Gallery

LET’S SOCIALIZE!

Locul cel mai social din zona Unirii este, cu siguranta, Social 1.
Nu doar pentru că se află la numărul 1 de pe Bd Unirii, exact lânga Palatul Parlamentului, despartit doar de o pădurice verde, răcoroasă şi neaşteptată lângă km 0 al Bucureştiului.
Ci, mai ales, pentru că este un loc nou-nout si mega-cool de socializare cu stil.

YOU HAD ME AT “HELLO”
Iti amintesti memorabila replica din filmul “Jerry Maguire”, adresată răvăşitor de frumosului Tom Cruise: “You had me at Hello”?
Exact aşa sună textul roşu electric de pe însemnul care m-a întâmpinat în prima incapere a restaurantului-bar Social 1.
Şi tot asa suna si exclamatia pe care am scos-o cand am păşit aici prima oară!

Social 1 este genul de loc unde stii cand vii, dar… uiti sa mai pleci.
O fi de la frappeul senzational? De la limonada cu soc? De la cocktailurile delicioase ale casei? Ori de la atmosfera tonica si relaxanta si de la mancarurile delicioase? Sau, poate, de la toate, la un loc?!
Dar haide să le luam pe rând.

UN DECOR DE ÎMPLINIRI MĂREŢE:
Fiecare încăpere poartă câte un nume inspirat şi este definită printr-un décor original, amuzant, care reinterpreteaza ironic valori din “România socialistă” şi le combina cu limbajul casual al localurilor londoneze.
“Făptaşii” sunt nimeni alţii decât arhitecţii de la PickTwo, cei care au amenajat şi spaţiul-frate de la STADIO.

După ce m-am trezit cu un uriaş şi revigorant Frappe Social 1, m-am bucurat mult să observ o mulţime de detalii şi elemente arhitecturale originale din anii 80, moştenite şi păstrate din spaţiul comercial construit în acea perioadă şi specific întregului Centru Civic comunist.
De la podeaua din marmură românescă “de Rușchița”, restaurată şi arătând ireproșabil, până la tavanul cu motive regăsite chiar si in sălile de conferite din Casa Poporului, (aka Palatului Parlamentului).
Inclusiv sistemul de încălzire, gândit funcţional acum… 40 de ani (!) şi format din calorifere îngropate la baza geamurilor largi, este păstrat.

Ce îţi va face cu siguranţă dimineaţa mai revigorantă şi seara mai tonică?
Detaliile savuroase: lambriurile gri-petrol din romburi de plastic, cutiile cu reviste. Panourile crazy de pe pereţi, cu ziare inchipuind cate un drapel, cu muzicuţe, cu piese de remi pe tabla. Ori textele fluo amuzante, de genul “You had me at hello” sau “Mmmmm”.

CASUAL FOOD
Ce să zic? Pot spune doar ca, având de ales, nu am putut să aleg. Aşa că am vizitat ambele baruri adăpostite de Social 1. 😉
Barul numărul 1, cel de la intrare, cu toate elementele necesare destinate sesiunilor de “live cooking” şi care este absolut superb. Arată exact ca o bucătărie funcţională şi… chiar asta şi e.
Dar şi al doilea bar, din camera vecină, în culori fluo şi cu multe transparenţe (de la sticlă la sticle, la pahare şi la plexigras) este o încântare vizuală şi a papilelor doritoare de un spritz răcoritor şi de un cocktail delicios.

Felul 1: DRAGOSTE, DE LA PRIMA DEGUSTARE A BRUNCH-ULUI PANA LA CINA SMART
Meniul de mâncare Social 1 spune o poveste stylish, cerută din ce în ce mai mult de publicul tânăr. O poveste smart-casual, începuta la STADIO, cu rețete reinterpretate din toate marile bucătării ale lumii.
Fiecare farfurie suprinde prin mixul de ingrediente și prezentare.
Eu am mâncat Octopus Salad, o surprinzătoare şi delicioasă salată meridională cu caracatiţă, măsline verzi, salat[ iceberg şi capere.
Însă am admirat de la distanţă si farfuria de alături, cu o apetisantă supă-cremă de broccoli.

Felul principal: GREU DE ALES
În meniul de carne sunt foarte multe variante de friptură preparată pe un grătar cu cărbuni “adevărați”, dar şi de nenumărate preparate afumate “în casă”.
Yummy!!!!

Iar în ceea ce priveşte desertul… ce să zic… CRIMĂ ŞI PEDEAPSĂ:
Nu sunt o gurmanda, dar chiar as fi fost tentata să gust, pur si simplu, din toate prăjiturile (specialităţile casei):
de la “Cel mai Tiramisu”, servit într-o delicată şi delicioasă cescuţă din ciocolată a la Social 1 până la plăcinta cu mere şi cu îngheţată şi la chesse-cake-ul răcoritor.

SOCIALIZARE LA UN PAHAR DE SPRITZ
Aflu de la C. – specialistul în comunicare al spaţiului – că misiunea de socializare, declarată încă din nume, se regaseste inclusiv în modalitatea de servire. Şi în felul în care anumite băuturi și platouri de aperitiv au fost gândite sa se poată share-ui… împărţi între două sau trei persoane.

Iar fără Spritz, socializarea nu e la fel de… dulce, nu-i asa? 😉
Căci tot de socializare se leagă si componenta “Spritz”, pentru care barul Social 1 a pregătit opt rețete acidulate, inspirate de cocktailuri din istoria barurilor din America, Franța și Italia. Trebuie neapărat să încerci Spritzul casei, cu felii de mango. E wow!

Mancare buna, intr-o prezentare rafinata, cocktailuri alcoolice si nonalcoolice cuceritoare, spritz-uri efervescente, la propriu si la figurat.
So… #Let’s socialize @ Social 1!

#Credit foto: Bogdan Paraschiv. Multumesc, Bogdan, pentru shootingul plin de inspiraţie si de socializare 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *