Gallery

De vorbă cu Moș Niculae, la un ceai

It's Twinings beaTEA time!

It’s Twinings beaTEA time!

Nu ţi se pare și ție un paradox că, din momentul astronomic în care ziua devine egală cu noaptea (numit așa, generic și pe neînțelesul tuturor, echinocţiul de toamnă, sic!), de fapt vine și se instalează, pe şest, iarna? Şi zilele încep să devină cu rapiditate din ce în ce mai scurte şi mai năzuroase. Sincer, acum, cine nu ar fi trist şi mohorât când se scurtează aşa, pe nepuse masă?

Păi cum să ne înveselim noi zilele noastre cele de toate zilele?

Să încercăm cu o prăjitură cu muuuultă ciocolată – elixirul universal al fericirii? Sau cu un vin bun – elixirul “şi mai” universal al fericirii? Sau cu o brânză buna cu nuci și struguri? Ori, poate, o tură serioasă de shopping în mall, echipate cu nişte noi piese vestimentare călduroase şi absolut su-per-be!

Uitându-mă de-a dreptul exasperată pe fereastă, la vremea infernală de noiembrie, încerc să urmez sfaturile unora mai optimiști decât mine și să transform momentul bacovian într-unul pozitiv.
Da, se apropie iarna, vin Sărbătorile, Moș Niculae e pe drum, Moș Crăciun își downloadează deja cele câteva Terra de doleanțe ale tuturor… Așa că ia uite-te cum mă apuc eu să îi scriu Moșului, cu paragrafe foooarte ordonate, ca să citească mai ușor lista. Sorb din ceașca mea cu ceai verde cald, îndulcit cu miere de salcâm și cu multă lămâie și deja mă simt mult mai fericită și de-a dreptul emoționată. Rețeta asta a gândirii pozitive, la o ceașcă cu ceaiul preferat, chiar funcționează!


În căutarea ceaiului perfect

Twinings, ceaiul pe care l-am descoperit acum câtiva ani, tot într-o toamnă, în timpul vacanței mele în Londra, nu face doar cel mai aromat, revigorant si uimitor ceai verde din lume, dar si-a lasat creativitatea sa obtina și cele mai sofisticate amestecuri! Iar eu, o adevărată gourmet, iubesc pur și simplu gusturile și aromele speciale. E suficient să arunci o privire prin gama de ceaiuri englezești Green Tea Twinings si să înțelegi ce spun!
Pure Green Tea. Green Tea & Lemon. Green Tea Lemon & Honey.
GreenTea & Mint. Green Tea & Forest Fruits.
Sau exoticele Green Tea & Jasmine și Green Tea & Pineapple and Grapefrut
. Mmm, beție de arome!
Energizant, natural, plin de savoare, cu un gust delicat şi o culoare subtilă, ceaiul ăsta pur și simplu te poate surprinde în fiecare zi cu un alt mix.

Moșule, ce tânăr ești. De la antioxidanți să fie?
Moș Niculae este, conform tradiției, verde – la propriu, după haine, și la figurat, după cât de bâțos se ține, an de an :). Păi dcă nici el nu se va lăsa impresionat și sedus de o turtă dulce și de aromele unui ceai verde plin de beneficii detoxifiante și de antioxidanţi – un adevărat elixir al tinereții – atunci ce altceva ar putea să îl cucerească?! Doar i-a curerit ceaiul ăsta verde până și pe anticii japonezi și chinezi, de a devenit băutura lor tradițională! Ba i-a sedus chiar și pe monahii Marii Britanii, din moment ce Twinings este, deja de 170 de ani, furnizorul oficial al Casei Regale Engleze.

În jurul lumii în 300 de ani de existență, exact ca tine, Moșule!
R.Twinings & Co este deja marcă reprezentativă și istorică pentru Anglia, căci ea a introdus şi popularizat ceaiul în piaţa din Anglia, pe la 1706. Apoi l-a exportat, pentru prima dată, ceai către Europa şi America, fiind astăzi prezentă în 115 ţări și delectându-ne cu aproape 200 de variante de ceai negru, ceai verde, ceai alb, ceaiuri aromatizate şi infuzii.
Moșule, indiferent unde ai merge în lumea asta, sigur vei fi ademenit de o ceașcă de ceai bun și sănătos! Eu aștept cadouri multe, căci, recunosc, lista mea de dorințe s-a întins deja pe 2 pagini din agenda 😉 Și de abia am început-o. Ne vedem, deci, la un ceai, da? Mai ales că pe 6 decembrie voi fi în Mexic, unde te aștept la soare și căldură și ne putem bea ceaiul cu gheață, cu un platou de fructe proaspete alături.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *