Gallery

O istorie, personală şi aromată, a cafelei


(Atenţie: fond sonor de calitate. Recomandat cu căldură a fi
ascultat în timpul lecturii. Special pour les connaisseurs!)

Mă trezesc plăcut gâdilată în nări de o aromă irezistibilă.
E senzaţia familiară de “acasă”.
Plutesc din dormitor până în bucătărie. Cam cum pluteau Tom şi Jerry, gurmanzi, pe dâra de mirosuri, în desenele animate ale copilăriei.
Aroma îmbietoare mă mână de la spate, chiar dacă sunt încă semi-adormită.

Din bucătărie, M. îmi zâmbeşte, în timp ce ia ceaşca aburindă din expresor.
La savoarea şi gustul cu care aparatul ăsta minune ne răsplăteşte în fiecare dimineaţă, mă felicit încă o dată în gând că am profitat, luna trecută, de o perioadă de reduceri la expresoare.
Şi că mi l-am cumpărat, online – comod şi rapid – din magazinul MarketOnline.ro. Fix modelul pe care îl admirasem şi îl testasem pe propriile mele papilele gustative la N. acasă, acum câteva luni.

Cu un schimb tacit şi cinstit (căci şi eu îi dau ceva: un pupic somnoros) îi iau lui M. din mână ceaşca debordând de arome.
Licoarea neagră îmi spune un “bună dimineaţa” aromat.
Şi revigorant.
Precum o baie sub o cascadă înmiresmată, vara.

Sorb cu nesaţ prima gură.
Şi flash-uri şi frânturi de imagini şi conversaţii vin peste mine în valuri.
În căutarea aromelor pierdute şi regăsite.
De abia acum îl înţeleg şi eu pe deplin pe domnul Proust cu madlena sa
– cea trezitoare de amintiri şi care mi-a mâncat mie sufletul în facultate, la Literatură Franceză!

AMINTIREA 1: CEA MAI SCUMPĂ CAFEA DIN LUME.
Bali, Indonezia, septembrie 2012.

Jungla luxuriantă şi verde în care ne-am afundat nu arată deloc ca-n imaginea mea despre o plantaţie de cafea. (Imagine pe care, recunosc, mi-au format-o, în mare parte, serialul cu iz brazilian “Sclava Izaura”.)
Jungla asta balineză seamănă mai degrabă cu… o descindere în Paradis.
Doamnelor şi domnilor, bine aţi venit în paradisul aromelor: Kopi Luwak, cea mai scumpă cafea din lume!

Mergem să vizităm cuştile cu civete (sau cum vrei tu să le numeşti: Chiveta Asiatică, Paradoxurus hermaphroditus sau pisico-nutrii).
Ele sunt vedetele care mânăncă boabele de cafea şi după fundul cărora stau toţi, la propriu. Aşteptând ca ele să elimine boabele, bine fezandate în sucurile şi enzimele lor gastrice.
Of, da, procesul sună de-a dreptul oribil, ştiu! Dar conferă boabelor o savoare senzaţională, din moment ce este plătită de toţi iubitorii de cafea cu minim 100USD per kg în magazinele din Indonezia.

Un moşuleţ minuscul, dar se pare ca maaare Master Chef, prăjeşte boabele buclucaşe în faţa noastră, pe o plită din tablă, la foc de lemne. Mai BIO de atât nici că se poate!
În răcoarea copacilor deşi din jur, două balineze, delicate ca nişte păpuşi din porţelan, ne aduc ceşcuţe smălţiute, îmbiindu-ne să degustăm licoarea neagră şi uleioasă.
Să gust? Să nu gust? Aceasta-i întrebarea!

AMINTIREA 2: CEA MAI STYLISH CAFEA.
Monte Carlo, Monaco, noiembrie 2014

Cea mai stylish şi de fiţe cafea… este cea pe care am savurat-o acum câteva zile, la Nobu – excelent cotatul restaurant, găzduit de Fairmont Hotel.
Un restaurant construit pe pilonii din mare, cei care susţin hotelul şi printre care trece un segment al renumitului circuit de Formula 1!

Privesc melancolică pe geam.
Cazinoul din Monte Carlo în stânga mea.
În zare, vasele de croazieră, mari şi liniştite, ca nişte palate albe. În dreapta, portul cu yahturile luxoase.
Mă bucur de fiecare înghiţitură de cafea aburindă şi de razele soarelui, exagerat de calde chiar şi pentru un 1 noiembrie mediteraneean.

Starea de dolce-far-niente care mă cuprinde brusc şi această la vie en rose trăită aici, în regatul luxului, Monaco, mă duc cu gândul la…

AMINTIREA 3: CEA MAI BOEMĂ CAFEA.
Paris, Franţa, august 2006.

După-amiază târzie de vară.
Agitaţia este în toi în Montmartre, cartierul boem, al artiştilor neînţeleşi şi al pictorilor.
Mă aşez la o cafenea pe colţ – poate aceeaşi unde “frumoşii nebuni”, impresioniştii, veneau să socializeze şi să îţi cristalizeze ideile şi viziunile, acum un secol şi ceva.

Un café, s’il vous plaît!
Probabil nicăieri în lume nu o să beneficiezi de o cafea însoţită de o atmosferă atât de efervescentă şi plină de sevă artistică, precum într-o cafenea din Montmartre.

AMINTIREA 4: CEA MAI CIUDATĂ CAFEA.
Luang Prabang, Laos, octombrie 2013

Sunt proaspăt descinsă din drumul iniţiatic cu vaporaşul pe Mekong, acolo unde timpul are consistenţa mierii topite de frangipani.
Mă las pierdută pe aleile din Night Market, în chiar inima de noapte a oraşului…
Lângă tarabele cu haine superb brodate de mână, mă întâmpină mâncăruri dubioase, de genul “brânză” din peşte fermentat sau bivol uscat la soare. Cu mirosuri grele, cum numai în Asia poţi întâlni.
Nu, mulţumesc, nu vreau să gust! Nu mă atrag sub nicio formă!

În schimb, cafeaua laoţiană mult-lăudată îmi face cu ochiul şi-mi gâdilă papilele gustative.
La propriu.
E probabil cea mai ciudată cafea din lume.
Pe care fie o iubeşti iremediabil de la prima înghiţitură, aşa cum am păţit eu.
Fie o urăşti pe veci (precum A., M. şi E.)!
Cale de mijloc nu există, jur!

Am denumit-o, în glumă, cafea “ki-laoţiană”.
E dulce şi extrem de dură în acelaşi timp.
Nici trei linguri de zahăr şi un litru de lapte, turnate peste o ceşcuţă de cafea, nu-ţi ajung să-i diminuezi gustul septic şi pregnant.
Este, clar, cafeaua cu gustul cel mai fistichiu posibil. Băută în mijlocul celui mai fistichiu spectacol uman: multicolor, multi-aromatizat, multiplicat în mii de chipuri aurii şi mii de ochi negri, trişti, migdalaţi, misterioşi.

AMINTIREA 5: CEA MAI FIERBINTE CAFEA.
Deşertul Wadi Rum, Iordania, 1 mai 2013

Nu e primul meu 1 mai petrecut în nisip.
Însă cu siguranţă este pentru prima dată când nisipul din jur are culoarea roşu-intens. Iar în apropiere nu se află strop de apă. Şi niciun val din Vamă sau Mamaia nu se aude în zare!
Suntem în tabăra în care vom înnopta în deşertul iordanian Wadi Rum. Un deşert atipic, plin de munţi, cald şi roşcat ca focul.

Khaled ne prepară miel la groapă – specialitate berberă – şi cafele la nisip
Nu degeaba cultul cafelei îşi are origini orientale, cu celebra cafea arăbească. Preparată în ibrice minuscule de alamă. Tare, specială, roşiatică. Unică, asemenea locurilor şi ţării-gazdă.

O cafea pe care noi o bem acum, leneşe, lungite pe pernele şi preşurile aruncate peste nisipul deşertului.
O cafea cu mult hel aromat (cardamon măcinat). Dreasă cu zahăr, cu baclava şi cu poveşti.
Suntem prinţesele din “1001 de nopţi”.
Deasupra noastră, puzderie mută de stele, aburi de cafea şi de narghilea. Şi muzică berberă răvăşitor de tristă.

…CEA MAI FAMILIARĂ CAFEA:
Bucureşti, 12 noiembrie 2014

Noul meu expresor Philips mă trezeşte din reverie şi mă readuce cu picioarele pe gresie, în bucătărie.
Tocmai ce dă semnalul că a terminat deja de preparat şi cea de-a doua cafea.

Îl aştept pe M. să o ia, ca să ne începem împreună dimineaţa, savurându-ne în tandem cafelele şi sporovăind.
Cafelele noastre cu aromă familiară, de acasă.
Spune şi tu, cum să nu iubesc, pur şi simplu, zilele astea frumoase, care încep bine?! Şi care nu au cum să se termine altfel decât bine!

Te invit şi pe tine, în timp ce termin de scris articolul de faţă pentru SuperBlog 2014, să savurăm o cafea împreună.
Crede-mă, e absolut delicioasă. Şi vine la pachet cu poveşti aromate. 100% autentice. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *