Gallery

Hai la film! Avem două filme cool în august

Hai la film!
Am văzut serile trecute, în avanpremieră la Grand Cinema & More – cinematograful din Băneasa Shopping City, două filme bune, tonice, perfecte pentru o vacanță cool.
Unul este o super comedie spumoasă, cu și despre mame… eroine prin simplul fapt că reușesc să facă față nebuniei dinfiecare zi. Celălalt – un film haios cu super anti-eroi, o gașcă de eroi de belea, la propriu si la figurat, după cum o să constați încă din start.
It feels soooo good to be bad! 😉 Bad moms, bad heroes…
Haide să vedem, mai exact, despre ce este vorba.

#MAME BUNE SI NEBUNE (Bad Moms)

Scenariştii filmului „Marea Mahmureală” au adus pe marile ecrane, luna aceasta, o nouă comedie nonconformistă. „Mame bune şi nebune”.

Subiectul, pe scurt:
Mie Mila Kunis (actrița principală) mi-a plăcut extrem de mult din clipa în care am descoperit-o, în rolul ei ingrat de frumoasa rea din Lebăda Neagră (Black Swan).
În Mame bune si nebune, Amy Mitchell, (Mila Kunis) are, aparent, o viața perfectă: o căsnicie minunată, copii deștepți, o casă superbă și o carieră în ascensiune. Cu toate acestea, se simte vlăguită, depășită de puzderia de îndatroriti, stresată, chiar exploatată. Înșelată de soț, este pe punctul de a ceda nervos.
Sătulă de toate regulile impuse de societate, Amy se dedide sa facă echipă cu noile sale prietene, alte două mame stresate, Kiki (Kristen Bell, din Regatul de gheaţă) și Carla (Kathryn Hahn, din Transparent).
Și încercă să se descotorosească de responsabilitățile convenționale – un fel de misiune sălbatică și deloc potrivită statutului lor de mame, totul în numele unei libertăți prea mult timp neglijate
Iar această revoltă le transformă în inamicele numărul 1 ale găștii de mame perfecte de la școală: Vicky (Annie Mumolo, Domnişoare de onoare), Stacy (Jada Pinkett Smith, Magic Mike XXL) și lidera asociației, super-mama Gwendolyn (Christina Applegate).

Acţiunile iresponsabile ale troului de mame (ne)bune, acțiuni totaaal nepotrivite pentru o mamă ca la carte, le aduc, deci, în conflict deschis cu grupul mamelor perfecte. Iar războiul strânit în suburbia luxoasă din Chicago, bătăliile și rezultatele stârnesc hohote de râs.

„Dacă citești scenariul, prima oară te gândești că a fost scris de o femeie, dar după ce discuți cu Jon și Scott, realizezi că de fapt, e un omagiu adus soțiilor,” a declarat actrița Mila Kunis, care în viața reală e și ea mamă. De fapt, toate cele 6 actrițe din rolurile principale sunt mame, la fel și producătoarea Suzanne Todd.

Cine mai face parte din distribuție?
Din distribuție mai fac parte și Jay Hernandez (Brigada sinucigaşilor) în rolul lui Jessie Harkness, tatăl singur și sexy.
Clark Duke în rolul șefului hipster al lui Amy.
Emjay Anthony (Cartea junglei) în rolul lui Dylan, băiatul lui Amy.
Oona Laurence (Pete şi dragonul), câștigătoare a premiului Tony, care în film îi dă viață fiicei lui Amy, Jane, și David Walton (Totul despre băieţi), în rolul soțului, Mike.
Wendell Pierce (Cartelul crimelor) joacă rolul directorului școlii, iar JJ Watt, cunoscutul fundaș al echipei de fotbal american Houston Texans, pe cel al antrenorului de fotbal.
Un film distribuit de Freeman Entertainment, de văzut neapărat cu zâmbetul pe față!

#BRIGADA SINUCIGASILOR (Suicide Squad)
Filme cu super eroi am mai tot văzut noi. Dar cu așa anti-eroi… mai rar!

Nu aș fi crezut pentru nimic în lume că voi râde cu gura până la urechi la atât de multe faze dintr-un film cu super-eroi. Pe bune!
Pe Will Smith si Jared Leto îi știu din atât de multe roluri și filme bune, încât nici nu îmi puneam problema că nu vor juca personaje absolut delicioase si in Suicide Squad.
Dar cea mai mare surpriză a venit din partea unei nebune frumoase, Margot Robbie, care face un rol excelent în pielea unei mari criminale și bătăușe, cu codițe blonde și bâtă în dotare.

Despre ce este vorba, pe scurt?
O agenție guvernamentală secretă recruteaza un adevărat circ de ciudați, o trupă de meta-oameni, cu puteri supra-umane, însă infractori, răi și de nestăpânit, pentru a apăra lumea de atacuri teroriste extreme.
Așa că iată-i adunați împreună și înarmați să lupte împotriva unui vrăjitor distrugător si a surorii sale, vrajitoarea interpretata de Cara Delevingne.
Deadshot (Will Smith), Harley Quinn (Margot Robbie), Captain Boomerang (Jai Courtney) si alți ciudați, printre care un aruncător de flăcări care se încinge ușor si un om-reptilă nu prea vorbăreț. Din umbră uneltește și apare și diabolicul Joker (Jared Leto), ca să își salveze iubita, pe nebuna sexy Harley Quinn.

Cu scene hilare alternate cu scene tensionate, cu lupte epopeice, violeță, umor, super-schimburi de focuri de armă, machiaje ca la carte și o distribuție de excepție, Suicide Squad nu are cum să nu devină plăcerea noastră vinovată de luna aceasta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *