Gallery

Namaste, Annapurna, de pe Poon Hill! (zilele 3 şi 4 de trekking în Nepal)

Primele două zile de trekking până la Ghorepani ţi le-am descris deja, iar aici găseşti albumele de călătorie in Nepal.

ZIUA 3
Ziua debutează, practic, la ora 4, când încep, prin beznă, să îmi pun pe mine cele 6-7 straturi de tricouri termo, polare şi geci.
La 4.30 plecăm spre Poon Hill, ghidate prin beznă de lanternele frontale.

Alte trepte, alt urcuş abrupt.
Îmi este extrem de frig şi de rău. În niciun caz nu e de la altitudine (de doar 3.210m), ci, mai degrabă, de la deshidratare şi nesomn. Dar cui îi mai pasă?!

Poon Hill ne întâmpină neprietenos şi complet învăluit în ceaţă.
Dezamăgire totală. După o oră trebuie să ne întoarcem deja spre Ghorepani, să ne luăm bagajele şi să începem să coborâm pe celălalt versant al traseului.
Exact când începem să plecăm de pe vârful “deluleţului” de 3.210m Poon Hill, norii şi ceaţa se îndură de noi. Şi de răsfiră, lăsându-ne cu gura căscată: vârfurile înzăpezite ale Annapurna Sud şi Annapurna I strălucesc în soare, la răsărit, fix în faţa noastră, în toată măreţia celor 7.000 şi ceva – 8.000 de metri ai Înălţimilor lor.
Mă topesc instantaneu – de la soarele care deja ne invită la joacă şi la drum, dar, mai ales, de la încântarea nemărginită.

GLOSAR ADHOC DE TERMENI NEPALEZI:
După un mic dejun cu privelişte copioasă către Annapurnele însorite ne aşternem la drum.
Peisajele se succed cu rapiditate în timp ce urcăm. Şi coborâm. Şi iar urcăm, parcă din ce în ce mai sus, mai mult. Nenumăratele treptele săpate în munte şi jungla verde de la peste 2.000 de m sunt surprize majore.
Este, de departe, ziua cea mai grea, mai spectaculoasă şi mai lungă.
Treptele sunt ude. Şi alunecoase. Şi interminabile.

Ne dăm bineţe cu copii în uniforme bleumarin, mergând spre şi de la cea mai apropiată şcoală, unii chiar 20 de km pe zi.
Întâlnim săteni cu poverile pe cap – la propriu şi măgăruşi încărcaţi cu zeci de kg de pietre sau butelii sau marfă pentru aprovizionat sătucele pierdute prin munţi.
Un căţel negru şi vesel şi lipitorile care, dezlipite de umezeală de pe vegetaţia luxuriantă, vor să se caţere pe noi – sunt singurele “fiare” peste dăm pe drumurile noastre infinit de verzi.

Îl bombardez pe zâmbâreţul Deepack cu tot felul de întrebări.
Aflu că Himālaya vine din sanscrită, mai exact din hima = zăpadă și alaya = loc, locuință.
Cel mai înalt munte de pe Pământ, Everest pentru occidentali, este “Sagarmatha” pentru nepalezi, nume care în sanscrită înseamnă “Vârful Raiului”. Alte teorii spun că în nepaleză s-ar traduce “Cu Fruntea în Cer”.
Iar Ghorepani înseamnă “Apa Cailor” şi Tadapani – “Apa de Departe” şi Landruk si Ghandruk sunt numele triburilor Lan si Ghan de pe versanţii aferenţi.

###

ÎNCĂ O LECŢIE DE OMENIE LA ÎNĂLŢIME.
Ne surprinde o ploaie uşoară de 10-15 minute.
Nici măcar suficientă cât să încep să ma echipez cu pantalonii şi geaca specială anti-ploaie.
Ne depăşesc două nemţoaice tinere, plouate şi dezbrăcăţele, urmate de ghid. Şi de o tipă cărăuş, ce cară ditamai coşul pe cap, îmbrăcată în costum tradiţional nepalez, încălţată cu un sigur papuc roşu şi cu şosete albastre. Celălalt papuc şi l-a lăsat puţin mai în spate, rupt în nămolul roşiatic.
Turistele se întorc şi o ceartă, nervoase şi fiţoase, că merge prea încet. Îmi vine să mă arunc peste ele şi să le dau două palme peste gură.

Oare nu au învăţat nimic? Nici măcar de aici, de la oamenii ăştia blajini? Nici măcar din frumuseţea şi bunătatea acestui spaţiu special?
Mă calmez. Nu, nu poţi să le ceri oamenilor mai mult decât pot ei oferi! Îi zâmbesc cărăuşei desculţe şi o întreb dacă vrea o banană.
Jos pălăria pentru tine, Om frumos! Oare pentru orezul de zi cu zi a câţi copii face ea sacrificiile astea supraomeneşti, pe la poalele Himalayei?

După 13 ore de mers continuu, exact la lăsarea serii, ajungem în Gandruk, un sat cu case vechi, tradiţionale. Îmi simt fiecare milimetru dureros din tălpi, coloană, muşchi.

###

ZIUA 4:
Nu ştiu cum mă voi mai putea mişca astăzi. Durerea de coloană îmi permite cu greu să mă dau jos din pat şi să cobor până în restaurant, unde ciugulesc orez şi puţină pâine tibetană (un fel de gogoasă prăjită). Şi cantităţi industriale de cafea cu miere.

Este momentul să mai renunţ la diverse lucruri din rucsacul pe care îl car. Kessab îl înşfacă din mers şi îl duce el o oră. Apoi îl preiau eu din nou. C. îmi mai uşurează şi ea coborârea, luându-mi din rucsac bateriile de rezervă şi o sticlă cu apă.

Terase verzi de orez, acoperişuri colorate sub picioarele noastre şi versanţi abrupţi şi împăduriţi la orizont. Coborâm parcă spre centrul Pământului. Şi, totuşi, drumul nu pare să se oprească.
Pe malul unui râu adânc şi lat, pe care trebuie să îl traversăm per pedes, dăm nas în nas cu o gaşcă mare de femei care sparg pietre cu ciocane grele. Totul, orice îmi pare deja mult mai uşor. Ignor complet durerea îngrozitoare.

Toţi suntem tăcuţi.
Poate obosiţi, poate doar adânciţi în propriile gânduri. În zare, după o serpentină a drumului plin de verdeaţă, ne apare podul plin de steaguri multicolore de rugăciune. Podul de pe care am luat-o în stânga, pe cărarea de sub Annapurna, cu 4 zile în urmă.
Acum venim spre el din dreapta. Îmi pare mai prietenos, mai calm, mai înţelept. Câţiva copii vin pe el de la şcoală, un ţăran îşi mână vacile negre prin lanul de orez.
La revedere, Annapurna!

One thought on “Namaste, Annapurna, de pe Poon Hill! (zilele 3 şi 4 de trekking în Nepal)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *