Gallery

Noptile albe ale Norvegiei (prima parte: Starea de ne-apus)


Aceasta este o poveste vikinga cu fiorduri, reni, case vechi din lemn, ghetari albastri, troli hidosi, dar haiosi si cai ferate sapate prin munti acum 70 de ani.

Pe un taram unde, pentru cateva saptamani pe an, intre mijlocul lui iunie si pana in mijlocul lui iulie, soarele uita sa mai apuna.

Noptile albe la Trondheimsfjord.

Trondheim este locul unde am poposit cale de o zi si …o zi, caci soarele a coborat pana pe malul fiordului, s-a prelins razant si… nu a mai apus (poza de mai jos este facuta la 2 p.m.!)

Un sentiment ciudat, pe care doream sa-l simt pe propria retina inca de cand am aflat, la scoala, despre povestea (aproape neverosimila) cum ca la Poli exista perioade in an in care soarele nu mai apune deloc, si altele in care soarele razbate cu greu prin noaptea polara.
Nimeni nu m-a pregatit, insa, la lectia de geografie, cu atlasul in brate, pentru senzatia nepretuita pe care o ai, stand pe malul unui fiord nordic, intre niste tufe de conifere si privind cu ochii-n soare, cat e noaptea de lunga!
Si nici pentru frigul pe care poti sa-l induri in plina vara, in noaptea dinspre 19 spre 20 iunie, pe malul aceluiasi fiord, la lumina aceluiasi soare cu culori de apus.
Poza este facuta la 3 dimineata, cu degetele inghetate pe camera foto:

Frigul si numai frigul m-a dus in situatia extrema sa-mi bag picioarele inghetate in poseta-ruscac, sa strang zdravan din dinti si sa beau, ca sa ma incalzesc, bere cu votka, intelegandu-i, in sfarsit, pe domnu’ Carlsberg, vecinul danez, responsabil cu berea. Si pe vecinii – prieteni intr-ale licorilor si noptilor albe – finlandezii si rusii.

***

Buimacita de sentimentul de zi-continua, dimineata am vizitat, in Trondheim-oras, catedrala dantelata si impresionanta, Nidaros.

Si apoi m-am plimbat, rupta parca de realitatea-realitate, pe podurile de unde mi s-au itit la picioare, multicolore, casele aliniate… direct in apa canalelor.

Drumul cu mocanita norvegiana – de la Voss la Flåm, prin munti si vai si 20 de tunele interminabile, majoritatea sapate manual in stanca dura, timp de 20 de ani.

Celebra cale ferată face legătura intre gara din vârful muntelui, Voss si fiordul Aurland, in gara-port Flåm.
Drumul face o halta pentru poze si admirat muzica apei cazand cu naduf din munte, in cascada Kjosfossen, exact la iesirea din tunelul Bakli.

In rest, am stat cu sufletul la gura, admirand peisajele superb de verzi si de idilice din Valea Vatnahalsen ori de pe inaltimile Kardal.

Si lacul Reinunga, zarit printre serpentinele pe care le face trenul.

Daca de la Voss, calea ferata are o singura linie,

in gara Berekvam liniile se dubleaza, asa ca, in sfarsit, poti sa-i saluti pe turistii care se dau cu trenuletul din sensul invers.

Dupa care versantii abrupti ai Muntelui Haga s-au pravalit brusc peste calea ferata, iar noi si trenuletul ne-am pravalit parca, dintr-odata, pana… in portul Flåm, pe care nu il vezi de sus.

Aveai doar impresia ciudata ca enormul vapor de croaziera este “garat” fix pe iarba verde dintre peretii fiordului Aurland.
(Si cand spun “ne-am pravalit cu trenul”, inca retraiesc sentimentul pe care l-am avut, ca vom rata gara, ca vom rata si portul din fiord si ca vom cobori cu trenul direct in apa turcoaz si rece!)

(…Si v-am spus povestea asa, si maine o voi continua!)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *