Gallery

Peru, Lima

Calatorind in trecut – ziua 2: Lima

Lima e mai apatica decat mi-am imaginat ca ar putea fi un oras-gigant, cu 7 milioane (!) de locuitori.
E 2 noaptea, m-am culcat la 9 seara si la 11.30 eram in picioare.
Sub fereastra camerei de hotel (numit ¨Hacienda – Ferma), peruanii se dadeau in draci cu motoarele. Un zgomot infernal.
Daca as fi fumat, era momentul ideal sa-mi aprind o tigara palmata la geam.
Nefumad, am inceput sa scriu, pe semi-intuneric, la luminile orasului, pe spatele foilor cu asigurarea de calatorie.

Sunt la 11 mii km de tarmul vestic european , plus cate mii de km or mai fi pana inapoi in Romania. Ieri am vizitat strazi intortocheate din Lima, cartiere bazate pe maslini antici, adusi de conquistadori si cartierul Miraflores (“Priveste, flori!), cu vile smechere.
Vilele coloniale au, care mai de care, arhitectura mai ciudata, teleportandu-te, pe rand, fie in sec. 7, fie in sec. 19.

Este plin de flori catzaratoare multicolore pe toate zidurile; numai ei stiu cum le cresc aici, intr-un oras arid, in care, practic, nu prea ploua.

Totul sta sub semnul florilor. Insusi numele orasului, Lima, se pare ca provine din cuvantul “limaq” – care, in limba aymara, insemna “floare galbenă”.

Aflu de la ghida locala, Milushka… Flores, neagra, cu par cret-cret, ca unele vile sunt construite cu ce au avut bastinasii si conquistadorii la indemana. Mai o piatra din ruinele incase din mijlocul actualului oras, mai un bolovan sfant din “adobe” (chirpiciul pietrificat in timp), “imprumutat” din edificiul Huaca Pucllana.
Edificiul Huaca Pucllana este un dealul urias cu urme de trepte, aflat din centrul orasului si construit de mana pre-inkasilor.

***
Impresiile mele in imagini le gasesti aici

Si catedralele din Lima au farmecul lor aparte.
Cea mai importanta este frumoasa catedrala Lima, inconjurata de 12 capele, una dintre ele adapostind ramasitele conchistadorului Pizarro.
Catedrala se ridica, mareata, in Plaza Mayor din centrul istoric, inconjurata de cladirile cu balcoane coloniale, din lemn sculptat, gen Evita – prinse de ceva timp in Patrimoniul UNESCO.
Interiorul catedralei este plin ochi cu crucifixuri, coloane si candelabre, statui cu sfinti autohtoni, negri, purtand in maini carti uriase sau maturi – fiecare dupa posibilitati.
Iar altarul este dedicat Sf. Toribio de Mogrovejo.
(Nu am vazut magul cu papagalul pe umar, dar sigur exista undeva, intr-o catedrala din Peru!)

Subsolul catedralelor de aici adapostesc ‘jda’mii de oase umane, depuse simplu si sugestiv in catacombe.

***
Plimbandu-ma pe stradutzele inguste, mi-am delectat ochii cu batrane peruane vanzand maruntisuri hand-made, extrem de colorate.
Si cu politisti la adapostul scuturilor (desi nici macar vulturii nu par agresivi in tara asta):
Un politist tanar si frumos (probabil singurul exemplar de peruan frumos!) il pazea… pe politistul care dirija circulatia.
Iar un paznic mic si negru, in uniforma, plimba un caine mic, negru si neastamparat de o sfoara, pe faleza inalta a Pacificului.

***
E cald ca naiba! E 10 si soarele deja imi bate in cap darabanda.

Cea mai mare provocare in Lima nu mi s-a parut traficul, asa cum ai crede vazand broscutele vintage, autobuzele din anii ’50 si camioanele din anii ’60 impletindu-se haotic prin intersectii. Nu, nici gand!
Cea mai mare provocare este sa cobori per pedes din oras la ocean! De ce? Pentru ca nu ai pe unde!
Am dat tarcoale 2 ore, am cerut indicii de la bastinasi si… nimic.

A trebuit sa aleg: sau gasesc o punte de trecere, sau ma arunc catre plaja cu una dintre miile de parapante de pe faleza inalta, precum Icar.
Dupa ce am haladuit in van pe faleza muntoasa, extrem de inalta, am gasit singurele trepte care duc din oras la ocean. (Judecand dupa acest aspect, cred ca le-a luat secole sa se prinda ca au un ocean sub picioarele lor, acolo jos, in hau. Si ca ar fi bine sa coboare pana la el si sa simta valurile).

… Si am ajuns pe plaja pietroasa la fix pentru o baie si o leneveala extrema, privind soarele urias si portocaliu cum dispare in ocean, la apus.
Valurile rosiatice erau taiate din timp in timp de pasari negre fara nume si de surferi semi-goi, care nu mai reveneau niciodata la tarm, furati de trecut, pierduti in nemarginirea argintie a apelor.

Adios, Lima cea de-a pururi intinsa deasupra oceanului.
Dis de dimineata imi voi continua calatoria din ce in ce mai adanc in trecut: spre sud, catre Nasca.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *