Quote

Mexic forever – partea I: De ce am făcut o pasiune pentru Mexic

vacanța în Mexic

vacanța în Mexic

În Mexic îmi doresc să ajung, practic, dintotdeauna. Sau, cel puțin, de atât de mult timp, încât îl pot încadra deja la categoria “imemoriale”, ca și destinațiile Egipt sau Peru 🙂
Aș intui eu, totuși, momentul exact când mi s-a înfiripat dorința secretă de a vizita tărâmurile acelea de vis: momentul în care am citit “Amintiri despre viitor”, o lectură delor recomandabilă unui copil; cu atât mai puțin unui copil cu multă imaginație.
Și iată că de abia după 8 ani de când tot planific, aranjez și organizez vacanța în Mexic, într-un final glorios s-au aliniat astrele mayașe, aztece, zapotece, toltece și olmece. Și am ajuns și eu, pui de geto-dac, pe plaiurile mult-visate!

DE UNDE FASCINAȚIA PENTRU MEXIC?
Ca și Peru, cu ai săi tăcuți incașii, Mexic este o țară mistică, plină de mistere și de magie, cu ritualuri șamanice ce se împletesc liniștite în viața de zi cu zi cu un creștinism fervent (deși inițial impus cu japca civilizațiilor locale de către bravii distrugători…aaa, scuzați, conquistadori civilizatori spanioli).
O țară fascinantă, cu o natură neverosimil de frumoasă, cu o istorie străveche și modernă deopotrivă de agitate.


CE MOTIVE AI SĂ VIZITEZI MEXICUL?

Aș enumera doar câteva și strict în ordinea preferințelor mele:
Siturile arheologice ale atâtor valuri de civilizații, piramide, temple și orașe antice care te lasă pur și simplu cu gura căscată.

Natura uimitoare și extrem de diversă: de la plajele care, practic, înconjoară Mexicul atât pe țărmul atlantic, cât și pe cel pacific, apele turcoaz ale Mării Caraibelor și magnificul lor recif de corali. Vulcanii maiestuoși. Munții și canioanele desprinse parcă din filmele SF. Deșertul. Rezervația de fluturi. Jungla din Peninsula Yucatan. Grotele și cenotele…

Aici se pot adauga cu generozitate sporturile extreme și admirarea animăluțelor și animăloaielor de tot felul, dacă ești pasionat: de la rafting prin canionul Sumidero, la înot în apele incredibil de turcoaz revărsate din cascadele Agua Azul. La snorkeling la scubadiving în Cozumel ori Isla Mujeres, yachting ori admirarea coralilor și peștilor din recif, al balenelor când vin pe coastă pentru împerecheat, al țestoaselor care își depun ouăle, al crocodililor și iguanelor. Sau fluturii Monarh care, chemați de cine știe ce incantație magică a naturii și, probabil, de climatul mai cald, vin între octombrie și martie, cu milioanele, pentru a se împerechea fix în pădurile din rezervaţia Sierra Chincua din centrul Mexic, tocmai din nordul Americii!

Orașele coloniale, adevărate bijuterii de culoare și arhitectură: Mexico City, Monterrey, Guadalajara, Oaxaca, Puebla, Morelia, San Miguel de Allende, Guanajuato, Zacatecas si Merida.

Oamenii – ciudați, calzi, dar extrem de… reținuți, cu chipuri smeade și trăsături atât de diferite, din triburi și sătuce cu comunități încă închise până la megalopola Mexico City.
Și muzica lor – mariachi sau ritmurile latino romantice.

Cultura – iar aici nu vorbesc doar de cea modernă (deși e momentul să recunosc că pe mine m-au cucerit de la prima privire lucrările vibrante și profunde ale Fridei Khalo ori Diego Rivera). Ci și de cultura străveche, de ritualurile maya ori aztece, dansuri păgâne și țesături pline de simboluri arhaice, pe care încă le mai poți admira în sătucele tradiționale, precum cele maya San Juan Chamula și Zinacantan.

Mâncarea: chiar dacă nu ești vreun pasionat de gastronomie, tot nu ai cum să nu te îngrăgostești măcar de un fel de mâncare specific mexican: guacamole din deliciosul avocado, peștele proaspăt, fructele de mare din salata murată/în oțet “cheviche”, fructele extraordinar de dulci și aromate ori tortilla. Cu măsură, căci aproape totul este extrem de picant.

CIRCUITUL PRIN MEXIC
După ce, an de an, am tot meșterit lista de locuri neapărat de văzut în Mexic, am tot tăiat și adaugat, circuitul final, fezabil în 2 săptămâni în ritm alert, a rămas acesta:
Mexico City, Teotihuacan, Bazilica Fecioarei Guadelupe, Puebla, Oaxaca, Mitla, Tuxtla Gutierez, Canionul Sumidero, San Cristobal De Las Casas, San Juan Chamula, Zinacantan, Cascadele Aqua Azul, Palenque, Campeche, Kabah, Uxmal, Merida, Chichen Itza, Cancun, Tulum, Coba, Muyil, Insula Cozumel.

Ce pot să spun, după ce am vizitat Mexicul așa, în fugă, într-o mică (și, totuși, enorm de vastă) parte a sa, a naturii, culturii și istoriei sale? Încă nu îmi găsesc cuvintele; sunt încă fascinată și sub vraja lui. O să mi le caut pe parcurs, căci povestea mexicană sigur va continua…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *