Quote

Ce flori parfumate se poartă, primăvara aceasta – partea I

Ce flori parfumate pentru noi, toate doamnele și domnișoare speciale se poartă, primăvara aceasta? M-am interesat, m-am plimbat printre rafturile parfumeriilor, am testat noutățile și edițiile limitate, m-am încântat și încărcat cu energia din florării și mi-am selectat preferatele:

FLORI PARFUMATE DE CIREȘ ȘI DE IASOMIE – DE LA FERRAGAMO

Pentru toate femeile speciale, Salvatore Ferragamo lansează cadoul său cu aromă de primăvară: Signorina in fiore. Noul parfum al Casei.
Signorina in fiore celebrează tinerele femei, pline de bucurie şi romantism. Orice Signorina sărbătoreşte primăvară, sezonul florilor, dezvăluindu-şi partea romantică precum o floare care îşi deschide petalele la primele raze de soare. Orice femeie îndrăgostită înfloreşte .
#Parfumul
Călătoria noului parfum Signorina in fiore, creat de Émilie Coppermann (Symrise), începe cu note vibrante şi intense de rodie şi sorbet de Pere Nashi. Inima parfumului dezvăluie un buchet încântător de Flori fermecate de Cireş şi Petale de Iasomie ce îmbrăţişează simţurile într-o lumina profundă de Mosc Alb şi Lemn de Santal cremos. Familia Olfactivă din care face parte este fructat floral.
#Flaconul
Inspirat de petalele colorate ale unei flori, noul parfum Signorina in fiore aduce un omagiu feminităţii tinerelor femei. Sticla de un roz intens este completată de un capac de culoare roz-auriu şi de celebra fundiţă Vara. Inconfundabil, ambalajul exterior redă identitatea unică a parfumului Signorina
printr-un amestec romantic, de culoare roz. Noul parfum Signorina in fiore împleteşte perfect feminitatea şi farmecul.

FLORI TRENDY DE LA FLORIA.RO

buchete speciale și aranjamente florale trendy de la Floria.ro

buchete speciale și aranjamente florale trendy de la Floria.ro


Și, pentru că a venit vorba de flori și de celebrarea primăverii, haide să aflăm de la specialiștii Floria.ro ce flori se poartă, sezonul acesta, și ce buchete trendy putem face sau primi cadou:
În 2017 tendințele floristice nu se referă doar la aspectul buchetelor și aranjamentelor florale, ci și la beneficiile pe care le aduc florile și plantele în viața noastră. Doza zilnică de oxigen, bunăstarea și energia pozitivă sunt doar câteva dintre beneficiile pe care le aduc florile în viața de zi cu zi. De aceea, buchetele și aranjamentele florale nu servesc doar ca decor, ci pot crea un adevărat sanctuar pentru sănătatea spirituală. In 2017 se remarca 4 tendinte esentiale în crearea buchetelor, sintetizate de 4 concepte de viata: armonie, energie, echilibru si rebeliune.

#Armonie
Pentru designerii Floria.ro este importantă crearea unei experiențe senzoriale complete atunci când sunt realizate buchetele și aranjamentele florale, care sa aducă o energie benefică, echilibru și stare de bine. Este important ca în fiecare casă să existe aranjamente florale care să aducă natura cât mai aproape de suflet, care să echilibreze energiile și să ofere liniște. Haide să ne înconjurăm cât mai des de plante verzi cu un aer tropical-precum palmieri, bonsai, yucca sau monstera, pentru a aduce prospețime și vitalitate încăperii. Aceste nuanțe de verde tropical pot fi îmbinate cu pasteluri delicate și calmante ale buchetelor de flori, pentru a crea un tablou armonios și pozitiv.
#Energie
Plantele și florile sunt o adevărată oază de energie și oxigen pentru fiecare zi. De aceea este important ca acestea să ne înconjoare, atât la birou, cât și acasă. Cu ajutorul naturii spațiul unde ne desfășurăm activitatea devine unul creativ, unde ne vom simți liberi și plini de inspirație. Această stare poate fi creată prin utilizarea de plante cu frunze verzi și forme geometrice-precum aspidistra și strelitia, pentru a aduce mai mult volum și culoare încăperii.
#Echilibru
Pentru a echilibra agitația de zi de zi, este important sa ne găsim momente de repaos, de relaxare, de reîncărcare a bateriilor. Este necesar să acordăm atenție și detaliilor mici care ne înconjoară, pentru că acestea formează, de fapt, imaginea de ansamblu. Micile detalii pot consta în aranjamentele florale pe care le alegem pentru buna noastră dispoziție. Plantele mici precum-mini cactuși, mini ficuși, sau suculentele așezate într-un vas mic transparent, oferă senzația unei grădini în miniatură, care oferă echilibru și relaxează mintea.
#Rebeliune
Umorul și buna dispoziție sunt două îngrediente esențiale ale vieții, pe care designerii Floria.ro le folosesc în buchetele și aranjamentele florale. În floristică nu există reguli, de aceea fiecare buchet și aranjament are propria-i personalitate. Uneori personalitatea buchetelor poate fi extravagantă, plină de culoare și volum, un manifest pentru libertate si rebeliune.
Florile potrivite pentru astfel de aranjamente sunt strelitia, protea și mini ananași roz.Combinațiile de culori pot fi variate- galben puternic, roz sau portocaliu, important este ca în final, buchetul sau aranjamentul floral să ne facă să zâmbim.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *