Quote

Fall for Sense…

Toamna este aici si este pregatita sa ni se dezvaluie in toata splendoarea sa. Colectia SENSE FALL 2020 alatura versatilitatea, confortul si latura practica a pieselor vestimentare, rafinamentului si elegantei emanate de tesaturile de cea mai buna calitate si de culorile bogate care redau perfect atmosfera unei gradini autumnale, de la nuantele brun-ruginii ale crizantemelor, albul transformat in ivoire sau in ocru si pana la splendidele declinari de verde si albastru.

RECOMANDĂRILE SENSE FALL 2020:
• Lungimi preponderent midi.
• Piese-cheie: salopete, fuste plisate, pantaloni culottes, rochii din voal imprimat.
• Imprimeuri: animal print, polka dots, motive florale stilizate.
• Cromatica: verde, albastru, ecru, visiniu, beige-brun, gri, negru.
• Materiale: matase naturala, crep, jersey, vascoza premium, voal, bumbac organic.

Toamna aceasta este un sezon dominat de piese in registrul clasic, care pot fi usor de purtat si usor de asortat si care in simplitatea lor aparenta contureaza un look feminin puternic, sofisticat si extrem de convingator. Andreea Tincu, designerul Sense, sugereaza prin liniile perfect trasate ale croielilor si prin detaliile de finete ale fiecarei piese vestimentare, un lux deosebit, stapanit cu maiestrie si declinat intr-o multitudine de optiuni fashion accesibile, menite a transmite un soi de lejeritate si de relaxare unei toamne deschisa tuturor posibilitatilor.

O toamna in care diminetile cetoase pot fi lesne imblanzite de imprimeurile florale delicate printre care stralucesc firele de lurex aurii, in care nu trebuie sa renunti la nimic din ceea ce iti place, cateva bestseller-uri continuand sa isi faca simtita prezinta in noi versiuni updatate si incredibil de tentante – fustele plisate, salopetele, imprimeurile polka dots si animal print, in care iti vei dori sa porti mai multa matase naturala si tricotaje moi si fine peste rochii din voal imprimat, si in care te vei lasa cucerita de sofisticarea si de versatilitatea pantalonilor culottes care au parte de o revenire in forta.

Inspirata de nevoia de firesc, de serenitate, dar si de diversificare si de nou, noua colectie Sense FALL 2020, aduce in prim-plan o serie de tendinte purtabile, ale caror elemente-cheie pot ramane mult timp in garderoba feminina. De la croiuri care avantajeaza absolut toate tipurile de silueta, realizate intr-o gama ampla de marimi, pana la piese gandite pentru a completa in mod armonios garderoba si pentru a facilita cat mai multe asocieri vestimentare, repertoriul stilistic Sense este prin excelenta echilibrat, ofertant si dezirabil la toate capitolele.

Rochiile acestei toamne mizeaza pe un stil curat, onest si de impact, atragand atentia prin detaliile fine – repere din voal integrate in design, nasturi bijuterie, broderii delicate, materialele usor adaptabile capriciilor de sezon – de la voaluri imprimate si pana la crep, si paleta cromatica care alatura tonurilor neutre, accente revigorante de rosu, verde turquoise, albastru Klein sau visiniu.

Fustele se inscriu intr-un registru clasic revizuit si actualizat, in colectia Sense FALL 2020 fiind incluse atat modele pencil, cat si croieli cu volume ample si pliseuri, atat in varianta cu centura lata, cat si in cea simpla, potrivita atat pentru bluze si camasi, cat si pentru pulovere lejere purtate pe deasupra. De asemenea, pantalonii sunt prezentati intr-o varietate de stiluri, de la cei conici din bumbac, pana la simpaticii culottes care confera look-ului un aer chic parizian atunci cand sunt purtati cu flats sau ultra-classy si stylish cand sunt asortati unei perechi colorate de escarpeni.

La fel de bine insa le poti schimba complet alura, alegand sa ii porti cu tricotaje lejere, cardigane sau piese suprapuse. Iar daca pana acum ai evitat salopetele, indrazneste sa probezi unul dintre modelele colectiei de toamna Sense.

Croiul este unul pur si simplu perfect si a fost indelung studiat pentru a-ti pune in valoare silueta si pentru a te convinge ca merita intotdeauna sa iti doresti mai mult.

Sub raport cromatic, propunerile Sense sunt concentrate in patru grupe principale: albastru/verde – de la nuantele temperate si profunde, pana la cele “electrice” si intens pigmentate, rosu – declinat in visiniu, burgund, imperial, rubin, merlot sau mahon, maro si bej – tonuri rafinate de scortisoara, cappucinno, beige rose, cafe au lait etc, si culorile neutre in varianta tomnatica, acest lucru insemnand inlocuirea albului stralucitor al verii cu ivoire, ecru si off-white, si includerea in ecuatie a mai multor variante de gri, grej etc.

Colectia Sense FALL 2020 este disponibila atat in magazinele fizice din reteaua nationala, cat si online pe www.fashionsense.ro, in fiecare saptamana fiind completata cu modele noi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *