Quote

Omara Portuondo de la Buena Vista Social Club va cânta și ne va încânta în stil cubanez pe 25 aprilie în București

Recunosc, mi s-a făcut un mare, mare dor de ritmurile cubaneze seducătoare, de atmosfera unică și de parfumul de havană în care m-am lăsat învăluită acum un an, în vacanța mea din Cuba. A fost odată ca niciodată… Doar dacă nu voi reface superba experiență, mergând încă o dată în Cuba. Sau, de ce nu, să las Cuba să vină la mine și să mă încânte din nou.
Tocmai am aflat că legendara OMARA PORTUONDO, vocea feminină senzațională a BUENA VISTA SOCIAL CLUB, va veni în București anul acesta, pe 25 aprilie, pentru a ne încânta de pe scena Sălii Palatului
Ea, marea artistă și un exemplu pentru noi, toți, care, la cei 86 de ani ai săi, celebrează 70 de ani de activitate artistică neîntreruptă și de excepție!

OMARA PORTUONDO, marea voce feminină a faimoasei orchestre BUENA VISTA SOCIAL CLUB, revine în luna aprilie în țara noastră în cadrul turneului mondial aniversar”85Tour”pentru a le oferi iubitorilor de ritmuri cubaneze și parfum de havană, un concert fascinant.
Salsa, mambo, rumba şi cha cha cha sunt numai câteva dintre ritmurile cubaneze prin care vom fi purtaţi pe 25 aprilie, la Sala Palatului, începând cu ora 20:00.


PERSONALITATEA

De-a lungul timpului, Omara a fost supranumită ”Edith Piaf a Cubei” sau ”Păpușa de ciocolată”. Iubește Cuba. Iubește La Havana. Crede în ceea ce cântă și are numeroase cântece superbe despre țara sa și despre frumusețile ei, pe care le-a făcut cunoscute în întreaga lume. Nu ar fi putut să cânte cu atâta dragoste “Soy cubana” dacă ar fi ales să trăiască în altă țară.

CONCERTUL DIN BUCUREȘTI
Atmosfera fermecătoare, plină de nostalgie, de pe străzile vechi din Havana, va fi readusă la viață prin interpretările inconfundabile ale melodiilor sale de succes, pornind de la cântecele lansate în urmă cu 50 ani – de la muzica elegantă de cabaret, până la muzica din perioada petrecută alături de Buena Vista Social Club și ajungând până în prezent.
Împărțind scena alături de invitați surpriză dar și de membrii trupei sale, Omara Portuondo va transforma seara de 25 aprilie, într-o adevărată fiesta muzicală, o amintire unică ce va fi purtatăîn inimile spectatorilor pentru tot restul vieții.


CARIERA

Omara cântă fără încetare de la vârsta de 15 ani, o cântăreață legendară a cărei voce reflectă o viață lungă, plină de creativitate, pasiune și talent înnăscut pentru muzică. Se află pe scenă de 70 de ani, iar în timp ce revoluții și războaie au cutremurat globul, Omara Portuondo a continuat să cucerească lumea cu vocea sa caldă și cu charm-ul de neegalat.

Este cel mai bine vândut artist din Cuba și ambasador artistic al tării sale. Pe 5 noiembrie 2009, în cadrul celei de-a 10-a ediții a Latin GRAMMY Awards, Omara Portuondo a primit Premiul Grammy la categoria Best Contemporary Tropical Album pentru albumul „Gracias”. De-a lungul carierei, Omara Portuondo a fost nominalizată de 4 ori la Premiile Latin GRAMMY; a primit distincția “Prémio Música Brasileira” în cadrul Galei „Brazilian Music Awards” din 2008; de asemenea, este deținătoarea unui Billboard Latin Music Award (la Gala din 2005).
Turneul mondial „85 Tour” a demarat în 2016 și a avut concerte sold-out în America de Nord, America Latină și în Europa.

La cei 86 de ani, activitatea artistică a Omarei Portuondo se află într-o permanentă ascensiune, bucurându-se de fiecare dată de concertele sold-out, de aprecierile și de ovațiile îndelungi ale spectatorilor. Fiul său, Ariel, o însotește peste tot în lume în calitate de producător. Nu are dorințe imposibile sau costisitoare și nu se grăbește cu nimic.
Într-un interviu recent, Omara Portuondo mărturisea:
”Nu-mi pun mai multe dorințe în același timp, ca să fiu sigură că mi le voi putea îndeplini. Pe rând. Nu mă grăbesc. Sunt încă tânăra. Și chiar dacă poate chipul meu nu mai arată atât de tânăr ca odinioară, sufletul meu e mereu în floarea vârstei.”

Admiratorii artistei din România care nu doresc să rateze ocazia de a o asculta pe Omara Portuondo în concertul 100% live, de la Sala Palatului, își pot procura bilete la prețuri variabile în funcție de categoria de loc, cuprinse între 65 lei – 300 lei, de la casa de bilete a Sălii Palatului, magazinul Muzica, librăria Mihai Eminescu, magazinele Diverta, agențiile TUI Travel Center și Eurolines sau online de pe www.ticketnet.ro, www.iabilet.ro, www.bilet.ro, www.bilete.ro, www.myticket.ro și www.eventim.ro.

Cuba Libre, amigos! Ne vedem pe 25 aprilie, la Sala Palatului!

One thought on “Omara Portuondo de la Buena Vista Social Club va cânta și ne va încânta în stil cubanez pe 25 aprilie în București

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *