Gallery

Flori, culori, funde – pe scurt, pantofii hand made Diane Marie

Încă o colecţie COOLorată şi pentru primăvara aceasta, aşa cum Diane Marie Studio ne-a obişnuit deja!

FLORI, CULORI, FUNDE.
O colecție de primăvară, descoperită într-o atmosferă relaxată și prietenoasă, într-un decor de poveste, cu multe flori în vitrine sau, la comandă, pictate manual pe pantofii tăi preferaţi.
Plus o invazie de fundiţe pe rafturi – fie ele pe vârful pantofului, poziţionate lateral, spre gleznă sau la călcâi, chiar deasupra tocului înalt, dar extrem de comod.
Căci personajele principalele din acest sezon sunt culorile vii, primăvăratice şi fundele supradimensionate, de care m-am îndrăgostit la pantofii irezistibili Diane Marie, creați de Diana Nedea, cea care a creat, de altfel, şi brandul.

Alegerile mele:

Diane Marie colectie pantofi hand-made 2016

Diane Marie colectie pantofi hand-made 2016

Şi, dacă tot am spus “flori”, e momentul să recunosc ca au mai fost două mici vedete la eveniment: pantoful decorat cu flori de primăvară, realizat de specialiștii în arta aranjamentelor florale Imperioso, ca și pantoful de ciocolată și praf de stele de la My Sweet Boutique.

UN BRAND ROMÂNESC COOLorat!
Am redescoperit lumea COOLorată şi specială a pantofilor hand-made Diane Marie într-o seară de februarie, în magazinul din Centrul Vechi (în pasaj, vis-a-vis de “Drunken Lords”).
Şi am fost acoolo muuulte iubitoare de pantofi de poveste: bloggeriţe de fashion, fostele colege din presa glossy şi de vedete precum Diana Dumitrescu (actriță), Cristina Cioran (actriță), Iuliana Luciu (Antena 1), Doinița Oancea (actriță), Ioana Maria Moldovan (Prima TV), Eli Roman (Realitatea TV), Cristina Herea (România TV), Alexia Talavutis (cântăreață și actriță), Marina Neagu (Vibe FM), Simona Taranu (Digi 24), Camelia Băltoi (Digi 24), Mihaela Cozmolici (UTV), Bianca Dragomir (cântăreață și actriță).

O primăvară COOLorată să avem, draga mea!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *