Cand spui Panama, primele lucruri care ii vin oricui in minte sunt palaria de Panama si Canalul Panama – colosul care leaga Atlanticul de Pacific.

Prima de care am amintit, sus-numita palaria de Panama, este, de fapt, o veche eroare culturala si confuzie de pozitionare… pe harta.
Caci palaria alba din paie fine de toquilla a fost de fapt facuta, la origini, de ecuadorieni. Dar, fiind exportata catre intreaga lume prin canalul panamez, panamezii au cules, fara sa vrea, celebritatea acestui produs renumit in lume. Si al lor a ramas (re)numele!

Punte strategica de legaturi comerciale, canalul Panama are o importanta recunoscuta inca din Antichitate. Si de care primii colonizatori spanioli au profitat din plin.
Insa, in formula actuala, de monstru de inginerie si de ecluze, canalul a fost construit fix acum 101 ani. De catre Statele Unite, forta continentului american, evident!
Acum, panamezii culeg roadele comerciale si strâng taxele maritime, de tranzitare.

Ce să mai, pe scurt, două simboluri panameze renumite sunt pălăria şi canalul. Pe care eu, însă, le-am evitat, cu buna-stiinta, in scurta mea vacanţă prin Panama.
Cu alte cuvinte, nici pălărie nu mi-am luat, nici canalul nu l-am vizitat!

Căci mie mi s-a părut mult mai interesant să mă plimb la pas prin oraşul fascinant Ciudad de Panama. Şi să-i simt pulsul. Si să-i admir culoarea.
Să mă las uluită de discrepanţele sale.
De la cartierul de zgârie nori din Bahia de Panama, între Avenida de Espana si Avenida Balboa. Coloşii înalţi, de unde bogătanii privesc de la înalţime către frumuseţea albastră a Pacificului.
Până la favelele multicolore si rău famate, unde, pe după blocurile gri şi derăpănate, populaţia majoritară probabil că îţi duce un trai amar, cu iz de Bronx şi de filme cu mafia.

Am ales să imi petrec timpul bucurandu-ma de costumele populare panameze.
Cu broderii complicate si imprimeuri de-ţi iau ochii, mai ceva decât cele de la Desigual. Cusute, brodate purtate şi… vândute cu mândrie de femeile slabanoage şi aprige din triburi.

Să mă las pierdută pe străduţele magnifice din cartierul vechi – Casco Antiguo şi San Felipe.
Cu ale sale case vechi multicolore şi magazinele unde descoperi adevărate comori din lemn sau stofă sau piele, brodate, pictate sau lucrate manual.
Cu Plaza de Francia şi Paseo de las Bovedas.
Cu biserica galbenă, proaspăt renovată, San Francisco, lipită de Palacio Bolivar cel alb cu bleu, ambele arătând ca nişte opere curbate şi dantelate ale maeştrilor cofetari.
Cu Biserica San Jose – bisercia bleu cu o singură turlă şi un altar impresionant din aur, lucrat in stil baroc şi salvat prin tertipuri de prădători şi cureritori.
Cu Biserica Santo Domingo, langa care se afla muzeul Colonial Religious Art.
Cu Plaza Major şi biserica sa cu faţadă din pietre vechi, multicolore şi turlele albe, dantelate, pe care au crescut doi copăcei.

Să mă aventurez şi mai departe, prin favelas – cartierele rău famate ale oraşului, care să mă poarte apoi spre podul grandios Americas. Până ce un cuplu amabil (de zdrahoni negricioşi şi fără dinţi) să mă avertizeze… delicat că e mult cam periculoasa zonă şi că e cazul să o şterg de acolo.

Să privesc de pe mal spre Causeway.
Spre grupul verde şi cocoşat de trei insuliţe ale oraşului. Dintre care pe Insula Taboga, cu plajele sale cu nisip fin si hotelurile ei de lux te poţi plimba cu… taxiul care circula pe apa!

Să stau în portul nou, Bahia de Panama.
Şi să privesc în zare la Pacific. Sau chiar lângă mine, la blocurile zgârie-nori, înghesuite unul într-altul, mai ceva decat in Manhatan. Ori sa admir iahturile luxoase de la poalele scăldate în apele golfului ale zgârie-norilor.

Să admir palmierii perfecti, iarba extrem de verde şi nenumăratii boscheţi cu flori incredibil de colorate si mirositoare, pe Avenue Balboa.
Şi, spre apus, marea de oameni ieşită aici, pe faleza asta incredibil de frumoasă, să îşi plimbe copii, să se dea cu rolele, cu bicicleta sau să alerge. Într-o atmosferă atât de veselă şi lejeră, de parcă în fiecare zi ar fi vacanţă.

Şi să savurez, la terasele din Mercado del Marisco, o bere “Panama”. Plus o porţie de “ceviche” – peşte marinat in suc de lamaie, ceapa si ardei iute. Ori, pentru doritori, “sancocho”, tocana cu pui, carne si legume. Ori “tamales”, placinta condimentata invelita in frunze de banane. Sau iuca si “patacones de platano” (banana prăjită).

Totul sub un soare dogorâtor intreaga zi si o caldura aproape imposibil de suportat pentru o biată europeană fugită de iarna de acasă, aşa, ca mine. Şi într-un aer binecuvântat de cald seara.

Ciudad de Panama – un mix ciudat si perfect între Spania cea veche si colonizatoare, cu biserici catolice derăpănate, dar impunătoare, între oraşele coloniale de la răspântia centrală şi sud americană şi America modernă.
Hola, Ciudad de Panama! Hasta la vista! Jos pălăria… de Panama!