Gallery

Amintiri despre viitor

Până de curând nu aş fi crezut nici în ruptul capului că internetul mă poate salva. Ei, nu, nu de la pieire. Ci de la pierdere şi rătăcire prin munţii patriei, pe un frig de crăpau hanoracele pe noi.
La sfârşit de septembrie, când am mers să marcăm echinocţiul de toamnă la Omu. Şi oameni ne-am făcut!
Căci, la întoarcere spre Piatra Arsă, inconştienţi şi furaţi de peisaj, ne-a prins noaptea pe drum.
O noapte neagră şi geroasă, cu vânt şfichiuitor şi iz de iarnă.
Iar singurele care ne-au salvat pielea de la un îngheţ de zile mari au fost buna mea orientare în spaţiu şi internetul si GPSul de pe telefoanele mobile.

Da, fără să ne dăm noi seama şi să conştientizăm pe deplin, internetul s-a strecurat peste tot:
în casele, în maşinile, în poşetele şi rucsacurile noastre.
Pe nesimţite.
Ireversibil.
Şi trăieşte prin noi.
Şi noi nu mai putem trăi fără el!

Nu cred că mai există cineva cu vârsta sub 60 de ani care să simtă că mai poate funcţiona fără internet. (Scuzaţi, vă rog, aparenta discriminare de vârstă, dar bunicele mele, de exemplu, chiar nu folosesc încă internetul pe mobil!).
Iar faptul că, am auzit de curând, nu-ş’ ce vedetă şi-a dezactivat Facebook-ul de pe telefon pare aşa, un act de fiţă şi extravaganţă maximă! Ca şi cum ţi-ai arunca pantofii Louboutin pe fereastră, pe principiul că sunt mai frumoşi decât prevede legea. Parole d’honneur!

Tu îţi mai aminteşti de clasicele scrisori şi vederi?
Eu, una, îmi amintesc foarte bine!
Chiar le scriam alor mei din tabere. Şi prietenelor, de prin vacanţe. Să le povestesc micile mele secrete din prag de adolescenţă.
Era modul meu de a sări peste starea de dor. Şi peste nevoia mea de a-mi ţine un jurnal (cu) public – nevoie pe care apariţia ulterioară a blogging-ului mi-a satisfăcut-o pe deplin.

Am încă flash-back-uri de pe când stăteam la coadă la Poştă, în Costineşti sau în Buşteni. (Ambele sedii de Poştă-Telegraf-Telefon, amplasate, de altfel, strategic, fix a-cote de gări).
Erau nişte cozi enorme, la care toată lumea se alinia ca să dea un telefon de la centrală sau din cabina telefonică.
Sau să trimită vederi prietenilor.
Ori să dea telegrame, prin care să mai ceară bani de acasă, pentru încă 2 zile furate vacanţei.

Şi, aşteptând, frustrant, la coadă – să o numim generic coada la comunicare – visam cu ochii deschişi la o modalitate prin care să le pot trimite alor mei telepatic gândurile şi veştile.
De ce nu puteam şi eu să mă teleportez, să-mi sărut rapid bunici, să le spun că sunt ok şi apoi să mă întorc, cât ai zice “Engage”, pe plaja din Costineşti?
Urmăream, ca noi toţi pe atunci, “Star Trek”.
Şi dorinţa de “Engage-şi-p-aci-ţi-e-drumul-interstelar” începea să prindă contur în gândurile mele cele mai secrete.
Ehehe, ce mult m-ar fi putut ajuta teleportarea instantanee…

Plus că mai şi citisem eu în “Amintiri despre viitor” – cărţulia gri, devorată din scoartă-n scoartă, a lui Erich Von Daniken – cum că şi extratereştrii circulă prin Cosmos cu viteza luminii, îmbarcaţi în nişte device-uri şmechere. În “carele lor de foc”, aşa cum le percepeau anticii. Sau OZN-uri, aşa cum le numim astăzi.
Şi că ei comunică altfel decât noi, prin mijloace invizibile si gadgeturi care ne depaşeau complet puterea noastră de înţelegere.

Şi iată că astăzi, după 20 de ani de la momentul “cozilor la comunicare” de care îţi povesteam, comunicăm şi noi, pământenii, de pe un server pe altul.
Fără fire.
Cu viteza impulsului informatic.
Că avem procesoare intel.
High Speed Internet.
Conexiune la net prin routere wireless.
SSD-uri.
Hard diskuri performante.
Şi atâtea şi atâtea instrumente de comunicare virtuală a informaţiilor, pe care să le putem cumpăra (cum altfel?!) dintr-un magazin virtual! Aşa cum este magazinul MediaDOT.ro.

Iată că, astăzi, ne trimitem, printr-un simplu click, scrisorile electronice pe e-mail şi vederile pe Instagram.
Iar felicitările pentru ziua prietenilor nu mai sunt pe hârtie pictată, ci pe telefon, cu multe emoticoane – smiley-faces, coifuri, focuri de articifii virtuale.
Chiar şi de la mii de km distanţă.
In timp real.
Practic oricând.
Din orice colţ al lumii către orice colţ al lumii.

Îţi mai imaginezi acum încurcăturile hilare create cândva de rătăcirea răvaşului în “O scrisoare pierdută”?
De scrisorile de dragoste, trimise şi neprimite de personajele din “Raţiune şi Simţire”, de exemplu – provocând atâtea drame existenţiale îndrăgostiţilor?
De jocurile de culise, făcute de minţi diabolice, prin intermediul scrisorilor falsificate şi a bileţelelor bine plasate, în “Vârsta inocenţei”?
Ori de adevăratele pericole la care se expuneau D’Artagnan şi camarazii săi muschetari pentru a livra, cu preţul vieţii, o scrisoare preţioasă, care salva onoarea reginei lor?

Eeeei, dacă toţi oamenii ăştia ar fi auzit de e-mail, criptări, servere, sisteme de securizare, @, dotcom, facebook, convorbiri pe Skype şi Viber, de aplicaţii precum Whatsapp… muuuulte s-ar mai fi schimbat prin literatura universală… 🙂

Singura mea nostalgie este mutarea socializării şi a relaţiilor interumane mult, mult prea mult pe reţelele de socializare!
Chiar şi în lipsa de timp, în era vitezei şi a comunicării virtuale, prietenia ar trebui, totuşi, să rămână ŞI în afara virtualului!
Aşa că astăzi mă duc să duc la Poştă, cu emoţie, o felicitare şi o scrisoare.
Felicitarea este pentru bunica mea, care împlineşte 94 de ani.
Iar scrisoarea este cea prezentă – scrisă cu drag, special pentru tine, SuperBlog 2014.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *