Gallery

Cuba Libre: VI – Camaguey

Nu aş fi crezut nici în ruptul capului că, pe cât înaintam spre estul Cubei, pe atât oraşele vor fi din ce în ce mai diferite – între ele şi faţă de Havana. Cu clădiri mai moderne, cu oameni mai moderni, mai aprovizionate cu de toate.

În Havana, de exemplu, mă aşteptam să apară Marilyn Monroe la braţul lui Che Guevara. Şi nu pentru că aş fi băut prea multe cocktailuri, ci pentru că vpur şi simplu atât de puternic emblematic pentru anii 50-60 e aerul oraşului.
Însă, cu fiecare sută de km parcursă spre est pe drumurile cubaneze, aerul vintage şi nostalgic al capitalei s-a spulberat, uşor, uşor.
Casas particulares (casele oamenilor la care am poposit seară de seară în Cuba, cu excepţia insulei Cayo Coco) au devenit din ce în ce mai noi şi mai moderne, mai… aerisite, mai modern utilate. Mai altfel decât îmi spuneau clişeele despre Cuba.

CAMAGUEY
În Camaguey am ajuns, uimitor de repede din Trinidad cu autobuzul Viazul. Plecarea la ora 10, 16 CUC biletul pentru noi, plus 1 CUC biletul pentru bagajul nostru.

Ne-a întâmpinat un oraş cosmopolit, cu faţade şi coloane înalte şi multicolore, cu străzi pietonale modernizate, cu alimentarele comuniste tot goale, cum le ştiam, dar cu supermarketuri pentru turişti pline, magazine de electrocasnice aprovizionate şi chiar şi cu un mic mall cu ţoale destul de acătării.

Nu ne-am dat seama din ce motiv este atât de prosper oraşul ăsta. Singura activitate pe care am observat-o drept extrem de intensă este plimbatul pe stradă. Şi, pe alocuri, plimbatul pe stradă al localnicelor de toate culorile, mână în mână cu turişti seniori îndrugători de maxim cinci cuvinte în spaniolă.
Dacă stăm să ne gândim că o învăţătoare câştigă în Cuba 18EURO (da, 18!!!) pe lună, nici nu e de mirare de unde până unde aceste combinări triste…

În fine, poze exact cât să îţi faci o idee găseşti aici

CE SĂ VEZI ÎN CAMAGUEY:
Fondat în 1514 (pe 2 febr, după cum mă anunţă afişul din catedrală), Camaguey este o bijuterie colonială şi o perlă pentru istoria Cubei, ceea ce i-a asigurat, din 2008, un loc pe lista UNESCO.

Un centru istoric mare, aerisit şi renovat, mai mare dragul să îţi laşi paşii să se piardă pe străduţele şi aleile sale, prin piaţetele sale (Plaza San Juan de Dios sau Plaza del Padre Olallo).
Şi printre clădirile impresionante, cu paţio răcoroase, aşa cum sunt casa natală a lui Ignacio Agramonte, erou cubanez şi cea lui Nicolas Guillen, poet.
Biserici vechi superbe te întâmpină, pe fiecare stradă, să le treci pragul:
Catedral de Nuestra Senora de la Candelaria, din sec XVIII. Iglesia de Nuestra Senora de la Merced, care adăposteşte catacombe în subsol. Biserica barocă Iglesia de Nuestra Senora de la Soledad, San Juan de Dios şi Sagrado Corazon de Jesus.

Specifice oraşului?
Sunt vasele uriaşe din lut, tinajones, în care se strângeau pe vremuri, în timpul ploilor, rezervele de apă.
Dar şi fundăturile – străzile pe unde, în vechime, se atrăgea în cursă şi se jefuia. Se pare că şi acum e cam la fel în zona aia, deci mare grijă la buzunare! Şi pe mâine!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *