Quote

Halloween… înflorat

Dovleci, mister și culorile toamnei în colecția de Halloween de la Floria.ro
Buhuhu?! Anul acesta, Floria.ro demonstrează că sărbătorirea Halloween nu este doar despre zombie și fantome, ci și despre decorațiuni spectaculoase care pot înfrumuseța casa sau biroul. Astfel, aranjamentele florale în dovleci sculptați sunt vedeta acestei sărbători.

Halloweenul nu ar fi Halloween fără dovlecii sculptați.
Tocmai de aceea, acest simbol incontestabil al sărbătorii a fost reinterpretat într-o manieră inedită de designerii Floria.ro. Astfel, dovlecii sculptați, decorați cu flori pot deveni un element central al decorului anul acesta, de Halloween.

Designerii Floria.ro au ales, pe lângă simbolul cunoscutei sărbători, elemente specifice, dar și flori care să completeze atmosfera de Halloween: cale, craspedia, leucospermum, hypericum, eringium, ilex, protea sunt câteva dintre ele. Aranjamentele florale mizează pe forme spectaculoase, pe culori care sugerează mister, pasiune, care te provoacă. Astfel, din vocabularul cromatic propus de specialiști nu lipsesc negrul și portocaliul calelor sau al trandafirilor, asociate fără îndoială sărbătorii, dar nici violet, roșu, galben.
Dar aranjamentele florale din această colecție nu se rezumă la cele în dovleci. Un misterios buchet de 29 de cale negre sau un fantomatic aranjament din flori albe sunt idei la fel de surprinzătoare pentru Halloween și nu numai.

Culorile toamnei

Pentru că linia cromatică dominantă a acestei colecții este inspirată din schimbările naturii din această perioadă, aranjamentele sugerează, dincolo de orice, abundența incontestabilă a toamnei, așa că aranjamentele propuse pentru Halloween pot fi o surpriză minunată și pentru cei care nu sărbătoresc această zi.
Colecția este în ton cu toamna, dar și cu o sărbătoare care capătă tot mai multă popularitate. Prin aceste aranjamente florale, designerii Floria.ro arată că Halloweenul poate fi despre mister, sugerat subtil prin nuanțele de violet, poate fi despre fantome, prin accentele de alb, dar mai ales este despre bucuria de a avea un nou pretext pentru a fi alături de cei dragi. Au fost alese flori care rezistă mult timp, precum orhidee, trandafiri, dalii, crizanteme, garoafe, astfel încât aceste aranjamente spectaculoase să reziste mult timp.

La 8 ani de la lansare, Floria.ro a castigat de sase ori titlul “Floraria Anului” la Gala Premiilor eCommerce si din mai 2015 este Furnizorul Oficial al Casei Regale a Romaniei pentru buchete si aranjamente.
Reteaua de florarii Floria cuprinde 4 florarii in Bucuresti, in Piata Dorobanti, bd. Ion Campineanu, Afi Cotroceni si Baneasa Shopping City, precum si o florarie in Aeroportul Otopeni si una in Ploiesti.
Grupul Floria opereaza floraria online Floria.ro (Floria Network SRL), reteaua de florarii Floria (Flower’s Secret SRL), proiecte peisagistice si décor pentru evenimente (Floria Projects SRL), distributie de flori si plante catre retailul de tip IKA (Reteaua Floria SRL), precum si vanzari engros (Floria International Wholesale SRL).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *