot”, ca si prin rolul din filmul omonim, interpretat genial de premiatul cu Oscar Daniel Day-Lewis.


Si despre Bauby – redactor şef al revistei ELLE Franta si autorul romanului autobiografic “Scafandrul si fluturele”, roman pe care l-a dictat prin miscarile pleoapei ochiului stang, singurul din intregul sau corp complet paralizat pe care il mai putea misca in urma unui accident groaznic!


Ori despre Ramon, personajul din filmul biografic “Mar Adentro”, un mecanic spaniol, cu o sensibilitate extrema si care, ramas paraplegic din cauza unui accident de inot, a luptat 29 de ani cu autoritatile si cu propria familie pentru dreptul de a-si pune capat vietii.

NU. NU MI-AM PROPUS sa vorbesc numai despre ei.
Pe toti i-am sucit şi rasucit pe toate partile, urmarindu-le destinele si povestile, inca de cand le-am descoperit, uimita, socata, fascinata.
Si ceea ce ma fascineaza la ei este ca toti reusesc sa evadeze din corpurile care ii incorseteaza si in care, aparent, sunt blocati. Şi ca toţi isi reconfigureaza propriile vieti, isi asuma propriile decizii. Prin puterea mintii, prin forta vointei, pe aripile creatiei ori ale intuitiei.

DE ASTA I-AM INSCRIS PE LISTA MEA DE INVENTAR DE SFARSIT DE AN.
De asta mi-am propus sa le ascult mesajul si sa-mi ignor neputintele. Sa-mi las intotdeauna aripile de fluture ale imaginatiei sa-mi fluture nestingherite. Sa evadeze din mine si sa ma intoarca, imbogatita si eliberata, in mine. Iar. Si iar…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *