Quote

Run, Diesel, run away!

Am declarat și voi declara cu fiecare ocazie că sunt fană înrăită a campaniilor de publicitate smart & cool. O fi deformație profesională? (căci urmăream cu sufletul la gură orice noutate în materie de campanii de advertising încă de pe vremea studenției mele la Comunicare și Relații Publice). Sau o fi pur și simplu atracția către lucrurile altfel, originale, făcute cu creativitate, inteligență și umor?

Cert este că Diesel, cu alte sale campanii absolut ge-ni-a-le și unice, este de ani întregi sursă inepuizabilă de inspirație, de încântare și de bune practici într-ale publicității… Sparkling, așa cum ar trebui ea, publicitatea, să fie. (Am menționat oare deja că sunt de-o seamă cu brand-ul?! Deh, poate că s-au aliniat atunci astrele, sub semnul chinezesc inventiv al Sarpelui 😉

SĂ IAU UN EXEMPLU:
MARTIE 2018.
NOUA CAMPANIE DIESEL JOGGJEANS, MADE TO RUN AWAY.

PREMISA CAMPANIEI:
Spre deosebire de multe profiluri de dating, datele nu mint. Și datele spun că, în fiecare zi, în lumea datingului online, există 5 milioane de potriviri. Doar un milion din acestea duc la o întâlnire față în față. Acum, câte dintre aceste prime întâlniri sfârșesc printr-o tentativă frumoasă și romantică sau cel puțin printr-un act cât de cât decent de… iubire? Exact.

Dar nu vă îngrijorați, Diesel este aici pentru a întinde o mână de ajutor!
Pentru aceia dintre noi care au fost prinși în aceste prime întâlniri din care și-ar fi dorit să se teleporteze în altă parte, acum există JoggJeans, denimul făcut pentru a evada din întâlnirile dezastruoase.

SPOTUL PUBLICITAR
Inspirat de cele mai scurte și nereușite povești de dragoste de pe internet, Diesel a realizat acest film online, care pune în lumină acești jeans care sunt alegerea perfectă pentru întalniri romantice:

În clip, tipul nostru trece printr-un lung șir de întâlniri cu tot felul de tipologii de oameni. De la cea mai rece și dezinteresată persoană, la un bărbat numit…. Monica si care (probabil ai ghicit deja), arată complet diferit de poza sa de profil.

Scurtmetrajul este doar o parte din campania integrată la nivel global creată de Publicis Italia și include reclame printate, OOH, e-commerce, o serie de activări locale și conţinut de social media nișat, care informează și le furnizează amatorilor de întâlniri echipamentul perfect pentru a evada.

Așa că, data viitoare când sfârșești la un date cu cineva care, să spunem, vrea să locuiască doar cu tine în pădure, departe de orice urmă de civilizație, nu sta acolo politicos. Asigură-te că porți JoggJeans, ridică-te și ia-ţi repede tălpăşiţa.
Pentru asta au fost concepuți de către Diesel.


CREDITELE ȘI FELICITĂRILE MERG CĂTRE…

Agenţie: Publicis Italia
Video: Production Company: The Family
Regizor: Marco Prestini
Fotograf: Andrea Olivo

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *