Quote

Modern Princess – the modern fairy tale

FRUMOASA REBELĂ
Prințesa modernă este cu siguranță cu totul altfel decât ne-au obișnuit basmele clasice ale copilăriei. Este o combinație excentrică între Frumoasa din Pădurea Adormită și una dintre energicele fete din Îngerii lui Charlie; ba poate chiar combinația perfectă dintre Albă ca Zăpada și senzuala parteneră a lui James Bond.
Fațade care aparent se contrazic (de dinamism și sezualitate, de energie, seducție și delicatețe) se reunesc, însă, perfect, sub aceeași piele, sub același chip angelico-demonic. Prințesa modernă este o personalitate complexă, o frumusețe aparte, un personaj nonconformist, asemenea vieții pe care alege să o aibă.

Această poveste rescrisă a prințesei este surprinsă perfect încă din 2016 de Casa de parfumuri Lanvin, odată cu nașterea Prințesei Moderne – a parfumului Modern Princess. Noua lideră a timpurilor moderne este aventuroasă, iubitoare de adrenalină, de mister, o femeie puternică și curajoasă. Nu îi este teamă să trăiască periculos, într-un ritm alert.

O INTRIGĂ SENZUALĂ
Steffy Argelich o întruchipează perfect pe această femeie puternică și frumoasă, care sfidează societatea, încalcă vechiul cod de reguli, evoluează alături de timpurile în care trăiește.
Jucăușă, provocatoare, mai plină de senzualitate și de mister decât oricând, Prințesa Modernă îl atrage și îl vrăjește pe alesul său cu frumusețea ei specială.

Muselină, tull, mătase, trandafi roșii…
Eau Sensuelle este o aromă delicată, un parfum ce învăluie direct pielea, întregul corp, o invitație intimă de a fi descoperită.

Creatorul ei, Christophe Raynaud, o descrie în întreaga ei profunzime:
“Am creionat noua Prințesă Modernă – Modern Princess în spriritul femeii versatile. Farmecul său vine din aerul de mister și din continua abilitate de a ne surprinde. O voluptate multi – fațetată este exprimată prin energia, finețea, pasiunea sa senzuală, cu o textură mai îndrăzneață, mai accentuată, mai sexy.”

Efectul exploziv și surprinzător al grapefruit-ului încântă la cote maxime. Este perechea perfectă pentru notele catifelate de piersică. Apoi, Eau Sensuelle își dezvălui, una câte una, notele sale de mijloc, florale, senzuale: petale roz de bujor și iasomie albă.
Cu notele cremoase și lemnaose de santal de la final, parfumul îți pătrunde în piele, pe sub piele. Direct în minte. Creează dependență.

Senzualitatea aromei se regăsește și în liniile curbe ale sticlei, versatile, multi-fațetate.
Vibrații luminoase, moderne, pozitive au învăluit-o pentru totdeauna. Și au trăit fericiți până la adânci tinereți fără bătrânețe.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *