Gallery

Jurnal balinez -partea a IIa, Ubud


Felicitari sa va cunosc (sau in ograda lui Ketut)


Astazi am programare la Ketut – celebrul vraci balinez stirb care i-a trezit scriitoarei «Lis » Gilbert atatea revelatii, plus o carte de milioane de cititori: "Eat. Pray. Love."

Un vraci extraordinar de haios, de care m-am indragostit invariabil cand am citit cartea. Ma intampina cu celebrul « Felicitari sa te cunosc ». Stie engleza cam cat sa imi insire timp de vreo 10 minute despre cat de frumoooaaasa sunt si ce muuuult noroc o sa am in viata mea luuuunga.

Ma bucur sa aflu ca am sange buuuun, nu am artrita, genunchii mei sunt buuuuni si am floarea de lotus pe ceafa.

Vorbeste, ca orice balinez, cu un glas subtirel si cu cuvinte dublate, pentru a le da o si mai mare profunzime: “veeeri, veeeeri priiitiii”, “meeeeni, meeeni laac”.

Ii spun ca e "veeerry, veerry funny" si rade cu gura lui stirba si cu ochii ce par albastri de la cataracta sau ce boala de batranete o avea.
Varsta lui variaza intre 90 si 99 de ani, dupa cum are chef sa ne declare fiecareia dintre noi.
Un spectacol in sine, Ketut asta! Are tricou alb Nike, sarong maro cu imprimeu, bandana traditionala pe cap, vreo trei ghiuluri pe degete si lumini ghiduse in priviri.
Felicitari sa te cunosc, Ketut! M-ai amuzat teribil!

Mai multe impresii in imagini gasesti aici

Dupa-amiaza vizitam un atelier de balik din satul invecinat, Batubulan. Aflu totul despre cum se tese, se vopseste si se migaleste manual aceasta fina si atat de apreciata tesatura.

Vizita continua cu un atelier de pictura interesant, aflat in interiorul gospodariei artistului plastic. Sau a impresarului sau, mai degraba, judecand dupa aureala, statuile luxoase, marmura lucioasa si dantelariile exorbitante din toate cladirile care fac parte din aceasta gospodarie.

Vizita in sat se incheie cu orpirea intr-un « muzeu al satului » local.
Orice gospodarie balineza are:
- minim 4 cladiri-case (cu roluri socio-administrative clar definite),
- un templu,
- un sot,
- o sotie,
- doi copii,
- un caine
- si, la intrare, o poarta si un zid cu rol spiritual. Se numeste aling-aling si este pus chiar la intrare, ascuns pe dupa poarta, un fel de capcana de care sa se dea cu capul spiritele malefice.

Nota 1: doar o sotie este legala. Celelalte, oricate si-ar lua omul la casa lui si oricat s-ar parui ele intre ele, NU sunt recunoscute si remunerate dupa buget de statul indonezian.

Nota 2: Two kids is enough! (asa cum ne-a zis Gede, ghidul, si cum mi-a spus si mie Ketut – 2 copii sunt mai mult decat suficienti in ograda!)

Nota 3: orice caine ar avea familiile balineze, el este uratzel foc, haios, zace dormitand pe terasa templului sau se incura cu alti caini prin campul de orez.

Nota 4: din gospodarie mai fac parte si cateva gaini si cativa batrani. Toti uscativi, variind ca numar in functie de gena longevitatii si de numarul de dinti care le-au rezistat.

***
Turul se incheie la apus, cu un masaj divin la SPAul de lux de la marginea orasului, linistit si pierdut intre lanurile de orez.

Inainte de intrarea in camere, fetele (frumoase si delicate ca niste papusi), ne spala pe picioare in lighenase pline de petale de flori si ne fac masaj la talpi.

Cat dureaza masajul de relaxare, divinitatea pogoara asupra mea pentru o ora si are miros de lemongrass, frangipani si ghimbir.

***
Dupa ora 10, ajunsa la resort, ma duc sa-mi chem somnul naravas la piscina albastra si racoritoare, in mijlocul palmierilor si arborilor debordand de flori.
Sunet de parau, de cascada si de pasari necunoscute. Felicitari sa va cunosc, balinezi pasnici si zambitori! Pe voi si tara voastra binecuvantata!

Sincer, m-as intoarce oricand cu inima deschisa in Bali; in locurile deja cunoscute, dar si in altele care ma asteapta sa le descopar.

VA URMA.

One thought on “Jurnal balinez -partea a IIa, Ubud

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *