Gallery

7 IULIE ESTE ZIUA MIHAI ALBU DIN CALENDARUL PANTOFILOR!

Astazi, 7 iulie 2016, “Shoes Picture a day – 365 days of shoes”, calendarul internaţional al celor mai wow pantofi, celebrează designul românesc! Mai exact, o spectaculoasă creaţie Mihai Albu: Structures Platforma d’Orsay.

“Page a Day Gallery calendar 2016” sau “Shoes Picture a day – 365 days of shoes”, calendarul celor mai spectaculoşi pantofi din lume, realizat de Workman Publishing New York, a acordat anul acesta creaţiilor Mihai Albu 10 file – 10 motive de celebrare în 2016 a unor pantofi de excepţie sub semnătura designerului român.

24 iunie
a celebrat sandalele din piele Mega Structures cu platformă dublă (două platform suprapuse) și închidere cu fermoar pe călcâi, creaţie Mihai Albu 2010.

7 iulie
Astazi sărbătorim pantofii din piele și denim Structures Platforma d’Orsay, cu accesorii sub formă de ţepe metalice.

30 iulie
va marca ziua Aequilibrium, pantofi cu platforma denivelată și călcâi de inspirație arhitecturală.

Alte inovaţii şi prototipuri create, precum pantoful cu dublu toc, pantoful cu trenă şi cel care reuneşte caracteristicile unei sanda-pantof-sabot-gheată-cizmă au marcat, de-a lungul timpului, evoluţia şi recunoaşterea internaţională a creaţiilor spectaculoase semnate Mihai Albu.

MIHAI ALBU, UN BRAND DE EXCEPŢIE
Mihai Albu se numără, de altfel, de 26 de ani, printre cele mai cunoscute branduri româneşti – nu numai pe piaţa din România, ci şi peste hotare, numele şi renumele designerului fiind sinonim în toată lumea cu excelenţa în creaţia de pantofi şi genţi.

Arhitect prin pregătirea universitară şi cu o viziune originală asupra accesoriilor, Mihai Albu este un arhitect al pantofilor şi poşetelor speciale, cu care a înscris două recorduri mondiale, pentru cei mai înalţi pantofi purtabili (cu ameţitoarea înălţime de 31 şi, ulterior, 37 cm). Şi care i-au câştigat un binemeritat şi extraordinar loc în “Shoegasm”, catalogul enciclopedic de istorie a pantofului, alături de alte nume de referinţă, precum Leboutin sau Manolo Blahnik.

MIHAIALBU.RO – UN LUX ACCESIBIL
Produse de lux realizate manual sub semnătura designerului Mihai Albu, cu tălpi, finisaje şi materiale de cea mai bună calitate şi extrem de comode, sunt disponibile în magazinul online www.mihaialbu.ro şi în showroom-ul din Bucureşti, Bd Mărăşeşti nr. 125.
Optează şi tu pentru calitatea impecabilă a unor pantofi de creator pe care îi poţi avea la preţuri accesibile, începând de la 400 lei, aşa cum sunt sandalele Flats, cu o singură baretă pentru călcâi şi ştras pentru degete. Sau balerinii cu fundiţă-fluturaş Butterfly din piele, 450 lei, diponibili pe roz, negri sau argintiu. Ori Lucky Hit, oferta lunii cu doar 559 lei: sandale cu toc BU3FLY, din piele metalizată, accesorizate vesel, cu futuraş. Preferatele noastre: sandalele delicate Oblique, negre sau argintii, cu bretele încrucişate, 549 lei.

“Pantofii creaţi de mine sunt funcţionali tocmai pentru că pornesc de la regulile de proiectare din arhitectură şi respectă proporţiile şi liniile naturale. I-am gândit dintotdeauna ultra-feminini, delicaţi, sofisticaţi, creaţi special pentru a flata feminitatea şi frumuseţea celor care îi au… la picioare. Îmi doresc ca fiecare creaţie purtată de clientele mele să spună, într-un mod ingenios, o poveste unică”, mărturiseşte designer-ul Mihai Albu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *