Gallery

Cuba libre IV: Cum mi-am petrecut potopul in Trinidad

Tare mi-am dorit să ajung în Trinidad. Nu, nu Trinidad Tobago, ci in La Sentisima Trinidad de Cuba, celebrul orăşel cubanez din provincia Sancti Spiritus.

Ghidurile turistice – până şi “biblia” Lonely Planet – spun despre Trinidad că este un oraş-muzeu.
Centrul său vechi, cu străduţele abrupte, pavate cu dale rotunjite de piatră, cu bisericile şi turnurile sale, renovate sau în ruină, cu căsuţele multicolore, cu piaţetele romantice, e într-adevăr rupt direct din trecutul său colonial, de secol XVI şi teleportat în anul de graţie 2015.

Poze grăitoare cât cuprinde găseşti aici.

###
CUM MI-AM PETRECUT POTOPUL
Ne-am rezervat pentru Trinidad 3 zile şi 3 nopţi, exact ca în poveşti.
Povestea se curmă, însă, brusc, de cum ajungem. Gazda, care ne confirmase rezervarea şi pe internet, şi telefonic, ne spune că are un turist care şi-a prelungit şederea şi nu mai are camere disponibile. Dar, ce să vezi, a rezolvat-o şi ne va caza la sora lui, la trei străduţe mai la vale. La un preţ ceva mai bun, e adevărat (25 CUC / noapte / cameră dublă).

#Notă ulterioară: Cam toate gazdele ne vor tot face aşa, cât vom sta în Cuba. Însă toată lumea a fost veselă şi mulţumită şi nimeni nu ne-a lăsat baltă sau fără cazare decentă la unchi, fraţi ori mame închipuite.

Povestea noastră continuă să se destrame şi mai abitir şi să o ia la vale, spre ocean, pe caldarâmul străduţelor abrupte, împreună cu potopul care se pogoară peste noi, în aceeaşi după-amiază.
Cerurile s-au rupt. Norii au năpădit de prin munţii din jur. Până şi localnicii dau îngrijoraţi din cap (sau, în fine, dau un pahar peste cap), măturând apa de prin pravalii.
Mâine o să fie soare?
Poate… ne spune un frumos cubanez cu piele albă şi păr de abanos şi briantină, privind melancolic din pragul bodegii. Însă, sincer, habar nu are, ne mărturiseşte el, nu a mai văzut aşa rupere de nori în sezonul uscat.

Debusolate, ne petrecem potopul din bodegă în bodegă, înecându-ne amarul într-un pahar de Canchánchara.
Cocktailul cubanez canchánchara, născut în Trinidad din rom, miere, lichior, lime şi apă minerală,
este urmat de o bere Bucanero (neagră si apriga precum celebrul pirat). Si de o porţie de fructe de mare şi chipsuri din platanos.

Planuri pentru mâine?
Fetele vor la plajă, la Ancon. Ca să îşi scoată, la propriu, pârleala după ziua pierdută printre picăturile de ploaie. Există autobuz până la plajă, cu 2 CUC biletul. Sau poţi împărţi un taxi: 8 CUC.
Iar poimâine?
Ele vor cu catamaranul pe Cayo Blanco sau pe Isla de las Iguanas (50 CUC, incluse mâncare, băuturi şi priveliste cu iguane uriaşe). La plajă pe nisipul alb, la relaxare pe punte şi la baie în apele turcoaz.

Eu (speriată ca de bombe de zăcutul la soare) aleg să îmi scot pârleala doar la figurat după ziua asta ploiasă.
Aşa că plec o zi pe la umbra deasă a junglei şi prin răcoarea binecuvântată a cascadelor, în Topes de Collantes.
Şi încă o zi în descoperirea Trinidadului, umblând o zi pe la umbra zidurilor vechi şi multicolore ale oraşului.
Da, se pare că şi 4-5 zile dacă stai aici şi tot ai ce să faci în Trinidad şi în împrejurimi!

CE SĂ FACI ÎN ÎMPREJURIMILE TRINIDAD?
Natura sălbatică şi spectaculoasă aşteaptă să fie descoperită la doar 3 pasi de oras, pe câmpii verzi sau în muntii Escambray.
Suna ca o reclama de agentie de turism? Pai chiar ar putea fi! Haide sa vedem oferta agenţiei:

VALLE DE LOS INGENIOS – VALEA CU MORI DE ZAHAR
Un tur prin Valle de los Ingenios – mai exact un platou frumos, verde cât vezi cu ochii, cu câmpuri de trestie de zahăr, principala avuţie a Cubei. Actualmente sit UNESCO, in sec XIX era o scena activa in transformarea trestiei in zahar rafinat. Si, cine stie, probabil chiar si in romul din paharul de Cuba Libre pe care îl savurez, citind oferta de preţ.

TOPES DE COLLANTES, JUNGLA FERMECATA SI CASCADELE (IN)CANTATOARE
Stiind deja exact ce vreau de la ziua de azi, cumpăr un tur dificil de trekking în Topes de Collantes (fie 30, fie 50 CUC, în funcţie de dificultatea traseului ales, cu tot cu transport, ghid şi masa de prânz în paradisul cel verde).

Se lasă cu întâlnirea în zori de zi la camionul cu prelata, identic cu cele cu care se mergea şi la noi, la “practică”, adică la cules de orice, pe vremea lui Ceausescu. Măicuţa Rusia a avut ea grija şi de fratiorii cubanezi comunisti!
Un grup eterogen, de 10 turisti de prin toate colturile si religiile lumii, echipati, prietenosi si veseli.
Urcam in forţă până pe munţii pe care îi admirasem din oraş. Şiruri de valuri verzi mi se aştern sub picioare, cât văd cu ochii. Sunt crestele împădurite şi rotunde ale munţilor, urmate de o bandă de câmpuri verzi, terminată brusc la ţărmul mării cu valuri albastre.

Prima debarcare din camion se produce la un ceas solar care îmi aminteşte de cel din Sarmisegetuza.
Urmează o vizită la o plantaţie de cafea cu tradiţie, cu fel şi fel de arbuşti de cafea, unii etalându-şi florile albe, alţii – boabele verzi sau roşii.

Apoi ne avântăm pe cărarea Caburni.
Şi jungla se închide în urma noastră, înghiţindu-ne, sălbatică, năduşită.
Umbră deasă, zăduf, cald de îţi vine să plângi cu vorbe, căci lacrimi nu mai ai, după ce apele ţi-au tâşnit din piele mai ceva decât izvoarele termale din Călimăneşti – Căciulata.

Eee, dar nu mă face ea, jungla, pe mine!
Sunt deja rodată din cele două zile de trekking intens prin jungla din Corcovado, Costa Rica, de fix acum un an.

Aşa că savurez peisajul care se schimbă la fiecare pas.
E ireal: aici un desiş de liane, acolo o stâncă acoperită cu muşchi, aici nişte ferigi uriaşe.
Un pâlc de palmieri regali înalţi, cu trunchiul lor înalt, alb şi bombat la mijloc – un simbol al Cubei, căci doar aici cresc.
Se succed apoi cu repeziciune pâlcuri de bananieri cu ciorchini de banane verzi, un perete stâncos ciudat, care îţi încreţeşte straturile de roci peste capetele trecătorilor, asemenea unui val de tzunami pietrificat.
Din nou liane. Doi cai într-un luminiş pieptiş, frunze uriaşe şi necunoscute, copaci bătrâni şi interminabili.

Urcare zdravănă, cale de 3 km jumătate.
Aaaaapă!!! Mor de sete! Nici bine nu zic apă, că în faţa ochilor îmi apare o ditamai căderea de apă. Un fel de mega-tobogan, cu cotituri meşteşugite printre stânci înalte şi abrupte. O încântare pentru ochi, suflet şi tălpile eliberate din ghete.

PE DRUMURI DE MUNTE, PRIMINDU-MI LECŢIA DE VIAŢĂ ŞI VOINŢĂ.
Pauză de nişte poze, de o Eugenia şi de o portocală.
Şi înapoi, târâş, grăpiş, prin nămolul roşu, lipicios şi alunecos de pe potecă.

Urmează porţiunea cea mai dificilă, o bucată mare de drum cu trepte alunecoase create din pietre umede şi rădăcini uzate de atâţia paşi de turişti.

Noi urcăm – el coboară.
Tânăr, înalt, frumos, blondin, filiform. E clar că e într-o formă fizică de excepţie, probă fiind muşchii nervoşi ai gambelor, echipamentul adecvat, cu ghete şi chiar un băţ special pentru drumeţii
… Mă uit mai bine. Practic, mă holbez deja. Şi rămân mască. Băţul este, de fapt, baston special pentru nevăzători. Băiatul priveşte fix în faţa lui, în timp ce tatonează cu atenţie, cu hotărâre, piatră cu piatră, cărarea dificilă şi abruptă de munte.
Oh, my God! E… orb! Şi e neînsoţit de nimeni. Pe bune?!? Visez?

Se face o linişte totală lângă mine. Cred că toţi îl urmăm din priviri, cu cele mai bune gânduri. Şi ne plecăm capetele în faţa unei asemenea voinţe, unei asemenea puteri de autodepăşire.
Respect!
Câţi dintre noi ar fi capabili să treacă peste căinarea de sine, peste piedici, peste limitele pe care, iată, se pare că doar noi înşine ni le punem?…

Cele mai puternice lecţii de viaţă vin unde te aştepţi cel mai puţin şi fix atunci când nu le ceri cu tot dinadinsul. Mulţumesc, frumos şi necunoscut călător, pentru optimismul şi lecţia minunată pe care mi le-ai dăruit în mijloc de junglă deasă, pe cărările abrupte ale Cubei.

Simt că plutesc.
Ajungem la piscina naturală formată între stâncile de pe înălţimile cărora se prăvăleşte, alburie, zgomotoasă, o altă cădere de apă, mai scurtă decât cea de mai devreme.
Apa este reeeece.
Însă, sincer, ar fi ultimul moment din viaţă în care aş putea avea nesimţirea să mă vait sau să fac nazuri de ceva.
Mă las învăluită de apa verde-smarald, clocotitoare la întâlnirea cu cascada masivă. Mă las învăluită de frumuseţea imensă din jur, de starea de graţie şi linişte din mine.

Gracias!

Ne revedem mâine, în Trinidad, cu noi lecţii de viaţă administrate ad-hoc, ca nişte binecuvântate palme peste ochii larg închişi!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *