Quote

Nutritie sănătoasă pentru copii si adolescenti

Ieri a avut loc lansarea oficială a clinicii de nutriție KiloStop Junior în prezența jurnaliștilor, bloggerilor și a persoanelor publice. Printre cei care au răspuns invitației s-au numărat Ștefan Bănică Jr. alături de Lavinia Pârva, Virgil Ianțu, Dana Argeșan, Patrizia Paglieri, Emilia Popescu și Raluca Moianu.

Din ce în ce mai mulți copii și adolescenți se confruntă cu tulburări de alimentație. Creșterea în greutate îi oprește pe aceștia din a evolua psihic și fizic, ajungând să se închidă în ei și să se îndepărteze de ceilalți, ceea ce duce la un dezechilibru emoțional pe care îl va resimți chiar și viitorul adult.

Pentru a veni în sprijinul lor, specialiști din mai multe domenii de interes și-au dat mâna și au creat prima clinică de nutriție axată pe nevoile copiilor și adolescenților, KiloStop Junior.

Echipa de specialiști este adepta principiului că oricâte kilograme ar avea cel mai tânăr membru al familiei, el este cel care are puterea să își schimbe viața, deoarece împreună cu doctorii KiloStop Junior să ajungă să construiască o lume cu oameni mai sănătoși.

KiloStop Junior face parte din Clinica de Nutriție KiloStop, cea mai mare clinică de nutriție din țară, pe care Dr. Cristian Panaite, medic nutriționist, a fondat-o în 2009. În 10 ani, cu ajutorul a peste 30 de medici, în 3 clinici din București, 16.000 de persoane au slăbit mai mult de 201.000 de kg și și-au rezolvat problemele de sănătate prin alimentație.

Descoperă mai multe informații pe www.kilostop.ro.

„La KiloStop Junior, misiunea echipei noastre de specialiști este de a-i ajuta pe copii și adolescenți să slăbească, să se mențină în formă și să învețe cum și ce să mănânce, astfel încât să prevină și să evite bolile cauzate de o alimentație greșită. În plus, ei sunt învățați să se bucure de viață eliminând factorii care le creau frustrări.

Știm cu toții că fiecare kilogram în plus poate atrage un stigmat din partea colegilor, a prietenilor, care lasă urme adânci în dezvoltarea emoțională a viitorului adult. La noi, medicii clinicii reușesc să schimbe viața copiilor cu ajutorul unor planuri nutriționale și programe personalizate. Ei știu să îi asculte și îi însoțesc permanent pe acest drum până când ajung să își atingă ținta și apoi continuă să îi supravegheze.

Echipa KiloStop Junior este compusă din cinci medici cu competențe în pediatrie, endocrinopediatrie și diabet pediatric, condusă de doamna Dr Amalia Arhire, doctorand, endocrinolog, diabetolog și nutriționist la spitalul Universitar de Urgență Elias, având vastă experiență în domeniu. Nu se lucrează doar cu problemele copiilor, căci stresul sau tensiunile din familie se reflectă de multe ori în comportamentul acestora”, a declarat Felicia Akkaya, profesor, unul dintre fondatorii clinicii de nutriție KiloStop Junior.

În plus, copiii vor beneficia de cele mai eficiente investigații, iar specialiștii vor măsura rata metabolismului acestora în funcție de oxigenul consumat de corpul lor atunci când se află în repaus, dar și de analiza dietetică aprofundată. Astfel, pacientul va afla care dintre cele 22 de vitamine și minerale esențiale lipsesc din alimentația sa.
Clinica de Nutritie KiloStop și KiloStop Junior sunt singurele clinici din România care utilizează această analiză.

Programele de nutriție pentru copii și adolescenți încep cu o consultație de evaluare la medicul nutriționist, urmată apoi de cinci pași prin care se ajunge la rezultat. Află mai multe pe www.kilostop.ro/junior

Partenerii evenimentului au fost Editura Litera, Agriro Fresh, Vitamin Well, Gold Nutrition

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *