Gallery

Şi-am fost la cina cu o vedeta de la Hollywood!

Ei, hai, că p-asta n-o bifasem încă!
Am mai luat eu cine de fiţe, dar una cu un star de la Hollywood încă nu mi-a fost dat să degust. 🙂 Până acum!
Aşa că, atunci când G. mi-a spus, săptămâna trecută, cu toată delicateţea ei,
“My lasă dreaqu şi tu caviarul şi şampania de la Monaco. Şi hai la o cină cu mâncare românească, cu Jeremy” (n.a. Jeremy Jackson, vedeta din serialul Baywatch), am sărit direct în noua mea rochiţă 60″s style şi m-am prezentat pe dată la “blind date”, la Cocoşu Roşu.

LA CINĂ CU STARUL DIN BAYWATCH, JEREMY JACKSON
Pe Jeremy ţi-l aminteşti cu siguranţă din rolul care l-a făcut celebru – Hobie, fiul lui David Hasselhoff, din Baywatch.
E adevărat, pe atunci era puştan, muuuult mai mic – şi ca vârstă, dar mai ales ca masă musculară.
Căci acum, starul din Baywatch a crescut: are 34 de ani şi muşchi de invidiat. Sau de temut. Căci a venit la Bucureşti nu pentru că turnează vreun film, ci pentru că îşi face oficial debutul în ring!
El este prima vedetă care a decis să se alăture proiectului “Celebrity Fights” lansat de Eduard Irimia.
“Este un proiect pe care ne doream să-l dezvoltăm de mai multă vreme, iar Jeremy vrea să se alăture oficial şi primul meci din cadrul proiectului Celebrity Fights ar putea fi cu el în prim plan”, a declarat şi promotorul Eduard Irimia.

Un sex-simbol al Americii. Dar şi un personaj controversat în ultimii ani.
În cadrul întâlnirii nu neapărat romantice, pe cât practice şi amuzante, Jeremy ne-a povestit la cină, deschis, despre cât de mult i-a influenţat lui viaţa apariţia în celebrul serial TV.
Am făcut poze, am glumit, am râs. Iar când i-am spus că e înconjurat, ba chiar asediat de o mulţime de beauty-bloggeriţe românce acolo, la cină, a intrat în joc imedia.t. Şi s-a scuzat că nu şi-a reîmprospătat crema hidratantă şi iluminatorul 😉

BĂIAT RĂU?
Devenit un adevărat sex-simbol peste Ocean, Jackson este considerat unul dintre cele mai controversate personaje de la Hollywood.
Căci, deh, şi-a creat un nume de băiat rău în showbizul american:
După ce în 2011 a fost vedeta unui reality show despre reabilitare. Şi, ulterior, l-a făcut KO pe raperul Coolio într-un meci demonstrativ.
Plus că vedeta din Baywatch a fost în centrul atenţiei şi în urmă cu câteva luni, după ce s-a luat la bătaie cu fratele lui Paris Hilton.

Acum, actorul în vârstă de 34 de ani, este decis să intre oficial în lumea sporturilor de contact, anunţând că vrea să lupte în meciurile demonstrative dintre vedete pe care Superkombat le pregăteşte pentru sezonul 2015.

“Sunt antrenat, aşa că nu am probleme, mă voi antrena în aceste zile şi alături de fraţii Stoica. Dacă meciul va avea loc la Bucureşti, atunci aş vrea să mă bat cu un actor român.
Până atunci, Eduard Irimia mi-a promis că mergem la o petrecere similară cu cele pe care le organizează după galele Superkombat”
,
a spus Jackson – invitatul special şi de la “Celebrity Party” din Club Chaboo.

FĂRĂ FIŢE-N CAP
De ce restaurantul Cocoşu Roşu din Bucureşti?
Deoarece Jeremy şi-a dorit foarte mult să cunoască bucătăria românească, localul fiindu-i recomandat de starul din filmele de groază Saw, Costas Mandylor.

În rest, nu a avut deloc fiţe sau cereri abracadabrante de vedetă. Singurele sale cerinţe pentru sejurul în România au fost legat de sport şi alimentaţie. Căci vrea să beneficieze zilnic de sală de sport, dar să aibă în permanenţă o masă rezervată la un restaurant cu bucătărie italiană. Astfel că prânzul şi cina le va lua la restaurantele Trattoria Adagio.
De asemenea, vineri, la Trickshot Restaurant/Bowling din Promenada Mall, Jeremy a fost prezent la o partidă demonstrativă de bowling alături de luptătorii din Superkombat.

Aşa cum în trecut au făcut-o Costas Mandylor, Erika Eleniak şi Christopher Atkins, Jeremy Jackson va promova şi marea finală Superkombat din Italia, de la Monza.
Acolo unde Cătălin Moroşanu va fi capul de afiş al evenimentului. Gala programată pentru 22 noiembrie la Arena Palaiper va fi transmisă în direct la nivel global în 90 de ţări.
Iar fanii români din peninsulă îşi pot achiziţiona bilete de la magazinele româneşti de alimente din reţeaua Logistic East Food şi partenere La Costache din zona oraşelor Milano, Torino şi Monza, dar şi accesând portalul superkombat.it.


Bine ai venit în ring, Jeremy! Mult succes! Şi te mai aşteptăm în România.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *