Gallery

De Straja prin munţii patriei

– Gata, s-a votat! Toamna asta nu mai mergem în team building la munte!
ne anunţă, sec, Dan, după mult-aşteptata şedinţă de luni dimineaţă.
– Nuuuu???!!!
– Nu!
– Păi şi… unde mergem?
întrebă Ioana, cu ochii săi blânzi chiar şi mai mari şi mai miraţi decât de obicei.
– Mergem în cantonament!
Vestea căzu peste noi ca un electro-şoc.
– POFTIIIIIM?
– Oh, my God!
– Dezastru!
– Şi… unde s-a dat ordin de la căpitănie să mergem să ne rupem gâturile?
– În cantonament de straja!
– Să facem de strajă? Tu faci mişto de noi?!

Cantonament şi strajă?!
Şoc şi groază!

O şi vedeam pe Ioana, cu tot cu fobia ei de înalţime, căţărată pe frânghii, mai ceva decât la instrucţiile de cazarmă.

Şi pe Dan – acest Richard Gere din “Ofiţer şi Gentleman”. Murdar tot de nămol. Şi obligat să facă flotări într-o singură mână (între noi fie vorba, o mână deloc, dar deloc musculoasă!).

Iar pe Mihai, fără barbă, că aşa îl vrea ţara: ras, tuns şi frezat!

Cât despre Georgette, nici nu vreau să mă gândesc: “puţin” gravidă-n luna a 6-a, târâş pe coate şi pe brânci.

– Tulai, Doamne! Da’ “capitania” noastră a luat-o razna rău de tot!
Până şi Mihai, ardeleanul mereu calm, intrase în panică.
– E clar, ce v-am spus eu?! Vor să scoată untul din Departamentul de Vânzări!
– Untul? Cashul, de-a dreptul! Vor să ne extermine în masă!
– Aşa se pare,
răspunse Ioana, după ce se (re)culese din spatele biroului şi din şocul veştii.

… Şi neliniştea şi tăcerea prevestitoare de furtună
se aşternură peste biroul nostru,
întreaga săptămână…
Dar, deh, dacă e ordin cu plăcere, ştiţi şi voi cum stă treaba. Zis şi făcut. Eram mâncaţi, ce să mai!

Cu o noapte înainte să plecăm, somnul nu se lipi nici cu superglue, de niciunul dintre noi.
Corina, în mare dilemă, pendulă întreaga noapte, nehotarată, între bocancii cu toc şi tenişii cu platformă, roz cu picăţele. Care ar fi cei mai potriviti să şi-i pună într-un bagaj pentru (auzi tu!) CAN-TO-NA-MENT?

Dan îşi împachetă stocul de biscuiţi, banane şi ciocolăţele dătătoare de energie. Perfect conştient că nu îşi poate permite să piardă niciunul din cele 50 de kg cu tot cu raniţa în spate. Că, deh, cine ştie ce ciudăţenii necomestibile (de-post sau de-loc) va primi pe acolo, în loc de masă!

Mihai îşi lustrui bocancii o jumătate de noapte.
Marcat încă de groaza nostalgică a celor 18 luni de armată la marină, bătute pe muchie. Si făcute inutil şi la cerere, în tinereţile lui, pe când încă se mai căuta pe sine si se visa marina vesel pe catarg.
După care, jumătatea încă rămasă din noapte, stătu în faţa oglinzii, admirându-şi cu regret pletele şi barba boeme. Pe care, probabil, a doua zi va fi nevoit să şi le taie, la insistenţele vreunui general draconic.

Georgette îţi făcu într-o mare conştiinciozitate exerciţiile de Lamaze. Şi le repetă de vreo 10 ori, respirând adânc pe nas. Ca să se calmeze. Şi să fie sigură că nu va intra în panică prin pustietăţi.

Ioana îţi umplu toate buzunarele cu calmante şi benzi elastice pentru încheieturi (Ooofff, ar fi fost bune şi nişte benzi pentru ochi. Măcar să nu vadă prăpădul de hăuri, coclauri şi viroage care îi aşteaptă!).

Doar eu, temerara grupului, am adormit spre dimineaţă şi am visat cazarme, generali şi uniforme SS.

Şi iată că, mai fără voie bună, mai de nevoie, am ajuns şi la locul faptei.
Pe Valea Jiului, lângă Lupeni, în Straja.
Parcă deja toate inimile începuseră să ne bată mai normal:
Aha, deci asta era straja!
Aşa parca mai veneai de-acasa!
Deci, până la urmă, e vorba de Straja – despre o staţiune (şi încă una frumoasă, de munte). Şi nu despre straja-n câmpul de secară, cum ne imaginaserăm noi iniţial…

Ne-a mai venit la loc sufletul nostru de orăşeni corporatişti şi când am văzut că presupusa cazarmă este o vilă de 3*** stele, elegantă şi primitoare:
Vila Alpin.

Iar toţi (mai ales firavul şi veşnic înfometatul Dan) ne-am liniştit, complet si ireversibil, după primirea călduroasă pe care ne-au făcut-o gazdele. Şi după masa de prânz, extrem de îmbietoare şi de gustoasă.

Ce te faci, însă, cu cantonamentul şi instrucţia ce aveau să vină după-amiază?
– Asta e, am zis. Şi am înghiţit în sec. Dar ne-am lămurit cât ai zice “distracţie”:
Un team building la Straja, la Vila Alpin, înseamnă exact ce ne doream, dar nu mai speram să întâlnim, atunci când auziserăm de “cantonament” (cuvântul ăsta terifiant şi iniţial dătător de coşmaruri).

Căci a fost un team building “de strajă şi de pomină”, cum o să-l numim de acum înainte. Cu:
Spirit de competiţie, în activităţile sportive de la faţa locului. Amuzament cât cuprinde.
Şi aventură, în parcul de lângă Vila Alpin, unde ne-am bucurat în echipă de rafting, tiroliana, escalada, paint ball!

Bilanţul cantonamentului:
Echipa “Roz-cu-Picăţele” (formată din Corina si Dan)
şi echipa Mihai-Ioana, AKA “Echipa-pe-Barba-Mea”
au dăruit toate punctele lor, câştigate cu preţul fair-play-ului şi al unor ore plăcute de sport şi amuzament,
echipei Super Blog 2014.
Cei pentru care eu, copywriter-ul si povestitorul grupului, am scris cu drag acest articol.
Evident, Georgette (împreună cu burtica ei impunătoarea) a stat pe tuşă, a contorizat punctele şi a fost un arbitru nemilos. Pentru ca niciun fault sau comportament lipsit de maniere şi de voie-bună să nu se strecoare în weekend-ul nostru de cantonament de la Straja!


Atenţie!
Nu încercaţi singuri acasă! Ci numai la Staja: acolo este muuuult mai mult fun!

A se lăsa la îndemâna copiilor: o tabără la Staja va fi memorabilă şi extrem de utilă, pentru a le dezvolta celor mici spiritul de aventură. Fie că este vorba despre o tabără de schi, de pictură, de sculptură sau pur şi simplu de hionărit şi joacă pe tiroliană.

Niciun corporatist nu a fost rănit în timpul poveştii noastre. Ba, din contră, am avut toţi de câştigat: distracţie, spirit de echipă, peisaje senzaţionale şi ospitalitate cât cuprinde, la Vila Alpin!
Ceea ce îţi doresc şi ţie, din plin!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *