Gallery

Hai sa descoperim Basarabia!

Oi fi călătorit eu mult prin lumea asta – și am de gând să o tot țin așa -, însă pe la vecinii și prietenii noștri nu am prea fost încă. Și chiar mi-am propus să îmi fac timp și pentru câteva tururi prin Bulgaria, Croația, Muntenegru, Bulgaria, Ucraina și Republica Moldova. Toate la o aruncătură de băț și toate așteptându-mă cu o mulțime de frumuseți pe care să le descopăr.

Pentru că toamna se numără… coșurile cu struguri și butoaiele cu vin, mi-a venit mie pe chelie să dau, toamna asta, un tur prin Chișinău și împrejurimi și târcoale pe la viile și cramele celebre din Basarabia (caci, nu știu dacă știai, dar Basarabia este una dintre țările cu cele mai bune vinuri din lume.)

Și am găsit un circuit cum nu se poate mai potrivit:
un city-break, chiar în octombrie, de doar trei zile, 21-22-23 octombrie, care nu necesită, deci, decât o zi de concediu (plus un weekend). Un tur bine gândit de echipa cea inimoasă și mândră de România de la Scorilo Turism.

Circuitul conține chiar obiectivele turistice pe care îmi doresc de ceva vreme să le văd din această țară rămasă parcă ruptă de timp.
Adică locuri încărcate de istorie, atât prin Moldova noastră, cât și prin Moldova de peste Prut, un tur plin de informații prin Chișinău, vizită la mănăstiri medievale, admirarea peisajelor superbe și pline de verde. Și, nu în ultimul rând, vizită la crama Mileștii Mici, cu degustare de vinuri.

Iată care este, mai în detaliu,
CIRCUITUL BASARABIA ISTORICĂ ORGANIZAT DE SCORILO TURISM
ZIUA I Bucuresti – Focsani – Barlad – Husi – Leuseni – Chisinau
Se vizitează inclusiv combinatul de vinuri și “regatul subteran” din cramele Milestii-Mici, care este inscris in Guiness Book. Neapărat trebuie făcută o pauză de degustare de vinuri si o gustare, căci nu degeaba și-a câștigat Moldova reputația de țara cu porțile deschise către Paradisul vinului!
Cabernet”, “Cahor”, “Muscat”, “Aligote” – în fiecare soi de vin se simte energia și inspirația creatorilor. Nu ai cum să înțelegi istoria și cultura basarabeană fără a înțelege că vinul și podgoriile au fost, de-a lungul timpului, o parte importantă a vieții oamenilor de aici.
Seara se face un tur al orasului Chisinău, pentru a admira obiective centrale.

ZIUA II Chisinau – Orhei – Soroca – Chisinau
O zi în care se viziteaza Manastirea Curchi (rectitorita de Regele Mihai).
Apoi Orhei (intemeiat de domnitorul Vasile Lupu), Manastirea rupestra Orheiul Vechi. Și ultima, dar nu cea din urmă, Cetatea medievala Soroca de la Nistru (ctitorită de Petru Rares), care are o istorie foarte interesantă.

ZIUA III Chisinau – Leuseni – Husu – Barlad – Focsani – Bucuresti
Câteva ore libere pentru vizitat Chișinăul și făcut shopping. Bomboanele Bucuria, icrele negre și vinurile bune nu pot lipsi de pe lista de cumpărături și suveniruri.
Tot astăzi se vizitează și Manastirea Capriana. întemeiată de Stefan cel Mare.

Circuitul costă doar 170 euro de persoană, incluzând transort cu autocar de 3 stele, cazare în două nopți la hotel de 3 stele, cu mic dejun. În plus, beneficiem și ghid calificat, atât pe drum, cât și în timpul vizitelor, ghid de la care vom afla toate informațiile interesante despre locurile și lucrurile văzute în cele 3 zile de poveste, pe tărâmuri basarabene de poveste

Și, pentru că eu niciodată nu plec nepregătită și nedocumentată la drum, m-am interesat și iată ce am aflat:
TOP 10 – CE TREBUIE NEAPĂRAT SĂ VEZI ȘI SĂ FACI ÎN CHIȘINĂU.
1. Muzeul National de Istorie a Moldovei

Chiar în centrul capitalei, în spatele clădirii Parlamentului. Una dintre principalele atracții este sabia lui Ștefan cel Mare și Sfânt, idolatrizat în Moldova cea de ambele maluri ale Prutului.

2. Catedrala Nașterii, albă, uriașă, cu interesanta și impunătoarea ei arhitectura ortodoxă neoclasică.

3. Arcul de Triumf, construit in 1841, pentru a celebra victoria Rusiei împotriva Imperiului Otoman.

4. Muzeul Național de Artă, pentru toți cei interesați să arunce o privire pătrunzătoare asupra operelor de artă basarabene.

5. O binemeritată pauză pe aleile verzi ale parcului central Ștefan cel Mare, unde încă te mai poți bucura de razele blânde ale soarelui de octombrie și de superbele de culorile toamnei. Este, de altfel, nu doar cel mai mare, ci și cel mai vechi parc al capitalei Moldovei.

6. Primăria Municipiului Chișinău, o clădire frumoasă, construită exact la începutul secolului XX. Practic, pe lângă funcția înaltă pe care o are, clădirea în sine este un monument istoric și de arhitectură, în stil gotic italian.

7. Biserica Sfânta Teodora de la Sihla.

8. Turnul de Apă, un monument arhitectural frumos și cu aer romantic, în ciuda faptului că, pe vremuri, avea o funcție importantă în sistemul de apă al Chișinăului.

9. Restaurantele, unde trebuie neapărat să te lașă răsfățat de delicioasele feluri de mâncare moldovenești.

10. Vinuri și crame: degustă vinurile din podgoriile basarabene celebre.

Ce îmi mai rămâne de spus? Ne vedem în Chișinău, pe 21-23 octombrie!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *