Quote

La Bordei a sărbătorit cu bucurIE și măiestrIE Ziua Iei

Vineri, în așteptarea Nopții de Sânziene și în ajunul Zilei Mondiale a Iei, restaurantul La Bordei a găzduit expoziția de artă tradițională și modernă, susținută de Atelierul de creație by Ionela Bran. Evenimentul a facut parte din suita celor organizate frecvent de către Ionela Bran, doctorand în etnologie și pasionată de folclor.
Restaurantul La Bordei a sărbătorit cu anticipație, vineri, Ziua Universală a Iei, prin găzduirea unei expoziții de costume populare vechi și moderne.

Din atelierul de la Bran al creatoarei Ionela, pe care am întâlnit-o cu drag pentru prima dată astă iarnă și care m-a cucerit pe loc cu talentul și frumusețea ei, au fost aduse vechi piese vestimentare populare autentice, parte a colecției ce conține peste 60 de costume, dar și creații noi, realizate de Ionela Bran și echipa sa. Pe durata evenimentului, oaspeții restaurantului au putut vedea cum se coase, se asamblează și se săvârșește minunea unei ii, piesa centrală a costumului popular românesc.

Măiestria a fost dovedită și de selecția de preparate de inspirație dacică oferite de restaurantul La Bordei și mezelurile “meșteșugite” de cei de la Meșteșugari de Gusturi. Au adăugat savoare și rafinament microplantele de la Microgreens, un cunoscut producător român din Prahova.

Dealtfel, aceste produse s-au regăsit și în premiile oferite la tombola organizată cu acest prilej – marele premiu fiind o IE, oferită de Atelierul de Creație by Ionela Bran, iar celelalte două premii au constat în mezeluri de la Meșteșugari de Gusturi și plante de la Microgreens.

Din respect pentru gastronomia românească și ie, ca simbol al valorilor tradiționale românești, s-au alăturat acestui eveniment Optimashop și Ciserom SA Sebeș.

Restaurantul La Bordei promovează, într-un mediu decorat cu materiale naturale și motive inspirate din folclor, un meniu tradițional românesc, dar și preparate dacice, puțin cunoscute.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *