Gallery

Maroc – o tara ca un spectacol demn de Hollywood (partea a II-a)

Despre orasul rosu, Marrakech, orasele de poveste de la Atlantic (Casablanca, Rabat ori Essaouira) si alte scenarii, marocane sau hollywoodine, am inceput sa va povestesc in prima parte a articolului.
Haide sa patrundem astazi in adancul tarii si al culturilor berbere si arabe – amestec care a fascinat mereu lumea (chiar si pe romani; si chiar si pe regizorii cei mai celebri! 😉

6. De ce Marocul bate Hollywoodul?
Marocul este fascinant, parca rupt direct dintr-un scenariu hollywoodian:
In aceeasi zi, dupa ce ai facut surfing (exact ca-n Miami, doar ca de cealalta parte a Atlanticului) pe coasta marocana, poti ajunge sa skiezi intr-o statiune cu aer elvetian, cum este Ifrane, in Muntii Atlas Mijlocii.
Iar daca dimineata ai infruntat, intr-o barcuta cu panze, valurile Mediteranei in nord, pe tarm Stramtorii Gibraltar, apusul il poti admira spre sud-est, de pe camila, printre dunele si intinderile uriase, aurii si incinse ale Saharei, la Erfoud sau Merzouga.


7. Poarta nordica a Africii si “Iubirile croitoresei”, la Tanger
Un oras cu farmec exotic, la care am inceput sa visez admirand pozele din reviste si citind romanul “Iubirile croitoresei” – proaspat ecranizat si intr-un serial de succes.
Pentru noi, europenii, cel mai usor sa vizitezi Tangerul este sa iti rezervi 1 zi sau 2, dintr-un circuit prin Andaluzia. Si sa treci cu un bac Gibraltar, pe malul african, in Maroc.
Ravnit pentru pozitia sa comerciala si militara strategica (fix la portile Africii) si cucerit de-a lungul timpului, pe rand, de romani, vandali, bizantini, arabi si portughezi, este unul dintre cele mai vechi orase din nordul Africii.
O istorie de 2500 de ani, pe care o vei descoperi cu sufletul la gura si cu ochii si urechile larg deschise prin medina (orasul vechi), kasbah (cetatea fortificata), bazarurile si souk-urile (pietele) sale pline de viata si de culoare locala.

Din vremurile lui Cezar si ale lui Ludovic al XIV-lea: Volubilis si Meknes.
Coborand la sud de Tanger continui sa decriptezi istoria locurilor si a unor marete imperii:
in Meknes, Volubilis si Fez.

8. Volubilis
Sub un soare dogorator, Volubilis ne-a intampinat, mut si criptic, pe varful unui deal.
Un fost oras maret, cu portile si arcul de triumf aferent, cu coloanele, baile romane si podelele din mozaicuri nelipsite, extrem de bine pastrate, infatisand cununi de laur si figuri din mitologia romana.
Locuit in vremurile de glorie de legiunile romane, acum teritoriul al familiilor de berze ce-si construiesc cuiburi pe coloanele Senatului, scotand niste sunete neasteptate, precum bocanitul unui cerb nervos.

9. Meknes:
La doar o aruncatura de bat de ruinele romane te intampina o alta perla arhitectonica si istorica, de data aceasta pur-sange arab: Meknes!
Un oras maret ca un regat, pe care eroul local Moulay Ismail, sultan din dinastia Alauita, l-a construit pe vremea cand in Franta domnea Ludovic al XIV-lea.
Inspiratie, ambitie sau competitie? Nu se stie.
Cert este ca somptuasele palate, moschei si gradini arabe de aici nu au fost niciodata terminate.
Turistul isi poate lasa pasii sa-l poarte prin grajdurile si silozurile sultanului (cladiri impresionante mai mult prin dimensiuni, decat prin gloria de mult apusa.)
Eu, una, te sfatuiesc sa te concentrezi mai degraba pe Medina (orasul vechi) ori sa vizitezi mormantul celebrului sultan si sa te plimbi pe langa zidurile de aparare Hari Souani, El Hedim, ori la Bab Mansour – superba bijuterie de stucaturi gri si albastre pe care o reprezinta aceasta poarta prin care se intra in cetate.

10. Sa fie Oxford? Sau poate Cambridge? Nu! Este Fez!
Stiai ca universitatea cea mai veche din lume, nu este Oxford, Cambridge ori Sorbona, ci Universitatea Al-Karaouine, infiintata la 859?
Si ca ea se afla in Bali? Nu, nu in insula Bali 🙂 ci in Fez el Bali – una dintre parti orasului.
Caci Fez se compune din 3 parti distincte:
Un oras-cetate medieval, inconjurat de ziduri, datand din sec. XIII, din vremea imperiului Meridines, peste care secolele parca nu au trecut.

Apoi mai este Medina (sau orasul vechi Fez el Bali), construita in timpul imperiului Idriss si descoperit in 809 si care inca ne mai incanta cu stradutele sale inguste, intunecate, intortocheate ca un labirint, pline de barne, de balcoane din lemn, de arome de mancare si condimente si de restaurante imbracate in mozaicuri albastre.

Si, al treilea (si cel din urma ca grad de impresionare a turistului!) – orasul nou, construit la inceput de sec. XX de colonistii francezi, inainte sa se retraga, in 1955..

In oras poti patrunde printre 4 porti, impodobite cu dantelarii, arabescuri si mozaicuri marocane superbe.
Este un oras superb, covarsitor, din mrejele caruia m-am dezmeticit mult dupa ce l-am parasit.

Pe repede-inainte, iata ce am vizitat si iti recomand si tie sa vezi, odata ajuns in fascinantul Fez:
Fortareata de pe deal, de unde ai o perspectiva senzationala asupra orasului – aranjat parca pe o tabla cu piese leggo albe, perfecte.
Medina.
Medresa Attarine, unde se afla o scoala islamica din sec. XIV.
Scoala Coranica.
Moscheea Qaraouiyine.
Mausoleul Mulai Idriss.
Souk (piata) Nejjarine.
Cartierul evreiesc Mellah.
Medresa Bou Inania,
celebrele ateliere ale mestesugarilor de covoare, bijuterii din argint si obiecte din alama si ale tabacarilor – simbolice pentru Fez.

Dar gata cu scenariile marocane, cu iz hollywoodian.
In fine, gata pentru ziua de azi! 🙂
Caci promit sa revin in curand si sa va port prin noi si noi castele si satucuri cocotate pe stanci.
Si prin noi peisaje superbe, nepamantene parca, din munti, vai si desherturi. Da, tot din Maroc, nu din “Razboiul Stelelor”! 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *