Gallery

India. Sau despre arome şi cristale, Kama Sutra, yoga, senzualitate şi relaxare (partea I)

Ayurveda. Yoga. SPA. Temple. Gange. Spiritualitate. Dans. Kama Sutra. Relaxare. Arome, cristale şi culori. Taj Mahal şi Jaipur.
Acestea au fost primele cuvinte care mi-au venit acum în minte, gândindu-mă la India.

India… O ţară fascinantă, mare cât un continent. Cu cultură, tradiţie şi civilizaţie atât de vaste şi profunde, încât mi-ar fi greu să scriu mai mult, de teamă că, oricum, aş scrie mult prea puţin.
Aşa că, evident, mă limitez la un extrem de scurt dicţionar de concepte indiene de… răsfăţare a trupului şi sufletului:

TERAPII CU CRISTALE ŞI AROME

Ştiai că indienii folosesc, încă din Antichitate, cristalele pentru proprietăţile lor vindecătoare şi pentru a alunga karma rea (energiile negative)?
Există, răspândite în întreaga lume, adevărate ritualuri de terapie cu cristale. Iar granatul, despre care vreau să îţi povestesc astăzi puţin, cunoscut şi ca “piatra sănătăţii”, piatră a regenerării şi a energiei, ocupa un loc de seamă în ritualurile de revitalizare a trupului şi spiritului.

Denumirea lui (“granat” în română, “garnet” în engleză) provine din cuvântul latin “granatus” însemnând “sămânţă”. Şi se datorează nuanţei sale roşii, similare cu boabele şi seminţele rodiei.
Cu benefice proprietăţi fizice şi spirituale, granatul este considerat şi un semn al senzualiăţii şi sexualităţii.
O piatră a chakrei inimii, dar şi a chakrei-rădăcină, a originii.

O piatră a iubirii şi a pasiunii, care nu putea inspira decât un parfum plin de senzualitate şi mister:
“Granatul Indian” al Casei Bvlgari
Căci anul acesta, Bvlgari ne dezvăluie misterul granatului prin acest nou parfum-bijuterie, Indian Garnet, din gama Omnia.
Un tribut adus energiilor feminine şi frumuseţii oraşului indian Jaipur – un adevărat caleidoscop de culori şi arome.
Este de la sine înţeles de ce noul parfum preţios nu putea fi sărbătorit decât în mijlocul acestei atmosfere pline de energii:
în palatul din Jaipur, înconjurat de eleganţa arhitecturii Rajasthanului şi a Imperiului Mughal.
Şi nu putea avea ca notă de mijloc decât tuberoza indiană – considerată periculos de senzuală.
Atât de erotic-primejdioasă şi de stârnitoare de dorinţe, încât fecioarelor indiene le era interzis să se plimbe singure prin grădinile cu tuberoze în floare…

###
CONCEPTELE AYURVEDA:

Ayurveda – însemnând, în traducere, “ştiinţa vieţii”, de la “āyus” (“viaţă”) şi “veda” (“ştiinţă sau cunoaştere”) – este o formă de medicină tradiţională.
Pornită din India antică şi din textele sale sacre, Vedele, această formă holistică de medicină s-a răspândit, în timp, în toată lumea.
Şi ce crezi că este sănătatea perfectă, din punctul de vedere ayurvedic?
Nici mai mult, nici mai puţin decât conexiunile şi echilibrul dintre corp, minte, spirit şi starea de bine socială.

Cu alte cuvinte, atât în Univers, cât şi la nivelul nostru, individual, totul şi toate sunt interconectate.
O filosofie de viaţă simplă şi profundă, cum numai la asiatici ai putea găsi!
Şi pe care o poţi adopta şi tu, prin micile gesturi şi ritualuri din viaţa de zi cu zi. Sau călătorind în destinaţii care te vor duce fix către spiritul ayurvedic.
Chiar am găsit un sejur personalizat in Sri Lanka, extrem de interesant, făcut de o agenţie de turism de la noi, First Class.
Agenţie care ne propune şi numeroase circuite “tailor made” prin India – adică să ne ducă exact in acele locuri din India în care fiecare a visat să ajungă.

###
SPA ŞI ULEIURI ESENŢIALE:

Tratamentele si terapiile SPA indiene si masajele ayurveda sunt celebre în lume pentru efectele lor de vindecare a sufletului si relaxare a corpului.
Uleiul de lemn de santal este un recunoscut afrodisiac, care ingrijeste delicat pielea uscata prin hranire si hidratare.
Uleiul de susan are proprietati puternice de detofixiere a pielii.
Ingrediente preţioase şi hidratante, pe care le-am regăsit în noua gamă Planet SPA India Intensity, răsfoind catalogul Avon, zilele trecute. (adică exact în momentele când pregăteam articolul de faţă! Cu siguranţă nu e deloc întâmplător!)
Mască de faţă, Exfoliant pentru corp şi Cremă de corp Planet SPA India Intensity by AVON: 3 produse care, în mintea mea, s-au tradus instantaneu într-un paşaport de răsfaţ pentru corp şi minte.

Dar gata, e momentul să închei astăzi. Revin însă în articolul de mâine cu o nouă poveste în stil indian, despre sacru şi senzual în religia şi mentalitatea indiană. Adică despre Kama Sutra şi Yoga.

India – destinaţie plină de spiritualitate şi senzualitate.
O ţară mare şi complexă ca un întreg continent, în care poţi să te bucuri de natura superbă, să descoperi o civilizaţie şi o istorie de milenii şi… să te auto-descoperi.
O viaţă armonioasă îţi doresc!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *